Menu Home

Fiecare sfânt este o icoană vie a lui Iisus Hristos în firea omenească

Este interesant de observat că tocmai lumea păgână a început să-i numească pe discipolii lui lisus „creștini“, adică cei ce-L urmează pe Hristos. Iisus nu Şi-a numit discipolii „creştini“. El i-a numit „martori”. Iisus ar fi putut să spună: „Voi sunteţi avocaţii Mei.” Însă un avocat prezintă întotdeauna un argument. El polemizează și argumentează, pe când un martor spune doar ceea ce cunoaște el din experiența sa personală. Şi noi ştim că o mărturie din existenţa personală a cuiva este de neînlocuit. Dacă noi avem o relație personală cu Stăpânul nostru, nu putem decât să-I devenim martori în faţa lumii. Gura noastră va vorbi întotdeauna din preaplinul și revărsarea inimii. Noi nu suntem avocaţii lui Dumnezeu, să vorbim aducând argumente inventate, noi suntem martorii Lui, care vorbim și învăţăm din preaplinul inimilor noastre. (A. Coniaris)

Întrucât la prăznuirea din acest an, 2023, a Sfântului Dimitrie, Marele Mucenic, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în cercul pastoral nr 2 al Protopopiatului Lehliu se va desfășura, în jurul altarului bisericii din Lehliu Gară, consacrată Sfântului Dimitrie, slujirea în sobor a Sfintei Liturghii, cu participarea tuturor clericilor din comunitățile arondate,

la parohia Plevna slujirile de rugăciune aferente acestei mari sărbători se vor desfășura astfel:

  • miercuri seara, 25 octombrie 2023, de la ora 18, Paraclisul și Acatistul Sf Dimitrie iar apoi Rugăciunea de pomenire pentru eroi, ostași și luptători (Ziua Armatei);
  • joi dimineața, 26 oct 2023, de la ora 8, Rugăciunile dimineții și Acatistul Sf Dimitrie iar apoi Trisaghion.

O preaslăvită minune ! În Cer şi pe pământ bucurie astăzi a strălucit, întru pomenirea Mucenicului Dimitrie. De la îngeri cu laude se încununează, şi de la oameni cântare primeşte ! O ! Cum a pătimit ! Cum bine s-a luptat ! Prin care vrăjmaşul cel viclean a căzut, biruindu-l Hristos ! (De două ori)

O preaslăvită minune ! Cu razele minunilor mai mult decât soarele, pururea luminează Dimitrie marginilor, din lumina cea neînserată fiind strălucit, şi cu lumina cea neapusă fiind împodobit. De ale cărei străluciri, norii barbarilor, s-au împrăştiat, bolile s-au gonit, dracii s-au biruit. (De două ori)

O preaslăvită minune ! Pentru Hristos fiind împuns de trei ori fericite Dimitrie, asupra vrăjmaşilor totdeauna s-a arătat sabie de amândouă părţile ascuţită; secerând mândriile vrăjmaşilor, şi surpând năvălirile dracilor. Căruia să-i strigăm : Sfinte Dimitrie acoperă-ne pe noi, cei ce cinstim pomenirea ta.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut