În Evanghelia care s-a citit astăzi, Domnul nostru Iisus Hristos ne dă cele mai înalte învățături despre dragostea pe care trebuie să o aibă oamenii față de semenii lor, despre dragostea față de vrăjmași și despre binele pe care suntem datori să-l facem semenilor noștri, fără să nădăjduim vreo răsplătire. Când a grăit Domnul aceste învățături atât de înalte pentru noi, pământenii, s-a folosit și de unele exemple, care au fost alese în așa fel, încât ele sunt nu numai ușor de înțeles,ci și întru totul primite de dreapta noastră judecată. După cum un dascăl înțelept își învață ucenicii, începând de la lucrurile cele mai ușoare și cunoscute de ei, și-i conduce apoi, prin acestea, la învățăturile cele mai grele și mai necunoscute, tot așa și Învățătorul și Mântuitorul lumii a dat întâi ca exemplu legea cea firească, trăită și cunoscută de orice om, prin care a pregătit mintea și Judecata oamenilor, care-L ascultau; apoi, i-a învățat învățăturile cele mai înalte și cele mai desăvârșite, care cu toate că stau și ele în puterea omului, sunt socotite de unii cu neputință de îndeplinit și chiar potrivnice firii omenești. După ce a ales pe cei doisprezece apostoli și după ce le-a grăit cele nouă fericiri, îndreptându-și cuvântul către mulțimea de oameni care era de față:
„Domnul a zis: cum voiți să vă facă vouă oamenii, să faceți și voi lor asemenea“. (Luca 6, 31)
Aceasta este o lege firească, sădită în firea tuturor oamenilor. După cum voiești să-ți facă ție oamenii, fă și tu lor asemenea. Voiești să-ți răpească altul avuțiile tale, sau să-ți defăimeze cinstea ta, sau să-ți aducă vreo pagubă, oricât de mică? Nu! Atunci fă și tu asemenea: nu răpi, nu necinsti, nici nu păgubi pe altul. Voiești, într-adevăr, ca toti ceilalți oameni să te iubească, să te prețuiască și în tot timpul să-ți facă bine? Atunci fă și tu la fel tuturor: iubește pe toți, prețuiește pe toți, fă bine la toți. Sfântul Evanghelist Matei înfățișându-ne același lucru, spune că Domnul, după ce a zis acestea, a adăugat, spunând că „aceasta este Legea și proorocii“ (Matei 7, 12). Într-adevăr toate câte învață Legea lui Moise și proorocii sunt drepte și adevărate și în Evanghelie. El nu spune ceva nou, când spune acest lucru firesc din viața oamenilor. Creștinii însă trebuie să fie mai desăvârșiți decât iudeii și decât păgânii. De aceea, după ce a arătat acest lucru firesc, Iisus Hristos a continuat, zicând:
Căci dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce mulțumită puteți avea? Doar și păcătoșii au iubire pentru cei ce le poartă iubire. Și, dacă faceți bine la cei ce vă fac bine, ce mulțumită puteți avea? Doar și păcătoșii același lucru fac. Și, dacă împrumutați pe acela de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumită puteți avea? Doar și păcătoșii dau întocmai“. (Luca 6, 32-34)
Păcătoși sunt numiți aici nu numai aceia care calcă Legea lui Dumnezeu, prin care se făgăduiesc mari răsplătiri celor care o păzesc pe ea, ci sunt numiți și necredincioșii, care n-au lege care să le făgăduiască răsplătiri cerești pentru faptele lor bune. Acești păcătoși, nu pentru dragostea lui Dumnezeu, ci pentru folosul lor; nu pentru a face bine, ci pentru răsplătiri, iubesc numai pe prieteni, fac bine numai celor care le fac lor bine și împrumută numai pe aceia de la care nădăjduiesc să primească înapoi întocmai. Deci ce răsplătire cerească se cuvine unora ca acestora? Nici una, pentru că ei își primesc răsplata de la cei cărora le-au făcut bine. În felul acesta au fost combătuți iudeii care socoteau că faptele bune, adică orice bine, trebuie făcut numai rudelor și celor care ți-au făcut bine, după cum răul trebuie făcut, din răzbunare, cu „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte (Ieș. 21, 24) celor care-ți fac răul, adică vrăjmașilor. Purtarea creștinilor, ca fii ai lui Dumnezeu, trebuie să fie alta. Pentru ei Iisus Hristos spune:
„Voi să iubiți pe vrăjmașii voștri; faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui preaînalt, căci El este bun către cei nemulțumitori și răi“. (Luca 6, 35)
Iată adevărata faptă bună, care este bine primită la Dumnezeu, iar la oameni vrednică de laudă! Iată fapta cea bună vrednică de multe răsplătiri și mari mulțumiri sufletești! Când iubești și faci bine, nu numai prietenilor tăi, ci și vrăjmașilor tăi; când împrumuți, nu numai pe aceia de la care nădăjduiești să primești înapoi întocmai, ci și pe acei lipsiți și săraci, de la care nu nădăjduiești să mai primești înapoi sau să fii răsplătit, ci numai de la Dumnezeu nădăjduiești răsplată și binecuvântare, atunci ai săvârșit adevărata faptă bună. Pentru ea vei avea plată multă și prin ea te vei face fiu al lui Dumnezeu, căci după cum El este bun cu cei nemulțumitori și răi, și răsare soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți, tot așa și tu să iubești și să faci bine și prietenilor și vrăjmașilor, și să împrumuți nu numai pe bogați, ci și pe săraci, care au pe Dumnezeu sprijinitor al lor. Cum însă dragostea față de vrăjmași, binefacerile față de ei și ajutorarea săracilor sunt socotite la Dumnezeu milostivire și milă, Iisus Hristos a încheiat zicând:
„Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv!“. (Luca 6, 36)
Despre: Dumnezeu-Tatăl, Iisus a zis că este milostiv, iar despre oameni, că trebuie să fie și ei milostivi. Căci Dumnezeu este din fire îndurător și milostiv, având din Sine nemărginită milă și îndurare, iar omul, dacă vrea, se face și el îndurător și milostiv, prin harul și ajutorul lui Dumnezeu. Fără harul și ajutorul lui Dumnezeu, omul nu se poate face milostiv, după cum spune Iisus Hristos, zicând: „Fără Mine, nu puteți face nimic“ (Ioan 15, 5), Pentru aceasta, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce cunoști slăbiciunile și neputințele firii noastre, dăruiește-ne harul și ajutorul Tău, să putem fi milostivi și iertători față de toți semenii noștri și mai cu seamă față de vrăjmașii noștri, ca să ne învrednicim, nu de laudele lor, ci de binecuvântările și răsplătirile Tatălui ceresc
Categories: Articole