Călugărul şi "primarul"

Sfântul Pafnutie pustnicul se ruga oarecând lui Dumnezeu, ca să-i arate lui cu care dintre oamenii sfinţi este asemenea. Şi i-a venit lui un glas dumnezeiesc zicându-i: "Asemenea eşti cu mai marele din satul din apropiere." Deci, el degrabă alergând la dânsul şi bătând la poarta lui îndată a ieşit acela, precum îi era lui obiceiul, de primea pe cei străini. Şi, primindu-l, i-a spălat lui picioarele şi, punându-i masa, l-a poftit pe el să mănânce. Însă Pafnutie îl întreba de faptele lui şi zicea: "O, omule, spune-mi, te rog viaţa ta, pentru că pe mulţi călugări, precum mi-a arătat mie Dumnezeu, îi întreci." Iar el se numea pe sine păcătos şi netrebnic şi pustiu de tot lucrul bun. Deci, după ce l-a mai întrebat pe el cu dinadinsul, i-a răspuns lui omul, zicând: "Eu n-aş fi voit, nici silit, să-ţi spun faptele mele, dar, de vreme ce-mi spui mie că de la Dumnezeu ai venit, iată, cele despre mine ţi le voi spune. Eu acum am treizeci de ani, de când trăiesc şi m-am despărţit de bună voie de soţie, fiindcă, numai trei ani am trăit cu dânsa şi trei fii am avut cu ea, care îmi slujesc mie la treburi. Şi neîncetat am iubit pe străini, până în ziua de astăzi, şi nu se va putea lăuda cineva de aici, că mai înainte de noi ar fi primit străini. Şi n-a ieşit săracul, nici străinul din casa mea, cu mâinile goale. Nici pe un sărac sau scăpătat nu l-am trecut cu vederea, ci i-am dat lui mângâiere cu îndestulare. Nu m-am lăudat către fiul meu, nici n-au intrat, în casa mea, roduri străine. N-a fost sfadă pe care să n-o fi împăcat, nici n-a vorbit cineva de rău faptele mele. Iar fiii mei nu s-au atins de roduri străine, nici nu au semănat mai întâi ţarinile mele, ci am dat ajutor, mai întâi, celor ce aveau trebuinţă de semănat, iar, mai pe urmă, mi-am semănat şi pe ale mele. Şi n-am lăsat pe cel tare, ca să asuprească pe cel sărac, nici am supărat pe cineva, în viaţa mea, nici n-au fost strâmbătăţi, pe care eu să le fi pus pe seama altcuiva. Acestea, Dumnezeu ajutându-mi, ştiu că le-am făcut." Deci Pafnutie auzind, faptele bune ale acestuia, l-a sărutat pe creştet, zicându-i: "Blagoslovi-te-va Domnul Dumnezeu din Sion şi vei vedea bunătăţile Ierusalimului, dar faptele cele bune nu ţi-au ajuns până la aceea, care este capul bunătaţilor, adică, la înţeleapta înţelegere, cea întru Dumnezeu, pe care nu o vei putea câştiga fără de osteneală, măcar că nu puţină grijă de Dumnezeu a fost în viaţa ta. Nu-ţi asupri, dar, sufletul tău, pentru că Dumnezeu mi-a descoperit mie despre tine ca, luându-ţi crucea ta, vei merge în urma Mântuitorului." Iar El, cum a auzit acestea, îndată, nici la ai săi spunându-le, a mers în urma lui Pafnutie. Apoi, mergând ei la un râu, n-au văzut nici o corabie. Deci, Pafnutie i-a poruncit lui să treacă râul, pe care nu-l trecea nimeni din cei care erau din locurile acelea, pentru adâncimea lui. Iar când treceau ei râul, numai până la brâu le ajungea lor apa. Deci, l-a aşezat pe el la un oarecare loc, unde, mai înainte, se săvârşiseră alţi doi. După aceea, Pafnutie s-a despărţit de dânsul şi se ruga lui Dumnezeu, ca să-i arate lui despre el. Şi, nu după multă vreme, a văzut sufletul lui înălţându-se de îngeri, care lăudau pe Dumnezeu şi ziceau: "Fericit este cel pe care l-ai ales şi l-ai primit, ca să se sălăşluiască în curţile Tale", iar Drepţii, răspunzând, ziceau: "Pace multă este celor ce iubesc numele Tău." Şi a cunoscut Pafnutie că bărbatul acela s-a mutat la Dumnezeu.
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...