În fiecare Sfântă Liturghie înaintăm spre Împărăţia Sfintei Treimi, care va dura în veci și în care Împăratul ne este Tată şi Fiul Împăratului, Frate, iar noi, uniţi cu Ei în Duhul Sfânt. Înaintăm în ea şi trăim tot mai mult în ambianța ei duhovnicească. E Împărăţia deplinei comuniuni în dragoste, în care nimeni nu e rob, și nimeni stăpân, ci toţi fraţi întru Domnul lisus Hristos și fii ai Tatălui bunătăţii şi puterii supreme, eliberaţi de toate patimile egoiste care ne despart.

Iar Cel ce ne conduce spre acea Împărăţie, prin învăţătură, prin pildă şi putere dăruitoare, este Domnul nostru lisus Hristos, Unul din Treime, Care S-a făcut pentru veci Unul dintre noi, S-a adus jertfă pentru noi din iubire, a înviat şi S-a înălțat cu Trupul la cer şi şade de-a dreapta Tatălui pe Tronul împărăției veșnice, dar Se uneşte şi cu noi prin Trupul Său jertfit și înviat pentru noi, ca să ne înalţe şi pe noi, prin jertfirea egoismului nostru, spre învierea şi spre şederea alături de Sine în Împărăţia dragostei veșnice.

Astfel, Domnul nostru lisus Hristos ni Se face în Sfânta Liturghie „cale” spre Sine, care este „viața” nemuritoare şi neumbrită de nicio lipsă. El ne conduce şi El ne trage spre Împărăţia dragostei, de care ne vom împărtăşi împreună cu El, şi în El trăim încă în Sfânta Liturghie ca arvună această Împărăţie. Căci trăind în El şi înaintând în El, trăim învăluiţi de dragostea Tatălui, simţindu-ne legaţi de El prin Duhul Fiului.

De aceea, momentul culminant în Sfânta Liturghie este unirea cu Domnul Hristos prin împărtăşirea de Trupul şi de Sângele Lui, în care ni se comunică toată dragostea Lui faţă de noi şi faţă de Tatăl, ca să ne umple şi pe noi de dragostea Lui faţă de Tatăl.

Prin aceasta Trupul Lui pune în trupul nostru, şi prin el în sufletul nostru, sămânţa învierii şi a vieţii de veci, hrănită de iubirea nesfârşită. Căci tot ce se săvârșește pe pământ în trupul nostru prin sufletul nostru are repercusiuni în sufletul nostru, întipărindu-se în el ca într-o rădăcină a trupului. De aceea Trupul înviat al Domnului Hristos primit în trupul nostru își întinde efectul până în sufletul nostru, dacă primim Trupul Domnului cu credinţă, ca de acolo să-şi poată manifesta în ziua cea de apoi puterea în reconstituirea trupului nostru înviat.

Pentru valoarea omului ca fiinţă constituită din suflet şi trup a luat Fiul lui Dumnezeu trupul nostru, ca, înviindu-l din moarte, să ne facă şi nouă parte de învierea cu trupul. Nimeni n-a pus atât de mult în evidenţă valoarea trupului omenesc ca organ al sufletului, ca Domnul Hristos. El a arătat că în trupul omenesc lucrează și Se manifestă prin suflet Însuşi Dumnezeu, deci că trupul poate fi înălţat până la cea mai minunată spiritualizare, adică până la starea de maximă transparenţă a Fiului lui Dumnezeu, ca Cel ce, fiind ipostas dumnezeiesc, S-a făcut şi ipostas al trupului, făcând să se vadă prin el, într-o frumuseţe şi subtilitate negrăită, infinita bogăţie şi complexitate a spiritualităţii lui Dumnezeu.

Chiar pătimirea trupului poate fi simțită de ipostasul dumnezeiesc ca mărturie a iubirii Lui de oameni şi a dăruirii către Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu primește pătimirea în trup, pentru ca să ne arate că El poate simţi durerea noastră cu trupul. Dar intimitatea ce o realizează între El şi trupul nostru se arată şi mai mult în aceea că poate învia trupul Său, făcându-l organ desăvârşit al comunicării vieţii dumnezeieşti. Iar prin trupul Lui poate învia şi trupurile noastre.

Astfel, chiar prin trupul Lui străbatem nu numai la comuniunea cu Fiul lui Dumnezeu ca ipostas dumnezeiesc, ci şi la relaţia filială cu Tatăl prin unirea cu El ca Fiu, înaintând prin Duhul Sfânt în spiritualizarea fiinţei noastre şi spre învierea noastra cu trupul.

Dar întrucât toţi ne unim cu acelaşi Hristos prin Trupul Lui, chiar prin aceasta înaintam și în unirea sau în comuniunea întreolaltă, pregătindu-ne şi prin aceasta pentru Împărăția veşnică a Sfintei Treimi ca impărăţie a dragostei. Iar prin aceasta se susţine Biserica în calitate de trup tainic al lui Hristos şi de Împărăţie anticipată a Sfintei Treimi. De aceea nu se poate cugeta Biserica fără Liturghie.

Prin aceasta, Liturghia ne dă şi puterea să trăim viaţa întăriţi şi încălziţi de dragostea dintre noi, capabili să ne ajutăm unii pe alţii şi pe ceilalţi oameni ca nişte adevăraţi fraţi.

Astfel, o dată cu nădejdea învierii şi a vieţii de veci, Liturghia ne dă şi puterea înfrăţirii. Ea este slujba sfântă şi eficientă a învierii şi a înfrăţirii din Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, răstignit şi inviat pentru noi.

Dacă omul este fiinţa care se întreabă despre sine, iar întrebarea fundamentală este: voi putea învinge moartea? Liturghia îi dă răspunsul afirmativ, o dată cu remediul ce începe încă în cursul ei să-l întărească spre învingerea morţii. Ea-i dă răspunsul că va învia şi, totodată, arvuna învierii prin unirea cu Hristos, Care fiind Dumnezeu a învins moartea în trupul omenesc pe care L-a asumat. Nici o ideologie panteistă şi nici o altă religie nu-i dă omului această asigurare şi acest început de implinire a acestei trebuinţe fundamentale, de a trece peste moarte şi de-a dăinui în veci ca persoană de neînlocuit în întregimea sa spiritualtrupească. Asigurarea aceasta ne-a dat-o Evanghelia lui Hristos şi Sfinţii Părinţi, care au înţeles mântuirea ca victorie asupra morţii prin învierea cu Hristos, văzând totodată viaţa de veci a învierii ca Împărăţie a dragostei între oameni, hrănită din dragostea Sfintei Treimi.

Liturghia e această asigurare a Evangheliei pusă în lucrare. Ea e laboratorul învierii şi şcoala deprinderii iubirii între oameni. Ea e manifestarea bucuriei comune că vom învia şi vom fi toţi împreună în veci, cu părinţii, cu fraţii, cu copiii noştri, comunicând prin trupurile noastre luminoase.

De aceea Sfânta Liturghie începe cu binecuvântarea Sfintei Treimi şi sfârşeşte cu cererea milei şi a mântuirii de la Hristos cel înviat.

Părintele Stăniloae

Categories: Articole