Aşa l-a creat Dumnezeu pe om, nu ca să stea în lenevire şi încremenit, ci ca să se mişte mereu şi să se exerseze şi prin acest exercițiu să-şi agonisească desăvârşirea, care este în viața aceasta, câştigarea harului dumnezeiesc, iar în cealaltă, împărtăşirea Slavei lui Dumnezeu, despre care a spus David: „Har şi Slavă îi va da” (Ps 83, 12).

Neîmplinit l-a creat pe el, şi de aceea are nevoie de exercițiu, ca să vină de la neîmplinire la împlinire. Iar aceasta o vădeşte porunca dată de Dumnezeu lui Adam în rai: „Ca să-l lucreze și să-l păzească” (Fc 2, 15). Cu alte cuvinte, nu era numai trupesc, ci și sufletesc, aşa cum şi după Ioan Damaschinul şi dumnezeieştii Părinţi raiul era de două feluri: material şi nematerial. Că omul era şi matenal şi duhovnicesc, o arată mai apoi Însuşi Domnul când zice: „Căutați nu mâncarea cea pieritoare, ci mâncarea cea nepieritoare, care rămâne în viaţa veşnică” (In 6, 17). De aceea și dumnezeiescul Apostol a scris lui Timotei ca poruncă: „Exersează-te în evlavie, căci exercițiul trupesc este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în toate, având făgăduinţa vieții de acum şi a celei viitoare” (] Tim 4, 7).

Evlavia e o denumire cu multe tâlcuri, care privesc multe lucruri, până şi virtuțile trupeşti şi practice; luată în înțeles mai precis, ea însemnează orice latură duhovnicească, după Preacuviosul Petru Damaschin şi anume: rugăciunea minţii, cântarea de psalmi adică rugăciunea grăită, râvna spre cuvântul lui Dumnezeu, stârpirea patimilor, înfrânarea aspră, smerenia, blândeţea, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele şi orice altă virtute sufletească. Dar mai ales aceste trei: meditarea, cercetarea conştiinţei şi citirea duhovnicească.

(Sf Nicodim Aghioritul, Deprinderi duhovnicești, Alba Iulia, 1995, p. 6)

Categories: Articole