„Putem spune despre psalmul «Să se îndrepteze rugăciunea mea…», din slujba vecerniei, că reprezintă un vestigiu al unui vechi prochimen mare. După cum știm deja, prochimenele preced, de obicei, citirea Paremiilor [citiri vechi testamentare] și a pericopelor Apostolului sau Evangheliei. Sunt însă şi cazuri în care se cântă fără a urma vreo altă citire. Totuși, de obicei nu urmează după citiri. Să mai remarcăm și faptul că la «Să se îndrepteze rugăciunea mea…» este indicată și o cădire. Pentru a găsi o explicație a acestui fenomen, iarăși trebuie să analizăm practica liturgică a Bisericii Antiohiei din secolul al IV-lea. Sfântul loan Gură de Aur spune că Psalmul 140 era selecționat pentru Vecernie nu doar din pricina faptului că era potrivit pentru acel moment al zilei „ca leac tămăduitor pentru curățirea păcatelor, încât, prin această cântare duhovnicească, la lăsarea serii să ne putem curăţi de cele ce ne-au întinat peste zi, fie că am fost în cetate, acasă sau altundeva”. Teodoret al Cirului este primul care spune că trebuie făcută o cădire în timpul cântării acestui Psalm”. (N. Uspensky)

Categories: Articole