În părțile Egiptului era un oarecare stareț, cu numele Serapion, care, se chema Sindonitul, că nu avea mai multe haine de acoperit trupul, în afară de o îmbrăcăminte numită sindon. Acesta, din tinerețe, s-a făcut monah și n-a câștigat nici un fel de averi pe lumea aceasta, nici chilie, nici adăpostire, ci, așa îi era viața lui, că a unei păsări, nici în casa acoperită nu voia să stea sau să se odihnescă. Ci, purtând o cămașă și o Evanghelie mică, mergea din loc în loc și unde îl apucă noaptea, acolo se odihnea. Iar dimineața, sculându-se, nu petrecea în același loc, ci, iarăși, umblă, și de aceea, de către cei mai mulți, era numit om fără de patimă. De multe ori, îl aflau trecătorii afară din satul în care petrecuse mai înainte, stând lângă cale și plângând cu amar; și-l întrebau, zicând: „Pentru ce plângi bătrâne ?” Iar el răspundea către dânșii: „Domnul meu mi-a încredințat mie bogăția sa, iar eu am pierdut-o și l-am păgubit și mă va pedepsi”. (Dar, aceasta o grăia ca pildă, că Domn numea pe Dumnezeu, iar bogăția, sufletul său, cel zidit după chipul lui Dumnezeu și răscumpărat cu sângele Fiului lui Dumnezeu). Iar cei ce auzeau aceasta, nu înțelegeau ce grăiește, ci despre aur credeau că vorbește el. Deci, îi aruncau lui unii puțină pâine, alții poame, și-i ziceau: „Ia-le pe acestea frate, iar pentru bogăția pe care ai pierdut-o, nu te mâhni, că Dumnezeu poate să ți-o trimită înapoi”. Și răspundea lor starețul: „Amin, amin!”

Mergând la Alexandria, l-a întâmpinat un sărac gol și tremurând de frig. Și, stând, a început a gândi: „Cum eu, socotindu-mă că sunt pustnic și lucrător al poruncilor lui Hristos, port haina, iar acest sărac se topește de frig și eu nu mă milostivesc spre el ? Cu adevărat, de nu voi acoperi goliciunea lui și de-l voi lăsa pe el să moară de frig, mă voi osândi în ziua judecății, ca un ucigaș.” Și, dezbrăcând de pe sine, sindonul, l-a dat săracului. Și stătea gol, ținând la subțioară Sfânta Evanghelie, pe care o purta. Trecând pe acolo un cunoscut al lui și văzându-l gol, i-a zis: „Părinte Serapion, cine te-a dezbrăcat pe tine ” iar el, arătând Sfânta Evanghelie, i-a zis: „Aceasta m-a dezbrăcat.” După aceea, a întâlnit pe un om, pe care îl duceau la temniță, pentru datorie, și, fiindu-i milă de el și neavând ce să-i dea lui, a vândut Evanghelia, pe care o purta, și a plătit datoria acestui om. Astfel, s-a dus gol la coliba în care petrecea.

Văzându-l gol, ucenicul i-a zis: „Părinte, unde este haina ta, cea mică ?” Răspuns-a starețul: „Am trimis-o pe ea înainte, fiule, fiindcă, în locul aceleia, îmi trebuie una mai bună”. Și, iarăși, a grăit ucenicul: „Dar, Evanghelia unde este ?” Răspuns-a starețul: „Cu adevărat, fiule, aceea îmi zicea mie în toate zilele: Vinde averea și o dă săracilor, ca să o afli în ziua Judecății, deci, am ascultat cele cuprinse în ea și am făcut precum mă sfătuia ea, adică, am vândut-o și banii i-am dat celui ce avea trebuință, ca să aflu îndrăzneală înaintea Dumnezeului nostru Iisus Hristos, după cum am citit în sfânta Lui Evanghelie”. Iar un necunoscut i-a dat lui alt sindon vechi și rupt, ca să se acopere.

Acest stareț, râvnitor cu duhul și cu adevărat sărac, după multe călătorii, a mers în Elada și a petrecut în Atena trei zile. Acolo, neputând să capete de la cineva pâine, a flămânzit, fiindcă nimeni nu-i dă nimic; iar să cumpere, nu avea cu ce, că, ascultând cuvântul lui Hristos, niciodată nu purta vreun ban de aramă, nici punga nu avea, nici cojoc și nici altceva, decât numai sindonul cel rupt, cu care își acoperea goliciunea trupului. În ziua a patra, flămânzind foarte tare, a stat în cetate, la un loc foarte înalt, și a început a plânge și a striga: „Bărbați ai Atenei, ajută-ți-mă”. Și s-au adunat la el filozofii, care erau mai mari în cetate și l-au întrebat: „De unde ești bătrânule ? Și de ce suferi ?” Iar el a zis: „Cu neamul, sunt egiptean, și, de când am ieșit din patria mea, în trei datorii am căzut; deci, doi datornici m-au lăsat, neavând ce să ia de la mine, iar al treilea, încă nu mă părăsește, ci își cere mereu datoria sa”. Iar filozofii l-au întrebat: „Cine sunt datornicii tăi și care este cel ce te tulbură ? Spune nouă ca să te ajutăm”.Atunci starețul le-a zis: „Din tinerețe m-a tulburat pofta trupească, iubirea de arginți și foamea pântecului. Deci, de cele două dintâi, m-am izbăvit și nu mă mai tulbura, pentru că nu poftesc plăceri trupești, nici averi nu-mi trebuie, dar flămânzirea nu vrea să mă lase. Că este a patra zi, astăzi, de când n-am mâncat și nu încetează a mă supără pântecele, cerând datoria cea obișnuită de hrană”. Deci, unii din filozofi, socotind că grăiește cu înșelăciune, i-au dat un galben. Și-l urmau de departe, vrând să vadă ce face cu galbenul acela. Iar el, luând acel galben, a alergat la vânzătorul de pâine și, punând galbenul înaintea acelui ce vindea, a luat o pâine și s-a dus și nu s-a mai arătat în cetatea aceea.

Atunci filozofii au cunoscut că, adevărat, bărbatul acela este îmbunătățit. Deci, au dat pentru pâine prețul cel cuvenit vânzătorului, iar galbenul lor l-au luat înapoi.

Categories: Articole