Biserica este preamărită de orice acţiune a lui Hristos, însă cea mai mare slavă a ei o reprezintă crucea. Aceasta era şi convingerea lui Pavel când spunea: În ce mă priveşte, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea lui Hristos (Gal 6,14).
Desigur, a fost un lucru extraordinar ca orbul din naştere să-şi recapete vederea la Siloe: dar ce a însemnat aceasta pentru toţi orbii din lume? Un fapt grandios şi care întrecea natura a fost ca Lazăr, mort de patru zile, să învie: însă de acest har s-a bucurat doar unul singur, pe când acelora care, în lumea întreagă, erau morţi din cauza păcatului, la ce le-a folosit? Lucru minunat a fost ca din cinci pâini să scoată, ca dintr-un izvor nesecat, hrană care să hrănească cinci mii de oameni: dar ce însemna aceasta pentru toţi aceia care, în lumea întreagă, sufereau de foamea ignoranţei? De asemenea, minunată a fost eliberarea acelei femei pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani: dar la ce ne-a folosit aceasta nouă, celor care eram legaţi cu lanţurile păcatelor noastre?
În schimb, slava crucii i-a luminat pe toţi cei care erau orbi din cauza ignoranţei lor, i-a dezlegat pe cei care erau subjugaţi de păcat şi a răscumpărat omenirea întreagă.
De aceea, să nu ne ruşinăm de crucea Mântuitorului, dimpotrivă, să ne mândrim cu ea. Pentru evrei, într-adevăr, cuvântul cruce este un scandal, pentru păgâni, o nebunie, dar pentru noi este mântuire. Pentru cei care merg la pierzare este nebunie, dar pentru noi, care am fost mântuiţi, ea este puterea lui Dumnezeu. Căci cel care murea pentru noi nu era un om oarecare, ci Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu făcut om.
Dacă, odinioară, acel miel jertfit conform prescrierii lui Moise îl îndepărta pe îngerul exterminator, oare Mielul lui Dumnezeu, care ia asupra Sa păcatele lumii, să nu ne elibereze cu mult mai mult de păcate? Şi dacă sângele unei oi lipsite de raţiune aducea mântuirea, oare sângele Fiului Unul-Născut să nu ne mântuiască mai mult?
El şi-a dat viaţa nu pentru că a fost constrâns, nici nu a fost jertfit împotriva voinţei Sale, ci de bunăvoie. Ascultă ceea ce spune: Am putere să-Mi dau viaţa şi am putere să o iau din nou (cf. In 10,18). Aşadar, El a mers de bunăvoie spre pătimire, fericit de o aşa de mare lucrare, bucuros de coroana pe care o va primi, mulţumit că îi va mântui pe oameni. El nu s-a ruşinat de cruce, deoarece aducea răscumpărarea lumii întregi. Cel care suferea nu era un om oarecare, ci Dumnezeu făcut om, care mergea să lupte pentru a dobândi răsplata supunerii Sale.
Prin urmare, crucea să nu-ţi fie motiv de bucurie doar în timp de pace, ci să ai aceeaşi credinţă şi în timp de persecuţie, pentru ca nu cumva să fii prieten al lui Iisus pe timp de pace, iar în timp de război, duşman. Acum primeşti iertarea păcatelor tale şi marile daruri duhovnicești pe care ţi le-a făcut regele tău, însă atunci când va izbucni războiul, să te lupţi cu curaj pentru regele tău.
Iisus a fost răstignit pentru tine, El, care era fără păcat; oare tu nu te vei lăsa răstignit pentru Cel care a fost pironit pe cruce pentru tine? Prin aceasta tu nu-i faci o favoare, pentru că ai primit-o mai întâi, ci îi aduci mulţumire, plătindu-ţi datoria faţă de Eel care a fost răstignit pe Golgota pentru tine.

Categories: Articole