Cât sunt de iubite locașurile Tale, Doamne; dorește și se sfârșește sufletul meu după curțile Domnului…

Încă din 1513, domnul Neagoe a început lucrul la Mănăstirea Argeșului, căutând mai întâi a afla izvod frumos cum nu mai era altul pentru zidirea bisericii închinate Adormirii Născătoarei de Dumnezeu. Pentru aceasta a chemat la Argeș cei mai buni meşteri pietrari munteni, georgieni și armeni şi le-a cerut întâi să închipuiască planul zidirii, pe cât le stătea mai iscusit în putinţă. Apoi, domnul însuşi a ales de la fiecare tot ce a aflat mai frumos și mai cu meșteșug aşezat și întocmindu-le cu pricepere şi aducându-le la o unime a alcătuirii, a închipuit el însuşi planul ce a stat ca izvod al bisericii. A avut încă bunătatea şi smerenia de a mă întreba şi pe mine la tot lucru în parte, iar aceasta spre a-mi face bucurie și a lua plată împreună cu domnia sa de la Doamna și Stăpâna noastră, Pururea Fecioara Maria.
Când zugravul Dobromir a sfârşit de așternut pe hârtie închipuirea bisericii, dimpreună cu turnul cel mare, chiliile, arhondăria şi egumenia, domnul Neagoe a chemat pe meșteri să le arate întocmai ce aveau de împlinit. Şi a fost lucru de mirare pentru dânşii a vedea izvodul bisericii şi toţi se întrebau cu uimire unii pe alţii cine a putut închipui o așa minunată alcătuire. Însă nimeni nu știa ce să răspundă. Deci prinzând ei puţină îndrăzneală, l-au întrebat pe domn. Iar Măria sa, făcându-se a-i fulgera cu asprime în ochi, le-a răspuns: Cum, voi sunteţi cei mai de seamă meşteri din acest colț de lume și nu-l puteţi recunoaşte pe acela care a întocmit izvodul?! Atunci ce fel de știință și pricepere aveți domniile voastre?Meşterii s-au privit nedumeriţi, neștiind ce să spună. Domnul, cu fața mânioasă, părea că nu poate răbda o așa tăcere:
Am crezut că sunteți lăudaţi după dreptate, dar văd că vorbe goale mi s-au spus despre voi! Să-mi ziceți îndată cine e meşterul, de voiţi să lucraţi la această biserică! Toată lumea a amuţit. Privirile meșterilor au început a cerceta cu înfrigurare liniile izvodului, cu sprâncenele zburlite de atâta întrebare. Bieţii oameni, stingheriți de neştiinţă, își dregeau întruna glasurile, tușind în bărbile răsfirate de uimire.
Numai chir Dobromir dimpreună cu Vlădica Macarie surâdeau cu fereală, cu ochii împăienjeniți de nesomn, întrebându-se cât avea domnul să-i mai ispitească pe sărmanii pietrari. Să ştiţi, meşteri dumneavoastră, că lucrul acesta nu l-a făcut nimeni altcineva decât numai Manole! s-a îndurat domnul într-un târziu să le spună. Aţi auzit de el, să nu ziceți nu! i-a mai înspăimântat el iară. Din nou meşterii au îngânat câte un murmur nedesluşit. În cele din urmă, ca să nu se mânie iarăşi domnul, unul din pietrarii georgieni a bâiguit că a auzit parcă de un mare meşter Manole, dar nu-și mai amintea unde…
Bun! a zâmbit domnul. Aşa să ştiţi, că nimeni altul decât marele Manole a închipuit acest preafrumos izvod. Şi dânsul are să petreacă printre voi necunoscut până ce isprăviți lucrul, ca să se încredințeze că se fac toate cu bună așezare, după cum le-a întocmit el pe hârtie.
Şi domnul nu le-a lămurit nimic mai mult, lăsându-i să-și bată capul cu această vorbă care nu era fără înţeles, căci Manole se tâlcuieşte, din limba ovreiască, „cu noi este Dumnezeu”, Cel de la care vine toată darea cea bună și tot darul cel desăvârşit.
Iar vorba aceasta despre meșterul Manole și zidirea Mănăstirii Argeşului a rămas până astăzi.
Astfel, în primăvara anului 1514 am început lucrul la zidirea poate celei mai frumoase biserici care s-a ridicat în tot Răsăritul de la căderea Constantinopolului încoace.

(Măria sa, Neagoe Basarab… însemnările monahiei Platonida, doamna Despina a Țării Românești, Editura Bonifaciu, 2018, p 171)

Categories: Articole