Menu Home

Cine citește să înțeleagă

Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necinstitorilor şi în calea păcătoşilor n-a stătut şi pe scaunul pierzătorilor n-a şezut. (Ps 1, 1)

Fericit, după Marele Vasile, este cu adevărat numai Dumnezeu, precum zice Apostolul Pavel, „Fericitul şi singurul Stăpânitor” ( 1 Tim. 6: 15). Însă Dumnezeu ne-a dat şi nouă numirile acestea, după acelaşi Vasile: adică să ne numim fericiţi, precum ne-a dat şi numele lui Dumnezeu, adică a ne numi dumnezei, după zicerea din psalmi: „Eu am zis, dumnezei sunteţi”(Psalm 81: 6). De asemenea, El ne-a dat şi alte numiri ca acestea, care se cuvin lui Dumnezeu.

Deci numirea de fericit, precum zice acelaşi Vasile, este un rod şi o ispravă a plinirii faptei bune. 

Fericit numeşte pe acela care nu are vreo stricăciune şi moarte, căci fericit este acela care nu are vreo stricăciune sau moarte. Vrea să zică, deci, că fericit este acela care nu are parte de stricăciune şi de moarte. 

Fericirea aceasta însă, deşi se dă de Dumnezeu părţii bărbăteşti, împreună cuprinde însă şi partea femeiască, căci partea, precum am zis, cuprinde totul [întregul], cuprinzând amândouă părţile firii omeneşti, fiindcă, după dumnezeiescul Apostol, „cap al femeii este bărbatul” (1 Cor. 11: 3). Şi precum celelălte părţi ale trupului se unesc cu capul, aşa şi femeia se uneşte cu bărbatul. Şi precum firea omenirii este obştească [comună] şi una şi la bărbaţi, şi la femei, aşa şi faptele bune şi răsplătirile le sunt obşteşti, drept care cu nimic nu se deosebeşte bărbatul de femeie. 

Urmând, dar, Dumnezeiescul David firii lucrurilor, a pus oarecare rânduială în zicerile acestea, căci, dacă rădăcină şi început al lucrurilor şi al faptelor trupului este sfatul cel din inimă şi gândul omului precum şi Domnul a zis că din inimă ies gândurile cele rele, care fac pe om necurat (cf. Mt. 15: 18 ş.a.) pentru aceasta, noi, oamenii, mai întâi voim, apoi facem alegerea şi hotărârea sfaturilor şi voinţelor noastre, iar după aceea rămânem în cele ce am hotărât, precum zice Dumnezeiescul Vasile. Şi fiindcă necredincios (necinstitor de Dumnezeu) este ateul (cel ce nu crede în Dumnezeu sau cel ce crede în mulţi dumnezei), Marele Vasile tâlcuieşte, zicând: „Că necinstire de Dumnezeu se zice despre păcatul cel împotriva lui Dumnezeu, iar păcătos este acela care, deşi este bine-cinstitor de Dumnezeu, are însă viaţă în fărădelegi şi păcate. Iar pierzător se numeşte acela care nu se întinează doar pe sine prin păcate, ci şi pe alţii-i strică şi-i împărtăşeşte cu păcatul, precum şi ciumatul răspândeşte ciuma şi la alţii. Pentru aceasta zic că David fericeşte aici pe acel creştin care se va păzi de toate acestea trei, adică pe cel care nu se împărtăşeşte cu sfatul cel împotriva lui Dumnezeu al necredincioşilor, nici cu dinadinsul, nici în treacăt, după Isihie că aceasta socotesc că însemnează umblarea şi calea de care zice aici David nici nu se împărtăşeşte cu starea şi lucrul cel rău al păcătoşilor, deşi, dacă din întâmplare s-ar răpi cândva ca om, [el îl îndemnă] să nu se împărtăşească nici de stăruinţa nici de hotărârea pe care oamenii cei pierzători şi stricaţi o fac în răutate, stricând şi pe ceilalţi despre care şi Solomon a zis: „Semeţ şi obraznic şi trufaş pierzătorul se numeşte” (Pilde. 21: 24) că aici, prin scaun, David numeşte stăruinţa. 

Dar, fiindcă nu este destul la împlinirea faptei bune numai a fugi omul de răutate, ci este trebuinţă să facă şi binele, după aceea zice: „Abate-te de la rău şi a binele” (Ps. 23: 14). Şi aceasta: „Încetaţi cu vicleşugurile voastre şi învăţaţi-vă a face bine (Is. 1: 16).

(Eftimie Zigaben)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut