În lumea creştină, chiar și printre scriitorii şi cercetătorii ortodocși, este des întâlnită o naraţiune prea puţin contestată despre „dezvoltarea” doctrinei Sfintei Treimi în creștinism. Se presupune că oamenii din Vechiul Testament erau monoteiști unitari — cu alte cuvinte, ei credeau că există un singur Dumnezeu și că Dumnezeu este o singură persoană. De asemenea, se presupune că prin învățătura şi faptele lui Hristos, care au culminat cu Învierea și Înălțarea Sa la ceruri, primii creștini au început să creadă că şi Iisus era divin într-un anumit sens. Dezvoltarea credinţei creștine în următoarele secole este văzută apoi în termeni evoluționişti, în care hristologia timpurie „joasă” sau primitivă — care Îl consideră pe Hristos vag, divin, dar nu neapărat Dumnezeu în același sens cum este înțeles Tatăl Său – este înlocuită treptat de ideea că El este cu adevărat Dumnezeu. Conform aceluiaşi raționament, credința în Duhul Sfânt a fost o dezvoltare chiar mai târzie, deşi similară, care a dus la maturizarea doctrinei trinitare a sinoadelor din secolul IV.

Deşi această naraţiune este în mare măsură acceptată de teologia modernă, ea este falsă.

(Stephen de Young, Religia Apostolilor, Doxologia, Iași, 2023)

Categories: Articole