Dumnezeu l-a creat pe om încă de la început cu scopul de a-l umple cu darurile Sale; i-a ales pe patriarhi pentru a le dărui mântuirea; și-a pregătit din timp un popor pentru a-i învăţa pe cel care Îl ignorau să-L slujească pe Dumnezeu; a prestabilit slujirea profeților pentru a-i educa pe oameni să poarte în sine Duhul și să se bucure de comuniunea cu Dumnezeu. El, care nu are nevoie de nimeni, a acordat comuniunea cu Sine celor care aveau nevoie de El. Pentru cei care îi erau plăcuți, a desenat edificiul mântuirii, așa cum ar face un arhitect. A fost El Însuși călăuză pentru cel care nu cunoșteau drumul în Epipt. Celor care rătăceau prin pustiu le-a dat o lege adaptată. A acordat celor care au intrat în țara promisă o moștenire potrivită. În sfârşit, în favoarea celor care se întorc la Tatăl, a tăiat viţelul cel îngrășat și le-a dăruit haina cea mai frumoasă. Astfel, în diferite moduri, el a dispus neamul omenesc în vederea marii „simfonii” a mântuirii. În Apocalips, sfântul Ioan spune: Glasul Lui era ca un vuiet de ape multe (Ap 1,15). Cu adevărat, sunt multe apele Duhului lui Dumnezeu, pentru că Tatăl este bogat în daruri nesfârșite. Trecând prin aceste ape, Cuvântul a oferit cu dărnicie asistența Sa celor care îi erau supuși, stabilind pentru fiecare creatură o lege adaptată și potrivită. Astfel, a dat poporului legile pentru construirea cortului, pentru edificarea templului, pentru alegerea leviților, ca şi pentru jertfe, ofrande și purificări și toate celelalte pentru slujirea cultului.
Pentru a spune adevărul, El nu avea deloc nevoie de toate acestea. Dintotdeauna El a fost plin de tot binele, având în Sine orice mireasmă şi parfum plăcut, chiar înainte de a veni Moise. Însă voia să educe poporul care era tentat continuu să se întoarcă la idoli. Voia să-l dispună, cu multe intervenţii şi ajutoare, să persevereze în slujirea lui Dumnezeu, chemându-l prin lucrurile secundare la cele primare, prin figuri la adevăr, prin lucrurile vremelnice la cele veşnice, prin cele trupești la cele spirituale și prin cele pământești la cele cereşti, aşa cum i-a fost spus lui Moise: Vezi să faci acestea toate după modelul ce ţi s-a arătat în munte (Ieș 25, 40).
Într-adevăr, în cele patruzeci de zile, el a învăţat să rețină cuvintele lui Dumnezeu, stilul său caracteristic, imaginile spirituale și prefigurările lucrurilor viitoare, așa cum spune și Pavel: Şi toţi, aceeaşi băutură duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra duhovnicească ce îi urma. Iar piatra era Hristos( 1 Cor 10, 4). Şi din nou, făcând aluzie la lucrurile care erau stabilite în lege, el adaugă: Şi toate acestea li s-au întâmplat acelora, ca preînchipuiri ale viitorului, şi au fost scrise spre povăţuirea noastră, la care au ajuns sfârşiturile veacurilor. ( 1 Cor 10,11).
Așadar, prin intermediul figurilor, Israelul învăţa să se teamă de Dumnezeu și să persevereze în slujirea Sa. De aceea, legea era pentru ei, în același timp, o regulă de viaţă și o profeție a lucrurilor viitoare. (Sf Irineu)
Categories: Articole