În inteligența lui, aerul începu să iradieze. Fiind în chilia lui, i se păru că se afla afară, în plină zi, deși era noapte, în preajma veghei întâi. De sus începu să strălucească parcă o lumină de auroră, care pe toate celelalte lucruri le eclipsa, și el văzu că nu mai este în casă. Într–un extaz total, cu întreaga sa inteligenţă, fixă lumina care îi apăruse. Ea creștea mereu, făcând să strălucească aerul tot mai mult, și el se simţi ieșit cu trup cu tot din rândul lucrurilor pământești. Cum această lumină continua să strălucească tot mai viu și venea deasupra lui, ca soarele dogoritor la amiază, observă că el însuși era în centrul luminii și plin de bucurie și de lacrimi, din cauza dulceţei care, atât de aproape, îi năpădea trupul întreg. El văzu cum lumina însăși se unea într-un chip dumnezeiesc cu carnea lui, și–i pătrundea membrele puţin câte puţin. Caracterul extraordinar al acestei viziuni îl îndepărta de la contemplația sa de mai înainte, și–l făcea să privească numai la cele ce se petreceau în chip cu totul neobișnuit înlăuntrul său. El văzu deci această lumină pătrunzând, treptat și întreagă, în tot trupul, în inimă și în măruntaie, şi transformându–l numai în foc și lumină. Și precum se întâmplase mai înainte cu casa, tot așa acum, ea îl făcea să piardă conţinutul formei, al luminii, al apăsării, al aparenţelor trupului său și plânsul încetă. Un glas ieși din lumină și zise: „Așa vor fi transformați sfinții.” (O viziune a Sfântului Simeon Noul Teolog)
Categories: Articole