PROCESUL RELIGIOS (V) (Matei XXVI, 57-XXVII, 1; Marcu XIV, 53-XV, 1; Luca XXII, 54-71; Ioan XVIII, 13-28) 2)În fața lui Caiafa Iisus, răspunzând atunci la cererea stăruitoare a evreilor de a le da semn, profețise moartea Sa, folosind în chip metaforic cuvântul „templu” pentru a desemna propriul trup. Însă ascultătorii Săi, rău intenționați și nepregătiți pentru o asemenea revelație, au crezut că El Se referea la dărâmarea templului. Să nu se uite apoi că, în ultima cuvântare cu caracter eshatologic, Domnul dăduse să se înțeleagă faptul că Ierusalimul și templul vor fi nimicite. Corelând aceste afirmații, se putea deci trage concluzia, de către cei răuvoitori, că El ar avea intenția să Se atingă de sanctuarul Legii vechi.

Totuși, asa cum consemneaza Marcu, cele afirmate de cei doi martori mincinoși nu coincideau (Marcu 14, 59), de aceea Caiafa, adresandu-se direct lui Iisus, Îl ăntrebă: „Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc împotriva Ta aceștia?” (14, 60). Dar El tăcu și nu răspunse nimic – aminteste Marcu. Fără îndoială, Mântuitorul nu urmărea să Se apere de acuzația de mai sus, căci pentru aceasta ar fi trebuit să dezvăluie semnificația Întrupării și a Patimirii Sale, taine pe care judecătorii Săi nu le puteau înțelege. De aceea preferă să tacă.

Văzând că depozițiile martorilor nu scoseseră la iveală nicio vină a acuzatului, marele preot continuă totuși procesul, dovedind că „insistența de a continua dezbaterea sinedriul prin interogatoriu nu indică obiectivitate și imparțialitate, ci pornirea de a dovedi cu orice preț, acuza, tendința de a executa prin toate mijloacele procedurale planul conceput mai înainte, și care trebuia să se termine prin sentința de moarte”.

Categories: Articole