Menu Home

Imediat după prezentarea pruncului Iisus la templu a urmat fuga în Egipt

Când pruncul Iisus a fost adus la Templu au venit acolo două persoane care demult nu mai obișnuiau să iasă, anume Bătrânul Simeon și Prorocița Ana, fiica lui Fanuel, oameni aflați la adânci bătrâneți.
Dreptul Simeon L-a luat pe Mesia în brațele sale și a spus: Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta (Luca 2:29-30).
A mai spus atunci Simeon despre Pruncul Hristos: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri (Luca 2:34).
Apoi Ana, care din tinerețea ei slujea la Templu cu rugăciuni și cu post, îl recunoscu pe Mesia și îl preaslăvi pe Dumnezeu și vesti locuitorilor Ierusalimului că a venit Cel mult așteptat.
Fariseii care erau atunci la Templu și care au auzit toate aceste prorocii, s-au înfuriat că Zaharia a așezat-o pe Fecioara Maică în ceata fecioarelor și s-au dus la Irod și au pârât minunea.
Convins că Acesta este regele cel nou despre care îi vorbiseră Craii de la Răsărit, Irod a trimis imediat ostași să-l ucidă pe Iisus. Între timp însă Familia Sfântă deja părăsise orașul și plecase spre Egipt după călăuzirea îngerului lui Dumnezeu.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut