Versetul 41 al capitolului al doilea din Evanghelia după Luca începe relatarea singurului episod din viața copilului Iisus relatat în Evanghelii: părinţii lui lisus adică Maria, mama Sa și
Iosif, cel care era văzut ca tatăl Său din punctul de vedere al comunităţii din Nazaret, respectă
obiceiul de a merge la Ierusalim în fiecare an. Iosif, fiind un drept al Legii, cum ni se spune în Matei 1,19, cel mai probabil mergea la Ierusalim de încă două ori pe an, anume la Cincizecime și la Sărbătoarea Corturilor (Deuteronom 16). Faptul că întreaga familie merge la sărbătoarea Paștilor arată scrupulozitatea sau îndeplinirea Legii în cadrul familiei în care a crescut Pruncul
Iisus, fapt sugestiv mai târziu, când va spune fariseilor că El nu a desfiinţat Legea ci a plinit-o, precum se vede, de la începuturile copilăriei Sale. Fiind lisus de 12 ani, S-a suit alături de părinţii lui la Ierusalim. Cuvântul a urca folosit atunci când este legat de un spațiu sacru comportă totdeauna sensul de înălțare, întrucât sugerează ideea că templul se află pe un plan superior
existenţei mundane. De asemenea, vârsta de 12 ani reprezintă un punct important în dezvoltarea
unui copil în gândirea iudaică. Dacă tradiţiile notate în Mishna se aplicau și în primul secol, se înțelege că la această vârstă se intensifică educaţia religioasă.
Probabil că în anii în care a stat la Nazaret, Copilul lisus a frecventat școala elementară
de pe lângă sinagogă, unde a învăţat alfabetul ebraic, urmând aceeași metodă de învățare bazată pe repetiţia mnemonică și antrenarea memoriei. Probabil că Evanghelistul Luca se referă la acești
ani de disciplină mentală și fizică atunci când consemnează: „lar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra Lui” (Lc 2, 40). Când lisus, la vârsta de 12 ani, a plecat din satul Nazaret și a mers în pelerinaj la Ierusalim, i-a uimit
pe învățătorii de la templu și toți care Îl auzeau «se minunau de priceperea și de răspunsurile
Lui» (Lc 2, 47). Cercetătorii subliniază această corespondență semnificativă dintre sfârşitul perioadei de formare școlară și revelaţia unei înţelepciuni superioare în lisus. La Ierusalim, El
începe să-şi manifeste conștiința Sa mesianică, ce nu putea fi rodul celor șapte ani de școală de la Nazaret: «Oare nu știaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?» (Le 2, 48). Învățătura Mea
nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis» (In 7, 16). Din acest episod, precum şi din Lc 4, 16-30 sau din In 7, 15, reiese că Mântuitorul ştia să scrie, citească, să interpreteze Scripturile ebraice și să poarte dispute cu fariseii și cu intelectualii vremii. Acest lucru presupune cunoașterea cel puţin
a limbii ebraice și aramaice (Le 4, 16-20; Mc 5, 41). În ceea ce privește limba greacă și latină, se știe că latina era limba oficială a administrației romane, iar limba greacă se impusese în rândurile aristocrației din Palestina. Este posibil ca lisus să fi cunoscut chiar greaca (In 12, 20-
28) și latina, de vreme ce Evangheliile ni-L prezintă în dialog cu Pilat (In 18, 29-38), în
călătorie prin regiunea Tirului și Sidonului, în Decapole.
Faptul că în Templu, Copilul Iisus stătea între învățători nu este vorba de o răsturnare de situaţie maestru-ucenic; lisus stătea jos între dascăli, termenul scripturistic putând fi tradus mai degrabă cu între ei, în mijlocul lor, în sensul de participant principal la activitatea de învăţare a Legii desfășurată acolo. El ascultă și întreabă potrivit staturii unui tânăr de vârsta sa, metoda
întrebare-răspuns fiind preferată de cele mai multe ori în școlile rabinice. Vedem că nu este așadar vorba de o răsturnare de situaţie, lisus Hristos aici nu predă Legea, ci El îi uimește pe ceilalți cu
înţelegerea Sa asupra Legii. Acest fapt este extrem de sugestiv întrucât scoate în evidenţă faptul
că lisus nu a fost un scamator sau un copil reformator cum ÎI portretizează unele scrieri apocrife
din primele secole. Următoarele versete relatează scurta convorbire dintre Iisus și mama Sa, Sf.
Fecioară Maria. Şi aici, ca și în alte părţi din Luca cap. 12, Sf. Feciară Maria este în primul plan iar Iosif în fundal. Tensiunea dintre revendicările loialității fizice (eu-adică Sf. Fecioară) și
sociale (și tatăl Tău- adică Iosif) sunt evidente atunci când Maria vorbește despre tatăl lui lisus ca fiind Iosif, iar lisus Hristos îi răspunde din punctul de vedere al adevăratului Său Tată
(Dumnezeu- Tatăl). La întrebarea plină de dragoste și îngrijorare a Maicii Sale (Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aceasta?) răspunsul lui Iisus nu este încărcat de reproș sau răceală
sufletească, ci doar de serenitatea specifică persoanei Sale divino-umane, în care umanul este doar la stare de copil: De ce era să Mă căutaţi? Oare, nu știaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?
Copilul lisus a participat, cu siguranţă, la liturghia sinagogală, iar când a împlinit vârsta de 13 ani, a putut să se urce la amvon și să citească din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament.
La 13 ani, de fapt, se devenea bar mizvah, „un fiu al preceptului”, adică adult, obligat din acest moment să respecte Legea. Unii cercetători au pus în legătură cu acest rit, de inițiere și de recunoaştere a maturității religioase, episodul despre lisus la templu, în mijlocul învăţătorilor (Lc
2, 41-52). Majoritatea textelor talmudice consideră vârsta de 13 ani ca fiind cea a maturității fizice şi a responsabilității. Așadar, participarea lui lisus la pelerinajul de Paști, în anul care
preceda sau în care era recunoscută public maturitatea Sa religioasă, face comprehensibilă
rămânerea Sa pentru câteva zile la templu, acolo unde maeștrii îi învățau pe tineri Legea. Iisus a rămas și i-a ascultat, apoi le-a pus întrebări şi le-a răspuns potrivit metodei folosite în școlile vremii. (Prof. C. Preda, Dr Stelian Gomboș)
Categories: Articole