La sâmbăta lui Lazăr, 16 aprilie 2022, este tradiție în parohie ca pomenirea celor adormiți pentru care la biserică s-a slujit sărindar, să continue și la cimitir. Aici, în centrul rânduielii panihidei stau ectenia morților și rugăciunea de iertare.
Ectenia morților începe cu invocarea și mărturisirea milei lui Dumnezeu după modelul psalmului 50, repetând una din cererile ecteniei întreite: Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.
Ne rugăm că marea milă a lui Dumnezeu să se reverse asupra noastră, a tuturor mădularelor Bisericii, vii și adormiți. Când spunem „noi” ne rugăm pentru iertarea păcatelor noastre, a celor prezenți în biserică, pentru ca rugăciunea noastră să capete putere. Dar, spunând „noi” îi includem și pe cei adormiți, de care nu suntem despărțiți total ci cu care suntem uniți în Hristos. Asupra lor se va concentra de acum rugăciunea noastră:
Încă ne rugăm pentru odihna sufletelor adormiților robilor lui Dumnezeu (N) și pentru ca să se ierte lor toată greșeala cea de voie și cea fără de voie. Sufletul omului nu-și poate găsi odihna decât în Dumnezeu. Păcatul săvârșit cu voie sau fără de voie ne desparte de Dumnezeu împiedicându-ne să intrăm în comuniune cu El. Ruptura produsă de păcat în noi devine mult mai apăsătoare după moarte când, în lumina lui Hristos, ne înțelegem păcatele ca eșecuri existențiale, ca trădări ale menirii noastre de a fi chip și asemănare a lui Dumnezeu și de a înainta într-o comuniune tot mai deplină cu El. De aceea ne rugăm pentru iertarea păcatelor celor adormiți ca astfel ei să găsească odihna în Dumnezeu.
Ca Domnul Dumnezeu să așeze sufletele lor unde drepții se odihnesc. Mila lui Dumnezeu, Împărăția Cerului și iertarea păcatelor lor, de la Hristos, Împăratul Cel fără de moarte și Dumnezeul nostru, să cerem.
Comuniunea cu Dumnezeu înseamnă comuniunea cu toți sfinții care și-au găsit odihna în El, înseamnă împărtășirea de mila lui Dumnezeu și intrarea în Împărăția Sa și are ca condiție iertarea păcatelor. Odihna pe care o cerem pentru cei adormiți nu este o stare negativă, de inactivitate, ci o bucurie de Împărăția cerurilor, care e comuniunea tuturor și e plină de toate bunătățile spirituale. Odihna aceasta e viață, o viață în care gustam, simțim, ne asimilăm toate bunătățile spirituale care se revărsă din Dumnezeu și din comuniunea cu semenii cu care suntem uniți în Dumnezeu . Toate acestea caracterizează odihna în „sânul lui Avraam” iar „sânul lui Avraam”, că strămoș al lui Hristos ca om, e Hristos însuși, spune Sfântul Atanasie. De aceea rugăciunea noastră se îndreaptă spre Hristos pe care-L mărturisim Împărat și Dumnezeu al nostru. El nu este un împărat obișnuit ci, ca Cel ce învins moartea, este Împărat fără de moarte și Dumnezeu.
Ectenia continuă cu o rugăciune rostită de către preot:
Dumnezeul duhurilor și a tot trupul – Rugăciunea debutează cu o mărturisire biblică despre Dumnezeul nostru preluată di Vechiul Testament (Numeri 16, 22 și: Numeri 27, 16). Termenul de „trup” este folosit aici în sensul ființei umane depline, trup și suflet, sens pe care îl regăsim și atunci când se spune că „Cuvântul trup s-a făcut” (Ioan 1, 14) și că Duhul lui se pogoară „peste tot trupul” (F.A. 2, 17; Ioil 2, 28) la Cincizecime. Dumnezeul duhurilor și a tot trupul este Dumnezeul îngerilor și al oamenilor, Dumnezeul celor aflați în trup și al celor adormiți.
Care ai călcat moartea și pre diavolul ai surpat și ai dăruit viața lumii Tale – Prin Întruparea, Pătimirea și Învierea Sa Fiul lui Dumnezeu a călcat moartea și a surpat stăpânirea diavolului dăruind viața lumii. Pentru aceasta îndrăznim să ne rugăm în continuare pentru odihna sufletelor celor adormiți, arătând valoarea unică a fiecăruia prin pomenirea lui nominală.
Însuți Doamne, odihnește sufletele adormiților robilor Tăi (N), în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea. – Locul luminat în care ne rugăm să-și găsească odihna este Împărăția lui Dumnezeu, Ierusalimul cel de sus care „nu are trebuință de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slavă lui Dumnezeu a luminat-o și făclia ei este Mielul” (Apocalipsa 21, 23). Locul de verdeață este pomul vieții care crește lângă râul vieții făcând rod de douăsprezece ori pe an și ale cărui frunze sunt spre tămăduirea neamurilor (Apocalipsa 22, 1-2). Textul face trimitere de asemenea la imaginea pastorului celui bun care își paște turma la loc de verdeață (Psalmul 22). Împărăția lui Dumnezeu pe care o cerem pentru cei adormiți este locul adevăratei odihne proorocit de Isaia (Isaia 51, 11) de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinul: „Și va șterge orice lacrimă din ochii lor și moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigat, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut” (Apocalipsa 21, 4).
Și iarta lor, ca un Dumnezeu bun și Iubitor de oameni, toată greșeala ce au săvârșit cu cuvântul, cu lucrul său cu gândul. – Pentru a putea dobândi odihna cea veșnică sufletele au nevoie de iertarea păcatelor săvârșite în viață cu cuvântul (Vă spun că pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala în ziua judecății – Matei 12, 36), cu lucrul său cu gândul (Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui – Matei 5, 28).
Că nu este om care să fie viu și să nu greșească. Numai Tu Singur ești fără de păcat; dreptatea Ta este dreptate în veac și cuvântul Tău adevărul – Cu conștiința păcătoșeniei noastre (Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi -I Ioan 1, 8) venim înaintea celui singur fără de păcat (Cine dintre voi Mă vădește de păcat? -Ioan 8, 46) care este Însuși Adevărul (Eu sunt Calea, Adevărul și Viața -Ioan 14, 6).
Că Tu ești învierea și viața și odihna adormiților robilor Tăi (N), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viața făcătorului Tău Duh, acum, și pururea, și în vecii vecilor – Hristos este viața și învierea noastră, „locul luminat”, „locul de verdeață”, „locul de odihnă” pentru că este unit după ființă cu Tatăl cel fără de început și cu Duhul de viață făcător. (Pr Florin Botezan)
Categories: Articole