Ca orice minciună, ce se înveșmântează cu adevărul spre a înșela pe cei neîntemeiați pe piatra cea tare, și broșurile de „evanghelizare” abundă în răstălmăciri și confuzii copilărești. Iată, spre pildă, o altă dovadă a picioarelor de lut pe care se sprijină vestitorii de ocazie:
MINCIUNA: 7. Și neamurile s-au închinat în sabat?
Fericit este omul care săvârşeşte acestea şi care ţine la ele: Păzeşte ziua de odihnă ca să nu fie pângărită şi îşi fereşte mâna lui ca să nu făptuiască nici un rău. Şi pentru străinii alipiţi de Domnul ca să slujească şi să iubească numele Domnului şi să fie slujitorii Săi, toţi câţi păzesc ziua de odihnă ca să nu fie pângărită şi stăruie în legământul Meu, pe aceştia îi voi aduce în muntele cel sfânt al Meu şi îi voi bucura în locaşul Meu de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu; căci templul Meu, locaş de rugăciune se va chema pentru toate popoarele!” (Isaia 56, 2. 6. 7)
Şi ieşind ei din sinagoga iudeilor, îi rugau neamurile ca sâmbăta viitoare să li se grăiască cuvintele acestea. Iar în sâmbăta următoare, mai toată cetatea s-a adunat ca să audă cuvântul lui Dumnezeu. (Fapte 13, 42- 44)
Şi vorbea în sinagogă în fiecare sâmbătă şi aducea la credinţă iudei şi elini. (Fapte 18, 4)
Răspuns: Apostolii bisericii primare nu numai că au respectat porunca sabatului dată de Dumnezeu, ci au și învățat neamurile convertite la creștinism să se închine în sabat. Nici măcar o dată nu se spune că duminica ar fi o zi sfântă.
ADEVĂRUL:
Sabatul şi întreaga Lege sunt date numai evreilor, iar nu şi celorlalte neamuri. De unde știm? După ducerea evreilor în robia babilonică, neamurile care au fost aduse în Palestina şi le-au luat locul s-au amestecat cu evreii rămaşi şi au crezut în Dumnezeul lor (I Ezdra 4, 2). Această credinţă însă nu a putut să-i facă părtaşi la istoria poporului ales şi la legământul lui Dumnezeu: sabatul. Pentru aceea ei sunt respinşi de la zidirea templului, spunându-li-se că nu au «pomenire» (aducere aminte). Atunci când cei străini de neamul lor au venit şi le-au cerut permisiunea să ajute şi ei la zidirea templului Domnului, zicând: Să zidim şi noi împreună cu voi, pentru că şi noi, ca şi voi, căutăm pe Dumnezeul vostru şi-I aducem jertfe încă din vremea lui Asarhadon, regele Asiriei… (I Ezdra 4, 2). La aceste cuvinte, trimişii neamurilor au primit un răspuns clar şi categoric prin gura lui Neemia: Dumnezeul cel ceresc ne va ajuta. Noi, slujitorii Lui, vom zidi; iar voi nu aveţi parte, nici drept, nici pomenire (aducere aminte) în Ierusalim (Neem. 2, 19). De subliniat cuvintele: «pomenire» – aducere aminte -,care sunt repetate ori de câte ori Dumnezeu sau Moise atrag atenţia asupra serbării sabatului sau asupra legământului făcut prin Moise, între Dumnezeu şi poporul scos din robia Egiptului: Adu-ţi aminte de ziua odihnei… (Ieş. 20, 8); Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului… să păzeşti ziua odihnei (Deut. 5, 15). Deci această «aducere aminte» se referă la legământul sabatului pe care l-a făcut Dumnezeu cu poporul evreu, atunci când l-a scos din robia egipteană. Celelalte neamuri nu au acest legământ, pentru că ele nu au fost scoase din robia egipteană şi prin urmare nu au de ce să-şi aducă aminte de acea suferinţă.
Marele Apostol Pavel, dacă mergea sâmbăta la sinagogă, nu mergea acolo ca să prăznuiască sâmbăta, ci pentru că acolo se adunau iudeii (Ioan 18, 20) şi avea prilejul să le vorbească din Scripturi (Fapte 17, 2). Dar Apostolul Pavel vorbea nu numai prin sinagogi, ci şi în pieţe şi prin case (Fapte 17, 17; 18, 6-7), ba chiar şi în afară de porţile cetăţii, în câmp (Fapte 16, 13); apoi, el vorbea nu numai sâmbăta, ci şi în fiecare zi şi noapte (Fapte 17, 17; 20, 31).
Categories: Articole