Din Sfintele Evanghelii, ce s-au citit în sărbătorile Crăciunului, am aflat că la nașterea lui Hristos s-a arătat o stea neobișnuită la Răsărit, după care s-au condus cei trei magi cu darurile lor și au venit spre a se închina lui Iisus Hristos, pe care îl vestea steaua. Magii erau niște oamenii învățați și filozofi din vremea aceea. Mulți dintre ei erau crai adică conducători de neamuri. Ajungând ei la Ierusalim și arătând lui Irod scopul călătoriei lor, au primit poruncă de la el să caute Pruncul și să-i trimită veste dacă-L găsesc. Deci, plecând ei de la Irod și fiind conduși de stea, au ajuns la locul unde era Pruncul cu Maria, mama Lui, și îngenunchind s-au închinat Lui, aducându-l daruri: aur, tămâie și smirnă. Dar după aceea, arătându-li-se îngerul Domnului în vis, a poruncit magilor să nu se mai întoarcă la Irod. De aceea, plecând ei din Betleem, pe alt drum, s-au dus în țara lor. Ce s-a întâmplat mai departe, ne povestește Evanghelia de astăzi, care spune că: „După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare“. (Matei 2, 13)
După ce magii s-au închinat Pruncului Iisus și au plecat din Betleem pe alte căi spre țările lor, s-a arătat lui losif îngerul și i-a poruncit să ia Pruncul și pe mama Lui și să meargă în Egipt. Arătarea îngerului și porunca dată lui Iosif, cu descoperirea gândului lui Irod de a omori pe Iisus, ne arată deosebita purtare de grijă a lui Dumnezeu de a păzi pe Hristos care se născuse. Iar aceasta s-a făcut ca să cunoaștem că voia lui Dumnezeu este să fugim de primejdii, și să nu dăm loc mâniei, aruncându-ne în mijlocul lor. Ascultând porunca îngerului:
„Iosif s-a sculat, a luat noaptea Pruncul și pe mama Lui și a plecat în Egipt. Și a fost acolo până la săvârșirea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin profetul, care zice: din Egipt „am chemat pe Fiul Meu“. (Matei 2, 14-15)
Nici depărtarea locului, nici osteneala călătoriei, nici amărăciunea printre străini, nu le-a mai socotit fericitul Iosif, ci, fără nici o zăbavă, chiar în noaptea când s-a arătat îngerul, s-a sculat din somn, a luat Pruncul și pe mama Lui, a plecat în Egipt și a stat acolo până când a murit Irod, împlinindu-se astfel cuvântul Domnului, spus prin proorocul Oseea, care a zis: „Când Israel era tânăr, eu îl iubeam și din Egipt am chemat pe Fiul Meu“ (Osea 11, 1). Iubirea lui Dumnezeu pentru Israel când era tânăr, și-a arătat-o prin norul care acoperea pe poporul israelit, când a ieșit din Egipt. Norul era o preînchipuire a Sfântului Duh, după cum Marea Roșie, o preînchipuire a Sfântului Botez, iar piatra, din care a curs apă și s-au adăpat israeliții, însemna pe Iisus Hristos. Tot așa și ieșirea din Egipt a fiilor lui Israel a însemnat ieșirea din Egipt a lui Iisus și întoarcerea Lui în pământul lui Israel. De aceea proorocul Oseea, mai înainte văzând această ieșire din Egipt a lui Hristos, a proorocit despre ea, iar Evanghelistul Matei, tâlcuind cuvintele lui Oseea, le-a arătat înțelegerea și însemnătatea lor.
