Era în Ierusalim o scăldătoare, care avea împrejurul ei cinci pridvoare, în care zăcea mulțime multă de oameni bolnavi. Îngerul Domnului, din vreme în vreme, se pogora în apa scăldătoarei și o tulbura. Cel care, dintre cei bolnavi, intra întâi în apă, după tulburarea ei, acela se vindeca. Domnul nostru Iisus Hristos s-a dus din Galileea în Ierusalim pentru sărbătoarea iudeilor și aflând în pridvor pe un om, care era slăbănog de trei zeci și opt de ani, l-a întrebat dacă dorește sănătatea. Bolnavul a răspuns: om nu am ca să mă bage în apă; de aceea, mai înainte de a ajunge eu, ajunge altul, și intrând în apă se tămăduiește. Atunci Domnul Iisus a zis către dânsul: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!“ (Ioan 5, 8). Slăbănogul s-a sculat îndată, și-a ridicat patul pe umerii săi și a umblat. Dar iudeii, pentru că în ziua aceea era sărbătoare, fiind sâmbătă, s-au tulburat și au mustrat pe slăbănog, zicându-i: nu ai voie să-ți ridici astăzi patul. El însă le-a răspuns: Cel ce m-a vindecat, Acela mi-a zis să-mi ridic patul meu. Au cercat iudeii să afle pe cel ce a vindecat pe slăbănog, căci nu-l știau, fiindcă Iisus, după facerea minunii, amestecându-se cu mulțimea oamenilor de acolo, îndată a plecat. Dar după aceasta, aflând Iisus în biserică pe cel ce fusese slăbănog, a zis către dânsul: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum numai păcătui, ca să nu ți se întâmple ceva și mai rău!“ (Ioan 5, 14). Acestea sunt pe scurt cele istorisite de Sfânta Evanghelie de astăzi. Prin tâlcuirea ei, vom căuta cele mai înalte și mai de suflet mântuitoare învățături. Pentru aceea, cel ce va asculta cu evlavie va putea să-și vindece slăbănogirea sufletului său, cu harul lui Hristos, despre care Sfânta Evanghelie povestește, spunând că:

„În vremea aceea s-a suit Iisus în Ierusalim“. (Ioan 5, 1)

Aflându-se Domnul Iisus în Cana Galileii, unde a vindecat pe fiul omului împărătesc din Capernaum, de boala lui, s-a suit în Ierusalim, fiindcă se apropia sărbătoarea iudeilor. Unii zic că sărbătoarea aceasta era a Cincizecimii, iar alții zic că era sărbătoarea Paștilor. Iisus venea regulat la Ierusalim cu prilejul acestor sărbători, fiindcă atunci se aduna mulțime multă de oameni, mai cu seamă dintre cei evlavioși și temători de Dumnezeu. Cu aceste prilejuri, Iisus învățând și făcând minuni, întorcea pe mulți la credința propovăduită de Dânsul. Deci Iisus s-a suit în Ierusalim cu prilejul unei sărbători.

„Iar în Ierusalim, lângă poarta oilor, era o scăldătoare, care se numește pe evreiește Vitezda și avea cinci pridvoare“. (Ioan 5, 2)

În Ierusalim, la poarta oilor, era scăldătoarea oilor. Se numea scăldătoarea oilor, fiindcă acolo se aduceau oile pe care le jertfeau și spălau într-însa măruntaiele lor; poarta oilor, despre care vorbește Neemia, s-a numit de la scăldătoarea oilor; scăldătoarea aceasta se numea în limba evreiască Vitezda, ceea ce înseamnă: casa milosteniei. Împrejurul scăldătorii erau cinci pridvoare.

„În aceste pridvoare zăcea mulțime multă de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger se pogora din când în când în scăldătoare și tulbura apa. Și cel care intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos ori de ce boală era cuprins“. (Ioan 5, 3-4)

În cele cinci pridvoare din jurul scăldătorii, zăceau slăbănogi, chinuiți de tot felul de boli, așteptând mișcarea apei din scăldătoare, pentru ca să-și vindece neputințele lor, când se pogora îngerul în scăldătoare și tulbura apa. Dar care era vremea aceasta? Din cuvintele slăbănogului se arată că vremea era neștiută, căci el răspunde Domnului: „Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa“ (Ioan 5, 7). De ar fi fost o vreme știută, sau dinainte rânduită, deși era om sărac și lipsit, slăbănogul, în cei trei zeci și opt de ani de așteptare, ar fi aflat un om care l-ar fi băgat de milă în scăldătoare. Îngerul se pogora în scăldătoare, ca să nu socotească iudeii că apele singure au putere tămăduitoare, ci să creadă că harul lui Dumnezeu vindeca bolile; și îngerul tulbura apa, pentru ca să cunoască pogorârea îngerului toți cei ce stăteau acolo și să bage pe cei bolnavi în scăldătoare. Dar pentru ce, ori de câte ori se pogora îngerul, se vindeca numai un bolnav? Aceasta este cu neputință de tâlcuit, dacă nu ne vom înălța mintea noastră la înțelegerile cele mai tainice ale acestui lucru dumnezeiesc. Scăldătoarea de la poarta oilor preînchipuia scăldătoarea cea tainică a Sfântului Botez, care este în Biserica lui Hristos; oile ce se spălau într-însa și se curățau, preînchipuiau pe toți cei ce se botează în scăldătoarea Botezului și își curățesc păcatele lor; pogorârea îngerului în scăldătoare preînchipuia venirea harului Sfântului Duh în apa Botezului; tulburarea apei, ce se făcea în scăldătoare, închipuia nimicirea nevăzuților diavoli, făcută de puterea Prea Sfântului Duh. Nu apa scăldătorii oilor vindeca bolile trupului, ci puterea cea dumnezeiască; nu apa singură, vindecă greșelile sufletului, ci harul lui Dumnezeu care este în apa Botezului. Prin pogorârea îngerului, apa scăldătorii oilor lua puterea vindecătoare; prin venirea Sfântului Duh, apa Botezului ia harul curățitor. În scăldătoarea duhovnicească a Sfântului Botez, Stăpânul tuturor dăruiește nașterea de fii duhovnicești. În scăldătoarea oilor se vindeca numai un singur bolnav, când îngerul tulbura apa, fiindcă Legea Veche s-a dat numai unui singur neam, neamului evreiesc; scăldătoarea Sfântului Botez mântuiește mulțimi nenumărate, fiindcă Evanghelia s-a trimis tuturor neamurilor. „Mergeți în toată lumea, zice Iisus, și propovăduiți Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui“ (Marcu 16, 15-16). Dar să ne întoarcem iarăși la cele cinci pridvoare din jurul scăldătorii oilor.

„Și era acolo un om, care era bolnav de treizeci și opt de ani“. (Ioan 5, 5)

Cine era omul acesta, din ce patrie și din ce stare: bogat sau sărac, evanghelistul nu spune. Acum însă era sărac și lipsit de orice sprijin, fiindcă nu avea nici ucenic, nici rudenie, nici prieteni, ca să-l bage în scăldătoare, iar suferința lui era de treizeci și opt de ani.

„Pe acesta văzându-l Iisus zăcând și cunoscând că de multă vreme era bolnav, i-a zis lui: voiești să te faci sănătos?“ (Ioan 5, 6)

Într-adevăr, iată ce va să zică milă dumnezeiască, iată ce va să zică iubire de oameni nemăsurată! Fără să-l roage slăbănogul pentru sănătatea lui și fără să zică ceva către Iisus, văzându-l pe pat zăcând și cunoscând, ca un Dumnezeu, că boala îl chinuia de multă vreme, Iisus îi dăruiește îndată sănătatea. Dar, oare, ce scop are, întrebarea Domnului: „Voiești să te faci sănătos?“ Cine întreabă vreodată pe un bolnav dacă voiește sănătatea? Ca un Dumnezeu cunoscător al inimilor omenești, Iisus Hristos cunoștea prea bine voința slăbănogului. Pentru ce, dar, l-a întrebat? La alți bolnavi Domnul căuta credința, întrebându-i: „Credeți voi că pot să fac aceasta?” (Matei 9, 28) La Slăbănog el caută voința, întrebându-l: „Voiești să te faci sănătos?” Ceilalți nu pătimeau din cauza păcatelor, căci, spune Domnul despre orbul din naștere: „Nici acesta nu a greșit, nici părinții lui“ (Ioan 9, 3); pentru ei era deajuns credința în Hristos, pentru ca să se tămăduiască. Slăbănogul se chinuiește pentru păcatele lui, după cum vedem din cele ce-i spune Iisus în biserică: „De acum nu mai păcătui“ (Ioan 5, 14). De aceea, este nevoie de voința lui, pentru ca să se vindece. Deci Domnul prin această întrebare ne-a arătat că pentru iertarea păcatelor este nevoie de supunerea voinței păcătosului. Întrebarea Domnului a primit răspunsul slăbănogului, căci:

