Trei fapte bune ne învață Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi: iertarea, postirea și milostenia. Postirea a rânduit-o Domnul nostru între celelalte două fapte bune, fiindcă ura și nemilostivirea opresc roada postului. În zadar postește cel care urăște pe fratele său. În zadar își închide gura de la desfătarea bucatelor, cel care nu întinde mâna sa spre ajutorarea săracilor. Cel care însă a unit postul cu iertarea greșelilor aproapelui și cu milostenia, acela stă înaintea lui Dumnezeu îmbrăcat în haină strălucitoare. Și, fiindcă mâine începe vremea cea duhovnicească a postului, când toți creștinii nădăjduiesc să ia prin el, de la Dumnezeu, răsplată și milă, pentru aceasta, Maica noastră, Sfânta Biserică, pentru ca să nu se amăgească vreunul din fiii ei și să ostenească în zadar, pune înaintea noastră astăzi, învățătura Mântuitorului Iisus Hristos despre post. Deci cel care va păzi cu evlavie și cu toată silința cele ce poruncește Biserica, postul aceluia se va înălța ca o tămâie bine primită înaintea lui Dumnezeu și-i va aduce mila Sa. În acest scop, Sfânta Evanghelie, spune că, după ce a învățat pe oameni rugăciunea „Tatăl nostru, Care ești în ceruri“,
„Domnul a zis: de veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru cel ceresc. Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greșelile voastre“. (Matei 6, 15)
Oamenilor, zice Domnul, dacă voi veți ierta greșelile pe care vi le-au făcut vouă oamenii, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta păcatele voastre, pe care le-ați făcut înaintea Lui. Iar dacă voi nu veți ierta greșelile fraților voștri, nici Dumnezeu nu vă va ierta vouă păcatele voastre. Izgoniți deci ura din inimile voastre, ca să izgonească și Dumnezeu urgia Sa cea asupra voastră. După această hotărâre dreaptă și plină de iubire de oameni, unde, oare, mai pot găsi îndreptățire cei care nu iartă greșelile aproapelui lor, ci urându-i pe semenii lor până la moarte, nădăjduiesc totuși iertarea păcatelor și mântuirea sufletului? Astfel învățând Mântuitorul nostru despre iertarea greșelilor, ca o înainte pregătire pentru postul care vine și îndemnând pe cei care postesc, îi învață și cele despre post, zicând:
„Când postiți nu fiți ca fățarnicii; că ei își întunecă fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevăr grăiesc vouă: își iau plata cuvenită lor“. (Matei 6, 16)
În vremea lui Iisus Hristos erau mulțime de fățarnici care, în frunte cu fariseii, se posomorau la față când posteau; ei mergeau în tot locul cu fețele întunecate și ofilite, ca să se arate înaintea oamenilor că sunt mari postitori. Iisus i-a numit fățarnici, pentru gândul lor de fi lăudați de oamenii care credeau despre ei că sunt foarte credincioși. Acești fățarnici însă nu făceau aceasta ca să placă lui Dumnezeu. De aceea, plata ostenelii postului lor n-o luau de la Dumnezeu, ci de la oamenii care-i vedeau. Dar puteau ei, oare, să-și facă fețele lor întunecate, ofilite și posomorite! Puteau, fără îndoială! Fiindcă sufletul, prin împreunarea lui cea desăvârșită cu trupul, mișcă după voia sa și sângele și duhul cel viețuitor, din care urmează schimbarea fețelor. Acest lucru îl arată și faptele, pentru că vedem cum fața îngălbenește la un gând de necaz, cum în ochi apar lacrimi iar pe obraz se așterne posomorârea, pe când, dimpotrivă, un gând de bucurie veselește fața omului, aduce zâmbetul pe buze și schimbă obrazul în bucurie. Totul este în legătură cu gândul și voința omului. Osebit de aceasta, sunt și unele mijloace dinafară, care ajută la potrivirea feței, despre care ne spune Domnul zicând:
„Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este întru ascuns; și Tatăl, Care vede într-ascuns, îți va răsplăti ție“. (Matei 6, 17-18)
