Să-ţi pese prea puţin cine ţine cu tine şi cine este împotriva ta, ci caută şi fă în aşa fel ca Dumnezeu să fie cu tine în tot ceea ce faci. Să ai conştiinţa curată şi Dumnezeu bine te va apăra. Într-adevăr, cel pe care Dumnezeu vrea să-l ajute nu va putea fi atins de răutatea nimănui. Dacă vei şti să taci şi să înduri fără crâcnire, vei simţi neîndoielnic ajutorul Domnului. El ştie când şi cum să te scape, şi tocmai de aceea lasă-te fără grijă în voia lui. Ajutorul şi scăparea din orice încurcături sunt toate în mâna lui Dumnezeu. Adeseori, pentru a ne păstra mai bine în smerenie, este de cel mai mare folos ca alţii să ne cunoască metehnele şi cusururile şi să ne dojenească pentru ele. Când omul se smereşte pentru lipsurile şi scăderile sale, el împacă fără greutate pe alţii şi-i mulţumeşte lesne pe cei care sunt supăraţi pe dânsul. Pe cel smerit Dumnezeu îl ocroteşte şi-l scapă, îl iubeşte şi-l mângâie; Domnul se apleacă către cel smerit; celui smerit îi dă har îmbelşugat şi, după încercările înjosirii, îl înalţă la adevărata mărire. Celui smerit îi descoperă tainele sale, îl cheamă şi-l ridică cu blândeţe la sine. Cel smerit trăieşte în pace chiar şi când a suferit batjocura, deoarece îşi pune încrederea în Dumnezeu, nu în lume. Să nu-ţi închipui că ai propăşit cumva pe calea binelui atâta timp cât nu ştii să te socoteşti pe tine însuţi mai prejos decât toţi ceilalţi. Mai înainte de orice, păstrează-ţi cumpătul şi pacea sufletului: mai apoi, vei fi în stare să dăruieşti pacea şi celor din jurul tău. Mai de ispravă este omul iubitor de pace decât cel având temeinică ştiinţă de carte. Omul robit patimilor, până şi binele îl trage înspre rău, şi lesne dă crezare celor rele. Omul bun şi paşnic pe toate le întoarce spre bine. Cel ce trăieşte cu statornicie în pace nu gândeşte rău despre nimeni; spre deosebire de acesta, omul răscolit de nemulţumire e ros necontenit de bănuială şi neîncredere; nu numai că el însuşi nu se bucură de pace, dar nu dă pace nimănui. Tot mereu spune ceea ce nu ar trebui spus şi uită să facă ceea ce, pentru binele lui cel mai mare, s-ar cuveni făcut. Ţine într-una socoteala celor ce ar trebui făcute de ceilalţi, trecând în schimb cu vederea ceea ce ar avea, în primul rând, el însuşi datoria să facă. Râvna propăşirii s-o ai, deci, mai întâi pentru sufletul tău; abia după aceea, cu deplin temei, pentru aproapele tău.
Ştii bine să găseşti dezvinovăţiri ca să pui într-o lumină cât mai bună faptele tale: în schimb de dezvinovăţirile altora nici nu vrei să auzi. Mai drept ar fi pe tine să te învinovăţeşti, iar pe fratele tău să-l ierţi şi să-l dezvinovăţeşti. Dacă vrei să fii iertat, iartă şi tu metehnele şi cusururile altora. Dă-ţi seama cât eşti de departe de adevărata smerenie şi dragoste, care nu se mânie şi nu se amărăşte decât numai pentru sine. Nu-i nici o ispravă să te porţi frumos cu cei buni şi cu cei blânzi; tuturor le sunt pe plac asemenea oameni, căci fiecare îşi iubeşte pacea şi îndrăgeşte cu precădere pe cei cu care împărtăşeşte vederi asemănătoare; un mare har şi o faptă de bărbăţie vrednică de toată lauda este, în schimb, să poţi trăi în bună pace cu oameni aprigi şi răi, cu cei neascultători, cu cei ce ni se aşează mereu de-a curmezişul.
Sunt unii care îşi văd de treburile lor în bună pace şi lasă totodată şi pe ceilalţi în pace. Şi mai sunt şi din aceia care nici nu se bucură de pace, nici nu dau pace altora; aceştia sunt o povară pentru ceilalţi, şi, mai mult încă, o povară grea pentru ei înşişi. Mai sunt însă şi aceia care ştiu să-şi vadă de ale lor în pace, străduindu-se în acelaşi timp să aducă şi celorlalţi pacea. Într-adevăr, toată pacea de care ne-am putea bucura în această viaţă sărmană stă mai curând într-o smerită răbdare a celor potrivnice nouă decât în ocolirea piedicilor ce ni s-ar ivi în cale. Cel care ştie mai bine să rabde se va bucura de pace mai mare. Biruindu-se pe sine, el este domn asupra lumii: e prietenul lui Cristos şi moştenitorul cerului. (Toma de Kempis)