Adiacent mijlocirii, prin rugăciuni și fapte bune a iertării sufletului celui adormit, un alt aspect al parastaselor vizează puterea lor de a satisface anumite nevoi ale celor vii, și de aceea au o mare valoare terapeutică pentru aceștia. Cei care sunt în viață continuă să-i iubească pe cei care au murit și simt nevoia să-și exprime această iubire. Parastasele le oferă această ocazie și chiar constituie o linie directoare în procesul prelucrării durerii. La început, distanța de timp dintre un parastas și altul este mică și creşte progresiv, dar parastasul anual nu încetează niciodată, pentru că în afară de durerea imediată, există și un element al suferinţei în timp, care nu este depășit niciodată, și de aceea şi procesul prelucrării durerii nu se încheie niciodată cu desăvârşire. În afară de parastasele speciale, există şi parastasele generale, din Sâmbetele de la lăsatul secului de carne, din Postul Mare, şi de la Rusalii, când, de asemenea, se face ieșirea comună la morminte, în timpul marilor praznice, precum Vinerea Mare, Lunea Paștelui, Înălțarea și altele. Prin aceste manifestări se experiază universalitatea durerii pe care o provoacă moartea și realitarea comuniunii neîntrerupte dintre Biserica triumfătoare și Biserica luptătoare. (Filoteu Faros)

În parohie se pune în lucrare slujirea dragostei pentru cei răposați, atât la biserică dar și la mormânt, atunci când se organizează parastase la soroace mai însemnate.

Categories: Articole