Ce este omul, cât de nobilă este natura noastră şi câtă putere are această creatură vie, Pavel a arătat-o mai bine ca oricare altul. În fiecare zi, el se urca tot mai sus, în fiecare zi se ridica cu mai mult zel şi lupta cu un curaj tot mai mare împotriva pericolelor pe care le întâlnea. Gândindu-se la aceasta, spunea: Uitând cele ce sunt în urma mea şi tinzând către cele dinainte (Fil 3,14). În timp ce îşi aştepta moartea, el îi invita pe ceilalţi să împărtăşească cu el această bucurie, spunând: Bucuraţi-vă şi voi și fericiți-mă (Fil 2,18). În faţa pericolelor, a insultelor şi a tot felul de umilinţe, el tresaltă iarăşi de bucurie şi, scriind corintenilor, spune: Mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în prigoniri (2Cor 12,10). El spune că acestea sunt armele dreptăţii şi arată că tocmai de aici îi vine cel mai mare rod.
Scăpa peste tot de cursele duşmanilor. Lovit pretutindeni cu vergi, copleşit de injurii şi insulte, el se comporta ca şi cum ar fi celebrat triumfuri glorioase, se lăuda cu ele de parcă ar fi ridicat trofee şi îi mulţumea lui Dumnezeu, spunând: Mulţumire fie lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos (2Cor 2,14). El căuta umilirile şi insultele, pe care le primea din cauza predicii sale, mai mult decât căutăm noi onorurile; moartea, mai mult decât dorim noi viaţa; sărăcia, mai mult decât dorim noi bogăţia; munca, mai mult decât doresc alţii odihna. Un singur lucru detesta şi respingea: ofensarea lui Dumnezeu. Şi nimic altceva nu i se părea mai vrednic de dorit decât a-i fi plăcut lui Dumnezeu în toate.
Ceea ce considera mai presus de toate era să se bucure de iubirea lui Hristos; având aceasta, se simţea cel mai fericit dintre toţi oamenii. Fără aceasta, prietenia celor puternici şi a principilor era nimic. Prefera să se afle printre cei din urmă, ba chiar printre cei condamnaţi, cu această iubire, decât, fără ea, să fie printre oamenii de vază şi încărcaţi de onoruri.
Singurul şi cel mai mare chin pentru el ar fi fost pierderea acestei iubiri. Pentru el, aceasta ar fi însemnat gheena, pedeapsa unică, chinul cel mai mare şi mai insuportabil.
În schimb, a se bucura de iubirea lui Hristos însemna pentru el viaţa, lumea, îngerul cel bun, prezentul, viitorul, împărăţia, promisiunea, fericirea infinită. În afară de aceasta, tot ceea ce ni se poate întâmpla aici, pe pământ, el nu considera nici greu, nici plăcut.
Astfel, el dispreţuia toate lucrurile pe care le vedem aşa cum este dispreţuită iarba putrezită. Tiranii şi popoarele pline de furie i se păreau a fi nişte muşte. Moartea, suferinţele şi miile de torturi le considera ca nişte jocuri de copii, câtă vreme trebuia să le sufere pentru Hristos. (Sf Ioan Gură de Aur)

Categories: Articole