Lumea văzută e un reflex al lucrării Dumnezeieşti, pentru că în vreme ce contemplăm opera, în acelaşi timp Îl admirăm pe Creator.

Este întocmai ca în lumea artelor: unele sunt lucruri pline de viaţă, aşa cum le deducem din mişcarea corpului ori din sunetul glasului, încât atunci când au început mişcarea sau sunetul, din acea clipă nu mai rămâne nimic altceva pentru spectatori sau auditori, altele sunt de natură teoretică, deci având ca preocupare vioiciunea de gândire a minţii, iar altele, de aşa fel încât, chiar dacă lucrarea a încetat, rămâne totuşi rezultatul ei, cum sunt de pildă o construcţie, sau o ţesătură. Toate acestea, chiar dacă autorul lor tace, sunt tot atâtea mărturii despre destoinicia lui, încât însăşi lucrarea e cea care laudă pe cel ce a făcut-o. La fel trebuie privită şi lumea aceasta, ca fiind reflexul măririi dumnezeieşti şi dovadă a înţelepciunii lui Dumnezeu. La ea s-a referit prorocul atunci când şi-a îndreptat privirea spre ceea ce se ascunde în spatele lor şi când a zis: Cât de măreţe sunt lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut! (Psalmii 103, 25) (Sf. AMBROZIE AL MILANULUI)

În imagine, inflorescență de tomate (Solanum lycopersicum).

Categories: Articole