Fața celui care postește cu adevărat, din cauza hranei se ofilește puțin și se face galbenă și uscată. Unsorile capului și spălatul obrazului, prin frecare, readuc sângele în obraz și-l fac vesel și atunci abia dacă se mai cunoaște că avem înaintea noastră obrazul unui postitor. Aceasta nu înseamnă însă că, numaidecât, când vom posti, este nevoie să ungem capul și să spălăm fața. Iisus n-a legiuit prin poruncă acest lucru, ci, scopul cuvântului Său este să nu căutăm lauda oamenilor, când postim, ci să ascundem această faptă bună și să fugim de slava deșartă. Același lucru ne-a învățat să facem și când ne rugăm și când facem milostenie. Ungerea capului și spălarea feței mai au și altă înțelegere. Capul înseamnă mintea, iar fața înseamnă viața. Precum capul este mai mare peste toate mădularele trupului, tot așa și mintea este mai mare peste toate gândurile; și precum de la față cunoaștem pe om, tot așa și din purtarea lui cunoaștem mintea și gândurile lui. Deci, prin aceste cuvinte, Domnul ne învață, zicând: Când postești, unge-ți mintea ta cu mirul credinței și cu untdelemnul milosteniei; spală-ți viața ta și toate faptele tale de toată spurcăciunea și intinăciunea. Prin această învățătură Iisus Hristos ne arată că Dumnezeu vede nu numai cele dinafară, ci și cele dinăuntru, cele ascunse și nevăzute: „Tatăl tău, Care vede într-ascuns, îți va răsplăti ție“, zice Iisus, adică, în ziua Judecății, când se vor arăta și cele ascunse și cele văzute, și cuvintele și faptele, și înseși gândurile cele tainice ale oamenilor. Iar după ce a sfârșit Domnul învățătura Sa despre post, a început să învețe despre milostenie, zicând:
„Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le tură; ci, adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică; unde furii nu le sapă și nici nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta“. (Matei 6, 19-21)
Altă dată, Învățătorul cel bun, ne-a învățat în ce chip trebuie să facem milostenia cea bineprimită, zicând: „Iar tu, făcând milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta“ (Matei 6, 3). Acum, ca un sfetnic înțelept, El ne povățuiește cu aceste cuvinte de îndemn și sfat, zicând: Oamenilor, nu vă adunați comori pe pământ, ci vă adunați comori în cer. Iată cele două locuri unde oamenii adună comori: pământul și cerul. Comorile cele de pe pământ sunt stricăcioase și vremelnice, iar comorile cele din cer sunt nestricăcioase și veșnice. Cei care adună comori pe pământ, de multe ori, nici cel puțin rodul vremelnic al comorilor lor nu-l folosesc. Cei care adună comori în cer, aceia de-a pururea culeg rodul cel nestricăcios al comorilor lor. Câtă deosebire are cerul de pământ, atâta deosebire au comorile cele cerești de cele pământești. Deci, omule, dacă dorești comori, adună-le, dar adună-le în cer. Care sunt comorile de pe pământ? Bucate, haine, argint, aur, pietre scumpe. Dar bucatele putrezesc, hainele le mănâncă moliile, argintul și aurul și pietrele cele scumpe le invidiază și le fură furii. Iată soarta comorilor pământești! Care sunt comorile cele din cer? Slava cea nestricăcioasă, bucuria cea lipsită de invidie, Împărăția cea veșnică. Iată soarta comorilor celor cerești! Fiindcă unde este comoara ta, acolo este și inima ta, adică mintea, dorința și toată grija ta. Dacă vei aduna comoară în cer, îți vei despărți mintea de cele deșarte și vremelnice și vei da toată dorința și toată grija ta celor veșnice. Iată cât folos ai când aduni comoară în cer. Gândești cele cerești în locul celor pământești; te faci om ceresc, nu pământesc; te afli pe pământ cu oamenii și în cer cu Dumnezeu, pregătindu-ți împărăție veșnică. Aici Domnul n-a mai spus chipul în care adunăm comoară în cer, fiindcă l-a arătat cu alte prilejuri, de multe ori. Dar numai unul este chipul pe care toți îl cunosc: milostenia. Noi punem în mâinile săracilor hrană, îmbrăcăminte, bani, iar din mâinile lor le ia Iisus Hristos, căci zice: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești mai mici, Mie Mi-ați făcut“ (Matei 25, 40). Și rămân în mâinile Lui ca o comoară adunată și păzită până la Ziua Judecății. Atunci El ne dăruiește în locul acestora Împărăția Sa cea veșnică, zicându-ne: „Veniți binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți Împărăția care s-a gătit vouă de la întemeierea lumii“ (Matei 25, 34).
Categories: Articole