Menu Home

Cu ce cuvinte se roagă Maica Domnului pentru creștini?

Fecioara astăzi, înainte stă în biserică, şi cu cetele sfinţilor, nevăzut se roagă lui Dumnezeu. Îngerii cu Ierarhii se închină şi Apostolii cu Proorocii dănţuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu cel mai-nainte de veci.

În zilele împăratului Leon cel înţelept în Constantinopol (886-912), spre o duminică, făcându-se privighere de toată noaptea în Sfânta Biserică Vlaherna a prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului înainte stând, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, şi-a ridicat ochii în sus, împreună cu ucenicul său fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa Cerului pe Acoperitoarea a toată lumea, pe prea Sfânta Fecioară Născătoarea de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină, şi acoperind pe popor cu cinstitul său Omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan Înaintemergătorul, şi evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu, şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit :

Împărate ceresc ! Primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul Prea Sfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce te preamăresc pe tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile.

La praznicul Acoperământul Maicii Domnului, 1 octombrie, în biserica parohială s-a oficiat Utrenie, Acatist și Sfânta Liturghie.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut