Menu Home

Biserica se roagă pentru creștinii generoși

Pomeneşte, Doamne, pe cei ce aduc daruri şi fac bine în sfintele Tale biserici şi îşi aduc aminte de cei săraci. (Sfânta Liturghie)

  Urmând concret, prin fapte, învățătura lui Hristos, Sfinții Apostoli întreprind acte filantropice concrete. Faptele Apostolilor ne arată că, chiar de la începutul existenței Bisericii, Apostolii au înființat (Fapte 2, 44-45; 4, 34-37) și au menținut, nu fără foarte mari greutăți (cf. Fapte 5, 1-11; 6, 1-6), o lucrare de slujire filantropică, de ajutorare a săracilor. La ajutorarea „săracilor dintre sfinții din Ierusalim” își aduce contribuția și Apostolul Pavel, prin colectele organizate în sânul Bisericilor dintre neamuri întemeiate de către el. Aceasta a făcut-o și la cererea expresă a celor socotiți „stâlpi” din Biserica-mamă din Ierusalim, Sfinții Iacov, Chefa și Ioan (Gal. 2, 9-10). Capitolele 8 și 9 din Epistola II Corinteni constituie îndemnul său argumentat la strângerea acestei colecte, despre care vorbește însă și în alte locuri din epistolele sale (Rom. 15, 26-27; 1 Cor. 16, 1-4; cf. Fapte 24, 17).

Iar Sfântul Iacov, cel numit „fratele Domnului”, nu numai că, în calitatea sa de prim episcop al Bisericii-mamă din Ierusalim, a dus mai departe și a dezvoltat lucrarea filantropică începută încă din primele zile ale Bisericii, fiind cel care a primit, pentru săracii din Ierusalim, și darurile aduse de Sfântul Apostol Pavel și de însoțitorii săi (Fapte 11, 30; 21, 17-20), ci și în învățătura sa, așa cum o arată epistola sa sobornicească, insistă asupra faptului că numai acea credință este cu adevărat o credință mântuitoare care se manifestă în faptele de ajutorare a celor în lipsuri și în necazuri (Iacov 2, 14-26). Sfântul Pavel învață clar același lucru în multe locuri din epistolele sale. El vorbește lămurit de „credința care este lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6) și rezumă „legea lui Hristos” în ajutorarea concretă a aproapelui: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Gal. 6, 2). (Augustin Păunoiu)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut