Menu Home

Câteva repere ale vieții și activității Sfântului Antim Ivireanul

 

   Considerat cel mai de seamă mitropolit al Ţării Româneşti din toată istoria ei,  Sfântul Antim Ivireanul rămâne în memoria Bisericii noastre ca o personalitate de o complexitate rar întâlnită. Tipograf, arhitect de biserici, caligraf, sculptor, predicator fără egal, cunoscător al multor limbi străine, mitropolitul de origine georgiană s-a dovedit în acelaşi timp a fi un bun chivernisitor al Bisericii, cu spirit filantropic şi aplecare spre nevoile credincioşilor pe care i-a păstorit.  

 Mitropolitul Antim Ivireanul a fost unul dintre cei mai străluciţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Ţara Românească.

Meritele lui sunt cu atât mai mari, cu cât el n-a fost român. Începuturile vieţii lui ne sunt puţin cunoscute. Se ştie doar că era caucazian sau georgian (ivirean). Născut în anul 1650, tânărul Andrei (numele primit la botez), a căzut rob la turci. Eliberat din robie, a trăit în preajma Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, unde a deprins de tânăr sculptura, pictura, caligrafia şi limbile greacă, arabă şi turcă. În jurul anului 1690, domnitorul Constantin Brâncoveanu l-a adus în Ţara Românească, aceasta devenind a doua sa patrie. Aici a găsit un spaţiu cultural propice, unde se întâlneau şi activau, sub patronajul domnitorului brâncovean, străluciţi oameni de cultură italieni şi greci, alături de renumiţi cărturari şi ierarhi români ortodocşi. În anul 1691, a ajuns conducătorul tipografiei din Bucureşti. În anul 1696, era egumen al Mănăstirii Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie şi a desfăşurat o bogată activitate tipografică timp de cinci ani. Şi-a continuat lucrarea tipografică în Bucureşti, între anii 1701-1705. În anul 1705 a fost ales episcop al Râmnicului. După limba în care au apărut cărțile tipărite de el, 30 erau în greceşte, 22 în româneşte, una în slavoneşte, 6 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română şi una greco-slavo-română. După locul de apariţie, aceste lucrări pot fi clasificate în felul următor: 21 la Bucureşti, 15 la Snagov, 9 la Râmnic şi 18 la Târgovişte. Tipăriturile prezintă o mare diversitate: cărţi de slujbă, cărţi biblice, cărţi de doctrină teologică ortodoxă, cuvântări bisericeşti, cărţi de învăţătură pentru preoţi, lucrări de filosofie etc. La începutul anului 1708, a fost ales mitropolit al Ţării Româneşti, păstorind pe credincioşii români din acest principat românesc până în anul 1716.  

Predici care au îmbogăţit limba română 

 Una dintre preocupările de seamă ale mitropolitului Antim Ivireanul a fost zidirea sufletească a credincioşilor prin cuvânt. Vestitele lui Didahii (Învăţături) sunt foarte valoroase prin conţinutul lor. E vorba de 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători bisericeşti, ale Maicii Domnului şi ale unor sfinţi, la care se adaugă şapte cuvântări ocazionale. Predicile sale au avut şi un vădit caracter social, condamnând prin intermediul lor moravurile societăţii contemporane lui, nedreptăţile la care boierii îi supuneau pe ţărani, de asemenea, păcate pe care le mustra categoric: necinstirea părinţilor de către copii, a feţelor bisericeşti de către păstoriţi, frecventarea cârciumilor, nerespectarea zilelor de duminici şi sărbători, înjurăturile. 

  A fost alături şi de credincioşii români din Transilvania, în contextul politicii de stat austriece de atragere a românilor ortodocşi la catolicism. A trimis la Alba Iulia pe ucenicul său Mihail Ştefan, care a tipărit acolo două cărţi. După anul 1701, a sprijinit pe credincioşii ortodocşi din Şcheii Braşovului prin scrisori de îmbărbătare şi hirotonind pe unii preoţi pentru biserica lor. 

