La temelia învățăturii creștine, cuprinsă în Sfintele Evanghelii și în celelalte cărți ale Noului Testament, sunt și cărțile proorocilor. Ele sunt tot atâtea trâmbițe, care trâmbițează și adeveresc taina cea mare a adevăratei credințe. Ele sunt temeliile cele neclătite ale credinței în Hristos; ele întăresc Sfintele Evanghelii și pe toate celelalte cărți în care cred creștinii, pentru că, așa cum spune Sfântul Apostol Petru, „niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt“ (II Petru 1, 21). Domnul a adus de multe ori cuvintele proorocilor spre dovedirea Dumnezeirii Sale, și nu numai cuvintele, ci și preînchipuirile proorocești despre Dânsul. Evanghelia de astăzi cuprinde preînchipuirea Crucii, pe care în mod proorocesc a făcut-o sfântul prooroc Moise. Astfel, pe când Domnul Iisus arăta lui Nicodim, cât este de necesar Sfântul Botez pentru mântuirea omului, iar Nicodim nu putea să înțeleagă cele ce auzea, atunci Iisus i-a zis: „Dacă v-am spus lucruri pământești“, adică cele care se face pe pământ, cum este botezul despre care îți vorbesc, „Și nu credeți“, nu le înțelegeți, „de vă voi spune lucruri cerești“, adică cele despre nașterea Mea din Dumnezeu Tatăl și cele despre Pronia și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, „cum puteți să credeți și să le înțelegeți“ (Ioan 3, 12). După aceasta,
„Domnul a zis: nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel ce s-a pogorât din cer, Fiul Omului, Care este în cer“. (Ioan 3, 13)
Prin cuvintele acestea, Iisus a arătat că este Dumnezeu și om. Puterea de a se sui în cer și a se coborî din cer, dar în aceeași vreme de a fi și în cer, este numai a lui Dumnezeu, Care este pretutindenea și toate le plinește. Deci, prin suirea și coborârea din cer, dar în același timp și prin aceea că este în cer, Iisus arăta că este Dumnezeu, iar prin cuvântul „Fiul Omului“ arăta că este și om, că s-a pogorât din cer când s-a făcut om, și s-a suit în cer, când s-a înălțat la ceruri, după învierea Sa din morți. Deși s-a pogorât pe pământ, niciodată însă nu s-a despărțit de sânurile Tatălui, ci pururea era împreună cu El și în cer și pretutindenea. Ca să-l încredințeze pe Nicodim, pe de o parte că El este Dumnezeu și om și pe de altă parte de scopul venirii Sale pe pământ, Iisus Hristos a continuat vorbirea Sa, spunând:
„Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, pentru ca oricine crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică“. (Ioan 3, 14-15)
Se știe că ieșind israelitenii din Egipt au venit în pustiul Edomului, unde îi mușcau șerpii, iar cei mușcați de șerpi mureau. Atunci Moise s-a rugat lui Dumnezeu ca să izbăvească norodul de această pedeapsă. Dumnezeu, ascultând rugăciunea lui, i-a spus să facă un șarpe de aramă și să-l pună culcat pe capul unui stâlp, și de va fi mușcat vreun om de șarpe, să se uite la stâlpul cu șarpele de aramă și nu va mai muri. Și a făcut Moise șarpe de aramă (Numeri 21, 6-9), și l-a pus culcat pe capul stâlpului și când vreun șarpe mușca pe vreun om, cel mușcat se uita la șarpele de aramă și trăia. Șarpele târâtor, care mușca pe israeliteni în Edom, însemna pe diavolul, care a rănit de moarte sufletul strămoșilor neamului omenesc în Eden și încă până astăzi rănește de moarte sufletele strănepoților lor. Șarpele de aramă preînchipuia pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Care a luat chip de rob, făcându-se om. Șarpele de aramă a fost înălțat pe stâlp, iar Domnul Iisus s-a înălțat pe Cruce. Cel care căuta la șarpele de aramă, se vindeca de rănile mușcăturii șarpelui târâtor; cel care crede în Domnul Iisus se curățește de rănile diavolului. Cel care privea la șarpele de aramă nu murea, ci trăia viața sa vremelnică. Cel care crede în Domnul Iisus nu piere, adică nu se duce în iad, ci are viață veșnică. Din porunca lui Dumnezeu s-a înălțat șarpele de aramă pe stâlp; din bunăvoința lui Dumnezeu și Tatăl s-a înălțat Iisus pe Cruce. De aceea Iisus a zis: „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului“, adică să se răstignească. Și arătând lui Nicodim, pentru ce trebuia să se răstignească, a zis:
„Că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât a dat pe Fiul Său cel Unul-Născut, pentru ca oricine crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică“. (Ioan 3, 16)
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, adică neamul omenesc încât, pentru mântuirea oamenilor, a dat pe Însuși Fiul Său cel Unul-Născut, adică L-a trimis în lume să se facă om, să sufere patimă, răstignire pe cruce și moarte, pentru ca oricine va crede în El să nu piară osândit în chinurile cele fără de sfârșit, ci să moștenească viața și fericirea cea veșnică. Dumnezeu a iubit pe om pentru că omul este zidirea „cea mai aleasă dintre toate zidirile Lui, care a arătat înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu cea nemărginită. Dumnezeu a făcut cerul și pământul, adică toate cele cerești și cele pământești; apoi, împreunând cerul cu pământul, a făcut „din ele o alcătuire, adică pe om, care este ceresc și pământesc, duh și trup, chip al lui Dumnezeu după puterile sufletului și asemănarea lui Dumnezeu după săvârșirea faptelor bune. Când îl slăvesc pe Dumnezeu îngerii, atunci îl slăvește cerul. Când făpturile mărturisesc slava Lui, atunci îl slăvește pământul; iar când îi slujește și I se închină omul, atunci îi aduce laudă cerul și pământul, duhurile și trupurile, toată zidirea cea văzută și cea nevăzută. De aceea Dumnezeu a trimis în lume pe Fiul Său cel Unul Născut:
„Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume, ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea“. (Ioan 3, 17)
Cuvintele acestea sunt o întărire a celor care s-au grăit mai sus, când a zis că Dumnezeu a dat pe Fiul Său cel Unul-Născut, ca să se mântuiască toți cei care vor crede în El. Spunând că Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca s-o osândească, ci ca s-o mântuiască, Iisus s-a referit la întâia Sa venire, când, ca un om, umblând pe pământ, a chemat pe toți la pocăință. La a doua venire însă, Iisus va veni nu ca să mântuiască, ci ca să judece lumea, căci, precum la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, ca prin milă să mântuiască lumea, tot așa a pus zi în care va judeca lumea cu dreptate, prin Același bărbat pe Care L-a rânduit să dea credință tuturor, înviindu-L pe El din morți.
Categories: Articole