„Răspuns-a lui bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; deci, până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea“. (Ioan 5, 7)

Nu se plânge de suferința lui, nu se mâhnește pentru durerile bolii lui, cum fac unii oameni neputincioși în vreme de boală, ci răspunde cu blândețe și cu liniște sufletească Domnului Hristos, zicând: „Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa“. ț De aceea, până să ajung eu la scăldătoare, altul o ia înaintea mea și se pogoară întâi. Din răspunsul acesta se ț vede că slăbănogul nu era în stare de completă nemișcare. „Până merg eu“, totdeauna ajung mai repede alți bolnavi, fie mergând ei, fie duși fiind de alții. Este de mirare însă cum într-un loc, în care se aduna atâta mulțime de oameni, nu s-a aflat nici un om, în treizeci și opt de ani, care să-i ajute acestui slăbănog! Aceasta ne arată că iudeii de acolo erau foarte împietriți la inimă și fără omenie. Ni se arată însă cât este de înfricoșată pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcătoși. Treizeci și opt de ani s-a chinuit slăbănogul pentru păcatele lui, iar când s-a împlinit sorocul pedepsei lui,

„Atunci Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! Iar omul s-a făcut sănătos îndată și și-a luat patul și umbla. Iar în ziua aceea era sâmbătă“. (Ioan 5, 8-9)

Iisus nu cere și nici nu se roagă lui Dumnezeu Tatăl, cum a făcut când a înviat pe Lazăr, ca să nu-L socotească cei ce erau de față, că EL este un simplu om, ca și unul dintre proorocii care au făcut minuni. El poruncește ca un Stăpân al tuturor și Dumnezeu: „Scoală-te!“. Îndată vinele trupului slăbănogului și-au luat puterea lor firească, iar duhul viețuitor, după legile firii, a mers fără împiedicare în toate mădularele trupului. Acel Dumnezeu care a zis: „Să se facă lumină“ (Facere 1, 3) și s-a făcut lumină, Același a zis slăbănogului: „Scoală-te!“, și s-a îndreptat îndată trupul slăbănogului, ridicându-și pe umerii săi patul și umblând. Când a făcut Iisus minunea aceasta era sâmbătă, zi de sărbătoare la evrei.

„Deci ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă și nu-ți este îngăduit să-ți iei patul” (Ioan 5, 10)

Într-adevăr, Legea Veche zicea: „Iar în ziua a șaptea; sâmbăta Domnului Dumnezeului tău este; nu vei face într-însa nici un lucru“ (Deuteronom 5, 14), iar proorocul Ieremia zice: „Nu ridicați sarcini în ziua sâmbetelor“ (Ieremia 17, 21-22). Dacă mintea lor n-ar fi fost întunecată de răutate, și-ar fi dat seama de neobișnuința minunii și ar fi crezut că nimeni altul, afară de Unul Dumnezeu, nu putea să întărească mădularele slăbănogite în treizeci și opt de ani, printr-un singur cuvânt: „Scoală-te!“. Ar fi crezut că Acela care a supus puterile trupești, ale slăbănogului legilor firești, ca să vindece slăbănogirea lui, are stăpânire și putere să dezlege și păzirea sâmbetei, pentru vindecarea omului care s-a făcut i sâmbăta. Așa de mult fiind orbiți, iudeii ziceau însă slăbănogului: „Este zi de sâmbătă și nu-ți este îngăduit să-ți iei patul“. Însă slăbănogul, cu mare îndrăzneală,

„Le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul tău și umblă“, (Ioan 5, 11)

Nu de la mine am îndrăznit să fac aceasta, ci Doctorul meu, mi-a zis: „ia-ți patul tău și umblă!“ Răspunsul acesta era însă o cumplită mustrare pentru iudei, fiindcă, prin el, le spunea: Acela, care are atâta putere încât numai printr-un cuvânt a vindecat suferința mea cea de treizeci și opt de ani, are puterea ca să dezlege și opririle sâmbetei. Acel dumnezeiesc și atotputernic om, niciodată nu mi-ar fi poruncit să-mi ridic patul, dacă ar fi socotit că lucrul acesta este păcat.

„Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: ia-ți patul tău și umblă?“ (Ioan 5, 12)

Deși slăbănogul a răspuns că Doctorul lui i-a poruncit să-și ia patul, iudeii, fără să pomenească de vindecare, îl întreabă, iarăși, despre omul care i-a spus să-și ia patul. Ei nu întreabă cine este acela care l-a făcut sănătos, cine este doctorul lui, ci, cine este omul care i-a zis lui să-și ia patul și să umble. Despre marea și slăvita minune săvârșită de Iisus, prin vindecarea slăbănogului, iudeii nu pomenesc. Ei voiesc să o ascundă și să scoată la iveală numai călcarea sărbătorii sâmbetei.

„Dar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulțimea care era în locul acela“. (Ioan 5, 13)

Slăbănogul vindecat nu știa cine este Doctorul lui, fiindcă Iisus, s-a dat în lături după săvârșirea minunii și s-a depărtat de mulțimea oamenilor ce se aflau acolo. Aceasta a făcut-o prea bunul Iisus, mai întâi ca să fugă de lauda oamenilor; al doilea, nefiind El de față, mărturia slăbănogului să fie fără bănuială și vrednică de crezut; al treilea, nefiind El de față, să se aprindă și mai mult zavistia iudeilor; și al patrulea, ca să ne arate nouă o adevărată pildă de chipul cum trebuie săvârșită o faptă bună. Prin pilda aceasta, Mântuitorul ne învață, spunând: oamenilor, când vedeți pe cel ce are trebuință, de ajutorul vostru, nu așteptați de la dânsul rugăminți, ci de la voi înșivă, și din însăși bunăvoința voastră, să faceți bine la câți puteți, după cum Eu am miluit pe slăbănog. Nu cereți răsplătiri și mulțumiri de la cei cărora le-ați făcut bine, ci fugiți de slava cea deșartă a primirii mulțumirilor, precum Eu M-am dat în lături și am rămas necunoscut când am tămăduit pe slăbănog. Numai atunci Dumnezeu cel răsplătitor al faptelor bune, vă va răsplăti pentru binele ce faceți.

Și acum ascultați ce ne povestește mai departe Sfânta Evanghelie despre Iisus Hristos și slăbănog.

„După acestea Iisus l-a aflat în Templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum nu mai păcătui, ca să nu ți se întâmple ceva și mai rău“. (Ioan 5, 14)

„După acestea“, adică după vindecarea, după purtarea patului pe umerii lui, după întrebările iudeilor, după răspunsurile slăbănogului, Iisus l-a întâlnit pe el în Templu, unde i-a dat un dumnezeiesc sfat, spunându-i: „De acum nu mai păcătui!“. Dumnezeu ne cere îndepărtarea de păcat pentru însănătoșirea și mântuirea sufletului nostru. Vezi, zice Iisus, slăbănogului, te-ai vindecat de slăbănogirea ta, dar să nu păcătuiești iarăși, ca să nu fii pedepsit mai aspru. De aici învățăm că păcatul naște boală, iar dacă Dumnezeu, pentru milostivirea Sa, ne va tămădui pe noi de boală, iar noi vom greși iarăși, după tămăduire, atunci El ne pedepsește și mai rău. Ce a făcut însă slăbănogul?

„Atunci omul s-a dus și a spus iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut sănătos“. (Ioan 5, 15)

Vedeți, frați creștini, înțelepciunea slăbănogului? Mergând el la iudeii care se tulburaseră din pricină că el ridicase pe umerii săi patul său, în zi de sâmbătă, și umblase cu el, nu le-a spus nimic altceva decât numai numele Celui care l-a vindecat pe el, zicând: Iisus este Doctorul meu, Iisus a vindecat suferința mea, a tămăduit slăbănogia mea cea de treizeci și opt de ani și m-a făcut pe mine sănătos.

Categories: Articole