Fericirea veşnică va consta în lauda lui Dumnezeu

 O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai călcat cu moartea pe moarte și celor din morminte le-ai dăruit viața, primește ca un miros de bună mireasmă duhovnicească această puțină rugăciune. Și dăruiește-ne nouă, celor ce suntem în mormântul nesimțirii, viața veșnică, ca să-Ți cântăm Ție: Aliluia!

 Meditarea vieţii noastre prezente trebuie să se desfăşoare în lauda Domnului, pentru că fericirea veşnică a vieţii noastre viitoare va consta în lauda lui Dumnezeu; nimeni nu va fi apt pentru viaţa viitoare dacă acum nu se va pregăti. De aceea, să-L lăudăm acum pe Dumnezeu, dar să înălțăm spre El și rugăciunea noastră. Lauda noastră conține bucurie, rugăciunea noastră conţine geamăt. Într-adevăr, ne-a fost promis ceea ce acum nu posedăm; deoarece spune adevărul cel care a promis, noi ne bucurăm în speranţă, chiar dacă, neavând încă ceea ce dorim, dorința noastră apare ca un geamăt. Este rodnic pentru noi să perseverăm în dorință până când va sosi ceea ce ne-a fost promis, și astfel, să treacă geamătul și să fie înlocuit numai de laudă. 

 Istoria destinului nostru are două faze: una care trece acum în mijlocul ispitelor și al necazurilor vieţii acesleia, cealaltă care va fi în siguranță şi în bucurie veşnică. Pentru acest motiv a fost instituită pentru noi și celebrarea celor două timpuri, adică cel dinainte de Paşte și cel de după Paște. Timpul care precedă Paştele prefigurează necazul în care ne găsim; în schimb, cel care urmează după Paște reprezintă fericirea de care ne vom bucura. Ceea ce celebrăm înainte de Paşte este şi ceea cee facem. Ceea ce celebrăm după Paşte indică ceea ce încă nu posedăm. Pentru aceasta petrecem primul timp în posturi şi rugăciuni. Celălalt timp însă, după sfârșitul posturilor, îl celebrăm în laudă. Iată de ce cântăm: Aliluia! 

 Într-adevăr, Cristos, capul nostru, este prefigurat și manifestat și într-un timp, și în celălalt. Pătimirea Domnului ne prezintă viaţa actuală cu aspectul său de trudă de necaz şi cu perspectiva sigură a morții. În schimb, învierea şi proslăvirea Domnului sunt vestire a vieţii care ne va fi dăruită. 

 Pentru aceasta, fraţilor, vă îndemnăm să-L lăudați pe Dumnezeu; acest lucru noi toți ni-l spunem nouă înșine atunci când proclamăm: Aliluia! Lăudaţi-L pe Domnul, îi spui tu altuia. Și celălalt îţi răspunde același lucru. Angajaţi-vă toți să-L lăudaţi cu toată ființa voastră: adică nu numai limba voastră și glasul vostru să-L laude pe Dumnezeu, ci și conştiinţa voastră, viaţa voastră, acțiunile voastre. 

 Noi îl lăudăm pe Domnul în biserică, atunci când ne adunăm. În momentul în care fiecare se întoarce la ocupaţiile proprii, aproape că încetează să-L laude pe Dumnezeu. Însă nu trebuie să încetăm să trăim bine și să-L lăudăm întotdeauna pe Dumnezeu. Fii atent că neglijezi să-L lauzi pe Dumnezeu atunci când te îndepărtezi de dreptate și de ceea ce îi place Lui. Într-adevăr, dacă nu te îndepărtezi niciodată de viaţa onestă, limba ta tace, dar viaţa ta strigă și urechea lui Dumnezeu este aproape de inima ta. Urechile noastre aud glasurile noastre, urcehile lui Dumnezeu se deschid la gândurile noastre. (Fericitul Augustin)

 

 

 

0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...