„Iar când Irod văzu că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte, și trimițând ostași, ucise pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai în jos, după timpul pe care-l lămurise de la magi“. (Matei 2, 16)
Când au venii magii în Ierusalim, întrebând unde este Împăratul iudeilor, care s-a născut, Irod a chemat pe arhiereii și cărturarii poporului și aflând din cărțile proorocești că Hristos se va naște în Betleem, a poruncit magilor să cerceteze acolo, și să-i vestească și lui dacă-L găsesc. Magii i-au făgăduit că se vor întoarce să-l vestească. Luând însă poruncă de la Dumnezeu prin înger, s-au dus pe altă cale în țara lor. Atunci Irod, care socotea că Hristos cel născut este Împărat pământesc și se temea să nu-l scoată cumva pe el din scaun, văzând că a fost înșelat de magi, s-a înfuriat și a trimis îndată ostași, cu poruncă să ucidă pe toți pruncii din Betleem și din hotarele lui, de doi ani și mai în jos. Când au ajuns magii la Betleem, în ce zi au plecat de acolo, peste câte zile de la naștere a plecat în Egipt Iosif, împreună cu Pruncul și mama Lui, după câte zile a fost uciderea pruncilor și după câte, zile s-a întors Iosif cu Sfânta Fecioară și Pruncul, din Egipt, n-au arătat sfinții evangheliști. Cum însă Evanghelistul Luca povestește că la opt zile Pruncula fost tăiat-împrejur, punându-I-se numele Iisus, iar după patruzeci de zile de la naștere, a fost dus în Biserica din Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului și să aducă jertfă, precum era scris în Lege, abia după aceasta a urmat plecarea în Egipt. Sinaxarul bisericesc a rânduit închinarea magilor în ziua nașterii lui Hristos, fugirea în Egipt a doua zi, iar uciderea pruncilor a patra zi. Despre uciderea pruncilor, Sfânta Evanghelie spune:
„Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul: glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahila plângea pe fiii săi și nu voia Și să se mângâie, fiindcă nu mai sunt“. (Matei 2, 17-18)
Rama este un loc înalt în Palestina, care a fost dat lui Veniamin spre moștenire, iar el a fost fiul Rahilei, care a murit în Betleem, în ziua în care l-a născut și a fost îngropată acolo. Fiindcă pruncii care au fost tăiați de Irod au fost din seminția celor din Betleem, pentru aceasta proorocul Ieremia, proorocind despre tăierea lor, a pus înainte pe Rahila, mama cea dintâi a seminției Betleemului, în locul mamelor din vremea uciderii pruncilor, care plângeau, se tânguiau și se jeleau pentru copii lor uciși. Ca să arate că așa de mari erau glasurile de plângere ale maicilor, a zis că s-au auzit până în locul cel mai înalt: în Rama. Ele nu știau însă că pruncii lor cei uciși erau vii în sânurile lui Avraam, și în slava lui Dumnezeu. Fără frică de Dumnezeu, Irod a făcut această ucidere de prunci, împins de cruzimea minții sale nebunești, pentru care și-a luat osânda veșnică.
„După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, în Egipt, și-i zice: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului“ (Matei 2, 19-20)
Peste puțină vreme după uciderea pruncilor cea plină de cruzime, Irod fiind chinuit de friguri, mâncărime și umflarea picioarelor, de putrezirea plină cu viermi a mădularelor lui, și de alte nenumărate boli, și-a dat sufletul său cel rău, precum povestește istoricul Iosif Flaviu. Atunci îngerul Domnului, arătându-se iarăși în vis lui Iosif, i-a zis să ia Pruncul și pe mama Lui și să meargă în pământul lui Israel, că a murit Irod.
„Iosif sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și a venit în pământul lui Israel; dar auzind că Arhelau domnește în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileii“. (Matei 2, 21-22)
Înainte de moarte, Irod își împărțise împărăția fiilor săi, astfel: pe Arheleu l-a pus împărat, iar pe Antipa stăpânitor peste a patra parte, adică peste Galileea și Perea; pe Filip, stăpânitor peste patra parte, adică peste Gavlonitida, Trahonitida și Paniada, iar Salomeii i-a dăruit alte locuri, deosebit. Îngerul a trimis pe Iosif în Galileea, pentru că în Betleem și în hotarele lui erau știute și destul de vestite cele întâmplate cu Pruncul, când s-a născut: venirea magilor, mânia lui Irod, și uciderea pruncilor. Galileea fiind departe de Betleem, abia ajunsese vestea acestor lucruri acolo, și îndată după moartea lui Irod a și încetat. De aceea nici o cercetare nu se făcuse acolo, în legătură cu Pruncul care s-a născut. Osebit de aceasta, Antipa, stăpânitorul Galileii, era mai blând și mai domol decât fratele său Arhelau. Iosif a fost trimis în Galileea, fiindcă el era din Galileea, din orașul Nazaret, de unde plecase cu Sfânta Fecioară în Iudeea, la Betleem, orașul lui David, ca să-și înserie numele, cum ieșise poruncă de la cezarul August.
„Astfel a venit și a locuit în orașul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin profeți: că Nazarinean se va chema“. (Matei 2, 23)
Dacă vom pune cuvintele acestea alături de cuvintele Sfântului Luca, s-ar părea că Iosif, împreună cu Pruncul și cu mama Lui au venit de două ori în Nazaret. Prima dată mai înainte de a merge în Egipt, iar a doua oară după venirea din Egipt, când au locuit în Nazaret. Cuvintele proorocești „că Nazarinean se va chema“, nu se află în nici una din cărțile proorocilor din Scriptură. Se știe însă că, din cauza deselor războaie și mutări ale iudeilor, unele dintre cărțile proorocești s-au pierdut, iar alți prooroci insuflați de Dumnezeu au propovăduit fără să scrie, cuvintele lor fiind păstrate la evrei din gură în gură. Din această tradiție, care se păstra prin viu grai la evrei, a luat și Sfântul Matei cuvintele profetice „că Nazarinean se va chema“. Aici, în Nazaret, sub îngrijirea mamei Sale, „Copilul creștea, și se întărea cu Duhul, umplându-se de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era cu El“ (Luca 2, 40).
Categories: Articole