Ceremonia Sfintei Lumini îşi are originile la începuturile Bisericii când practicile liturgice au început să se dezvolte şi constituie una din experienţele cele mai vechi ale tradiţiei noastre în Biserica din Ierusalim. Avem dovada acestui lucru din relatările de călătorie ale primilor pelerini în Ţara Sfântă, ca de exemplu Egeria. An după an creştinii locali şi pelerinii se adună în acest eveniment pentru a pregusta bucuria Învierii, în ritul pe care în tradiţia noastră îl numim „Prima Înviere”. Un rit care reparcurge experienţa luminii intense provenite din mormânt, şi ai cărei martori au fost femeile venite cu mir la mormânt, aşa cum relatează Sfântul Matei în Evanghelia sa: „După ce a trecut sâmbăta, în zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Şi, iată, a fost un cutremur mare! Îngerul Domnului a coborât din cer, s-a apropiat şi a rostogolit piatra, apoi s-a aşezat pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar haina lui era albă ca zăpada” (Mt 28,1-3). Aceasta este experienţa Luminii necreate care străluceşte din Sfântul Mormânt şi care este simbolizată de lumânările aprinse care răspândesc lumina nu numai în interiorul bisericii, ci prin întreaga lume. În fiecare biserică ortodoxă, la începutul liturgiei pascale, poporul celor credincioşi vine să primească lumina prin lumânarea aprinsă de mâinile unui preot, o lumina care a venit la el de la Ierusalim. Mărturia Sfintei Lumini a continuat fără întreruperi şi în timpurile mai dificile şi în timpul persecuţiilor din secolele trecute. Sunt multe motivele importanţei pe care ritul o are în viaţa religioasă a multor credincioşi. Înainte de toate el este un puternic semn de continuitate a credinţei Bisericii în evenimentul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Din acelaşi loc în care în fiecare an Focul Sacru iese din întuneric, Domnul a ieşit din întunericul celor trei zile de îngropare, pentru a vesti că moartea a fost înfrântă pentru totdeauna şi că viaţa nouă a Învierii este acum deschisă tuturor. Flacăra vie este martoră a Domnului viu, „Tatăl Luminilor” (Iac 1,17). Cristos însuşi a spus despre sine: „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (In 8,12). (Teofil al III-lea al Ierusalimului,  L’Osservatore Romano, trad pr. Mihai Pătraşcu)

 Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în seara târzie a zilei de 1 mai 2021, prin osteneala părintelui Claudiu Dragomir, paroh al parohiei Lupșanu și reprezentatnt al Cercului Preoțesc nr 2, a fost adusă Sfânta Lumină de la Ierusalim, ce a fost dăruită la începutul slujbei Învierii tuturor creștinilor veniți la biserică, folosindu-se un mănunchi tradițional cu 33 de de lumânări adus de un hagiu.

Categories: Articole