Domnul și învățătorul nostru ne-a dat această porun­că pentru mântuirea noastră: Cine va rămâne statornic până la sfârșit, acela va fi mântuit (Mt 10,22; 24,13). Și iarăși: Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți cu ade­vărat ucenicii Mei și veți cunoaște adevărul, și adevă­rul vă va face liberi (In 8,31-32).
Trebuie să avem răbdare și să perseverăm, fraților preaiubiți, pentru ca, admiși la speranța adevărului și a libertății, să putem ajunge la adevărul și la libertatea însăși. Însuși faptul că suntem creștini fundamentează credința și speranța noastră. Dar, pentru ca speranța și credința să poată aduce roade, este nevoie de răbdare.
Noi nu căutăm gloria prezentă, ci pe cea viitoare, după cum ne îndeamnă apostolul Pavel când spune: În nădejde am fost mântuiți. Dar nădejdea care se vede nu este nădejde, deoarece cum ar putea spera cineva ceea ce vede? Însă, dacă sperăm ceea ce nu vedem, atunci așteptăm cu răbdare (Rom 8,24-25). Așteptarea și răb­darea sunt necesare ca să ducem la îndeplinire ceea ce am început să fim și să dobândim ceea ce sperăm și cre­dem, atunci când Dumnezeu ni le va face prezente.
Într-un alt loc, același apostol îi învață pe cei drepți care fac să rodească darurile divine, să-și pregătească comori și mai mari în cer. El îi îndeamnă să fie răbdă­tori, spunând: Așadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor și, mai ales, celor de aceeași credință. Să nu ne lăsăm obosiți de a face binele, căci la timpul po­trivit vom culege (Gal 6,10.9).
El îi avertizează că nu trebuie să renunțe la activi­tatea lor din cauza nerăbdării, ori să se lase învinși sau stăpâniți de ispite care i-ar opri la jumătatea drumului spre succes și glorie, căci ceea ce este deja dobândit va fi pierdut, iar acțiunile care nu merg până la capăt se distrug.
În sfârșit, Apostolul, vorbind despre iubire, pune alături de ea răbdarea și îndurarea: Iubirea este înde­lung răbdătoare, iubirea este binevoitoare: iubirea nu este invidioasă, nu se laudă, nu se mândrește, nu se mânie, nu ține cont de răul primit, toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură (1Cor 13,4.7). El arată că ea este în stare să persevereze cu tenacitate, pentru că știe să îndure toate.
Și, în alt loc, spune: Îngăduiți-vă unii pe alții în iubire, străduindu-vă să mențineți unitatea Duhului în legă­tura păcii (Ef 4, 2-3). Cu aceasta a voit să arate că fra­ții nu pot să păstreze nici unitatea, nici pacea dacă nu se încurajează reciproc, suportându-se, și dacă nu păs­trează legătura înțelegerii prin intermediul răbdării. (Sf Ciprian)

Categories: Articole