Picioarele pe lume

La marginea satului, în serile

cu scripeți în lună,

e un singur drum fără sfârșit

tors de fiicele Zodiei cu lăcașul

în ridurile stelelor stinse.

Se-aude sfârâitul fiicelor-trei

în urechile mari ale bărbaţilor,

se-aude ca o prăbușire de mere de aur

la capătul primului hotar răsărind.

Bărbații din case ieșiți pe furiși,

cu câte o lipie în spinare

spre marginea satului

și spre sfârșitul lui.

Femeile luau copiii în brațe

și ocoleau casele împrejur, până

le clinteau și le făceau să umble.

Murdăriți de noroi, bărbaţii ieșeau în câmpie

prea încordați aplecaji înainte

cu aerul curgându-le pe grumaji

ca niște hamuri care rod.

Când se uitau înapoi,

fiecare trăgea de casa lui

ieșită la marginea satului

cu femeia şi copiii pe prispă

iar casa râcâia cu tălpile pământul.

George Alboiu

Categories: Articole