Înființarea Patriarhiei Române
În februarie 1925 Sfântul Sinod a proclamat Biserica Ortodoxă Română ca Patriarhie, fiind recunoscută ca atare prin legea votată de Senatul ţării la 12 februarie 1925, de către Cameră la 17 februarie 1925 şi apoi promulgată de Regele Ferdinand I la 25 februarie 1925.
Recunoaşterea Bisericii Ortodoxe Române ca Patriarhie de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a fost făcută la 30 Iulie, 1925 prin Tomosul semnat de către Patriarhul Ecumenic Basil III. Apoi la 1 Noiembrie 1925, Miron Cristea a fost înscăunat şi investit ca primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
De la 1918 şi până la 1925, deci de la Marea Unire până la Patriarhie, Biserica din Transilvania a luptat mult ca şi în Regatul României să-şi păstreze autonomia. Biserica din Transilvania, după aprobarea Statutului şagunian, s-a constituit ca Biserică autonomă,
independentă de Mitropolia de Carlovitz, de Mitropolia din Bucovina, de Bisericile din Moldova şi Ţara Românească sau de Patriarhia Ecumenică, iar înţelegerea acestui fapt era condiţionată de înţelegerea primului articol din Statutul lui Şaguna, articol care statuează că Biserica Ortodoxă română din Transilvania este autonomă. Chiar dacă Bisericile din Bucovina şi Basarabia s-au alipit la ţara-mamă, Biserica Română din Transilvania dorea să rămână în continuare independentă, autonomă.
Această precauţie din partea Bisericii din Ardeal a durat aproape şapte ani.
Temerea cea mai mare a ardelenilor era că Unirea nu se va ţine şi că se va ajunge din nou sub dominaţie străină. Deci nu se poate vorbi de o dorinţă de independenţă generată de egoism din partea mitropolitului ardelean, ci s-a recurs la aşa-zisa „rezistenţă“, din motive strict de conservare a libertăţii religioase. De altfel, având în vedere momentele nefericite
provocate românilor din Ardeal de militanţii Reformei şi ai Uniaţiei, aceste temeri erau fireşti şi bine întemeiate. Aşadar, Biserica Română din Transilvania a fost de acord să se unească prin statut cu Mitropoliile Ţării Româneşti şi Moldovei şi Bucovinei, doar cu condiţia ca acestea să adopte Statutul şagunian. Statutul Bisericii Ortodoxe Române, devenită Patriarhie în 1925, este, în cea mai mare parte, Statutul şagunian adaptat pentru Biserica reîntregită.
Categories: Articole