Cântarea Acatistului este corelată, potrivit sinaxarelor, cu eliberarea Constantinopolului de avari şi perşi, în 7 august 626, din timpul împăratului Heraclie. Pe când acesta se afla într-o expediţie în Orient, departe de Constantinopol, barbarii au pornit atacul asupra capitalei. Deşi situaţia părea a fi fără scăpare, patriarhul Serghie, luminat de Duhul Sfânt, a organizat o serie de procesiuni pe zidurile cetăţii cu relicvele Sfintei Cruci, cu icoana nefăcută de mână a lui Hristos şi cu veşmântul Maicii Domnului. De asemenea, a încurajat tot poporul în luptă şi a îndemnat clerul să intensifice rugăciunile de implorare către Născătoarea de Dumnezeu, ocrotitoarea cetății.

În semn de mulțumire i s-a cântat imnul presărat cu vădite aspecte ostășești: „Generalissimei apărătoare, ca una ce am fost izbăvită din lucruri cumplite, cele de biruinţă îţi aduc ţie, Născătoare de Dumnezeu, ca nişte mulţumiri, eu, cetatea ta. Ci ca una ce ai stăpânire nebiruită, din tot felul de primejdii slobozeşte-mă, ca să strig ţie: Bucurăte, Mireasă nemiresită„.

La început, prăznuirea eliberării miraculoase a Constantinopolului, cântată împreună cu Acatistul, se comemora anual la 7 august, iar în sec. VIII a fost transferată de patriarhul Gherman, pe data de 25 martie, datorită strânsei legături cu sărbătoarea Bunei Vestiri. În sec. IX, era sărbătorită la sfârşitul Postului mare, şi abia ulterior s-a fixat pentru săptămâna a cincea din Post. (Makarios Simonopetritul)

Categories: Articole