Dacă ar fi fost așa, El încă de la început nu ar mai fi stat să-i creeze din nimic.
El îi pedepsește pe păcătoși din motive mult mai înalte și mai constructive, dintre care mai cu seamă două ies în evidență.
– Mai întâi, prin pedeapsă El îi corectează și îi conduce pe calea adevărată a mântuirii.
– Al doilea, el îi înfricoșează astfel și pe alții de consecințele păcatului, îndepărtându-i de la păcat.
Așa crede și Sfântul Isaac Sirul când zice: „Omul înțelept și drept este asemenea lui Dumnezeu, căci îl pedepsește pe om nu de plăcerea de a-l pedepsi sau de a-i reproșa astfel păcatul lui, ci fie spre a-l corecta pe cel pedepsit, fie spre a-i înfricoșa pe ceilalți și a-i îndepărta astfel de la păcat. ”
Un tânăr recalcitrant, care își bătea joc de Dumnezeu și de părinții lui, a înnebunit, pierzându-și mințile. Toată cetatea a văzut în aceasta pedeapsă lui Dumnezeu, s-au înspăimântat și s-au umplut de frică de Domnul. Tânărul a fost legat și ținut departe de oameni timp de trei ani de zile. Mama lui a plâns cu amar, rugându-se lui Dumnezeu pentru fiul ei. Într-un an, în timpul praznicului Cincizecimii, mama l-a adus pe fiul ei nebun la Mânăstirea Sfântului Vasile din Ostrog. După multe rugăciuni, tânărul cel nebun s-a vindecat și și-a venit din nou întru sine. El s-a făcut după această cumplită încercare pildă de viețuire creștină înaintea ochilor întregii cetăți.
Categories: Articole