 Românizarea slujbelor bisericeşti 

Cu referire la tipărituri poate fi evidenţiat un alt mare merit al său, acela al desăvârşirii procesului de românizare a slujbelor bisericeşti. La mijlocul secolului anterior, erau tipărite în limba română rânduielile tipiconale, în ultimele două decenii ale aceluiaşi secol erau introduse lecturile biblice în limba română, dar textul liturgic al cărţilor de cult a fost tradus şi tipărit în limba română abia în timpul păstoririi lui Antim Ivireanul. În perioada episcopatului la Râmnic, a dat la lumină Liturghierul (prima ediţie în Ţara Românească) şi Evhologhionul (Molitvelnicul), în limba română, în 1706. Ajungând mitropolit, a tradus în româneşte şi a tipărit, la Târgovişte, Psaltirea (1710) Octoihul (1712), Liturghierul (1713) şi Molitvelnicul (1713), în a doua ediţie, apoi Catavasierul (1714) şi Ceaslovul (1715).  

 Ctitorul mănăstirii cu hramul Tuturor Sfinţilor şi testamentul său 

  Învăţatul florentin Del Chiaro, care a trăit la curtea domnitorilor Constantin Brâncoveanu şi Ştefan Cantacuzino, ne spune că mitropolitul Antim Ivireanul a zidit în Bucureşti „o măreaţă mănăstire cu o prea frumoasă biserică cu hramul Tuturor Sfinţilor“. Este vorba de Biserica sau Mănăstirea Antim, aşa cum au numit-o credincioşii de-a lungul timpului. Prin testamentul său, mitropolitul a rânduit şi o frumoasă operă de asistenţă socială din veniturile mănăstirii. 

 Mitropolitul Antim şi-a sfârşit viaţa în împrejurări tragice, în toamna anului 1716, după ce a ajuns în scaunul domnesc primul domn fanariot, Nicolae Mavrocordat. Acuzat că ar fi intrat în legătură cu austriecii şi că ar fi uneltit împotriva turcilor şi a domnului fanariot, a fost arestat şi închis în temniţa palatului. La cererea domnului, patriarhul ecumenic şi sinodul său l-au caterisit sub acuzaţia că s-a făcut vinovat faţă de Imperiul Otoman şi faţă de domn. A fost condamnat la exil în Muntele Sinai. Spre a preîntâmpina vreo răzvrătire a credincioşilor, Antim a fost ridicat şi pornit în miez de noapte „cu carul“ sub paza unor turci. N-a ajuns să-şi ispăşească pedeapsa, pentru că ostaşii turci care-l duceau spre locul exilului l-au ucis, aruncându-i trupul într-un râu în apropierea Adrianopolului. În felul acesta şi-a sfârşit viaţa, muceniceşte. Sentinţa de caterisire a fost ridicată de Sinodul patriarhal condus de patriarhul ecumenic Athenagoras, abia la 8 martie 1966 . 

 Canonizarea în Biserica Ortodoxă Română 

  La 21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe mitropolitul Antim în rândul sfinţilor, fiind prăznuit în fiecare an în ziua de 27 septembrie. Este considerat cel mai de seamă mitropolit al Ţării Româneşti din toată istoria ei. Prin întreaga sa activitate pastorală, tipografică şi predicatorială, ca episcop şi mitropolit, Sfântul Antim a întruchipat pe adevăratul păstor care-şi pune sufletul pentru credincioşii săi. Viaţa lui a fost o întreagă jertfă de muncă şi de râvnă pentru ridicarea Bisericii şi luminarea credincioşilor. Deşi străin de neam, el a învăţat limba românească în chip desăvârşit, lăsându-ne în tălmăcirile şi prefeţele sale, în didahiile şi în sfaturile sale duhovniceşti cel mai frumos grai românesc. 

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut