Doi oameni călătoreau la o cetate, care era departe, ca la treizeci de stadii. Și, după ce au făcut ei două sau trei stadii, au aflat pe cale un loc, întru care era pădure de copaci deși, care umbreau, și pâraie de ape. Și multă veselie era în locul acela. Iar ei, văzând acestea, unul a trecut în fugă prin locul acela, silindu-se să ajungă în cetate, ca să o vadă, iar celălalt, întorcându-se, luă aminte la frumusețea locului și a rămas în urmă. Apoi, vrând el să iasă din umbra copacilor, s-a temut de arșiță și, pe când zăbovea în locul acela, veselindu-se, a ieșit din acea pădure o fiară care, apucându-l pe el, l-a tras în vizuina sa. Iar cel dintâi, nelenevindu-se și nici îndeletnicindu-se cu frumusețea copacilor și a locului, a ajuns la cetate. Iar, dezlegarea acestei pilde, este aceasta: Acei doi oameni sunt cei ce au început a călători și a se nevoi pe acela evlaviei. Iar vrăjmașul, vrând să-i oprească din drum, îi sătura pe ei cu pofte drăcești, de slavă deșartă, de iubire de arginți, de mândrie și de câte sunt asemenea acestora. Și cel ce s-a silit a lua plata chemării celei de Sus, de la Hristos, acesta nu s-a poticnit. Iar cel ce s-a îndeletnicit cu frumusețea copacilor și a locului, acesta este cel care și-a abătut mintea sa, de la cele ce nu se văd, către cele ce se văd. Arșița este osteneala faptelor bune, iar zăbava lui, în locul acela, și răpirea lui de către o fiară, este zăbava gândului în pofta celor pământești, poftă care, ieșind ca o fiară cumplită, naște păcatul, ce îl apucă pe el, după cum stă scris: „Poftă, zămislind, naște păcatul, iar păcatul săvârșindu-se, naște moartea” (Iacov 1,15).

Categories: Articole