Menu Home

Material catehetic pentru anul omagial 2022 (4)

Cu privire la rugăciunea făcută de minte în inimă, am aflat de la cei iscusiți în cugetarea de Dumnezeu că e mai înflăcărată și mai de folos rugăciunea scurtă, dar lucrată ades, decât cea lungă.

De altminteri și rugăciunea lungă e foarte folositoare, dar numai pentru cei desăvârșiți, iar nicidecum pentru cei începători. Mintea omului, care nu e deprinsă cu ea, nu poate rămâne multă vreme în rugăciune lungă în fața lui Dumnezeu, ci omul e biruit de obicei de neputința nestatorniciei minții, este risipit între cele din afară și de aceea într-însul repede se răcește căldura duhului. O astfel de rugăciune nu mai este rugăciune, ci numai tulburare a minții, ce se naște de pe urma abaterii gândurilor când într-o parte când într-alta; și aceasta se întâmplă adeseori la cântările bisericești de obște cât și în pravilele ce se citesc îndelung prin chiliile călugărilor. Pe câtă vreme rugăciunea cea scurtă, dar ades făcută, este mult mai statornică, fiindcă mintea, aducându-se pentru multă vreme în Dumnezeu, o poate săvârși cu mare căldură . De aceea și Domnul spune: „când vă rugați nu grăiți multe” (Matei 6, 7), căci nu după mulțimea cuvintelor voastre veți fi auziți. Și Sf. Ioan Scărarul învață: „nu încercați să spuneți multe, ca să nu vi se împrăștie mintea în căutarea cuvintelor. Un singur cuvânt al vameșului a atras mila lui Dumnezeu și un singur cuvânt rostit cu credință l-a mântuit pe tâlhar. O poliloghie, adică zicerea de multe cuvinte, când este întinsă peste măsură într-o rugăciune risipește mintea în închipuiri, pe câtă vreme monologhia, zicerea unui singur cuvânt, ajută minții să se adune”.

Dar va întreba cineva: pentru ce, în Epistola către Tesaloniceni, Apostolul spune: „neâncetat rugați-vă”! (I Tes. 5, 17).

În Scriptură despre un lucru ce se face ades se zice de obicei că e săvârșit necurmat. Astfel, de pildă: „preoții intră pururea în cea dintâi a templului, săvârșind slujbele dumnezeiești (Evrei, 9, 6), asta înseamnă în toate ceasurile hotărâte pentru ele, iar nu chiar neîncetat; ziua și noaptea cât de des, dar nu fără nici o ieșire. Iar dacă preoții petreceau fără ieșire în biserică, păzind focul ce se pogora din cer și punând mereu lemne dedesubt, ca să nu se stingă, totuși, ei nu făceau aceasta cu toții deodată împreună, ci schimbându-și cetele, precum se scrie și de Sf. Zaharia: „săvârșea înaintea lui Dumnezeu cele preoțești în rândul cetei sale” (Luca 1, 8). Tot astfel trebuie să cugetăm și despre rugăciune, despre care Apostolul poruncește să se facă neîncetat, fiindcă îi este cu neputință unui om să petreacă în rugăciune așa fel, încât să n-o întrerupă nici ziua, nici noaptea. El are nevoie de vreme și pentru alte lucruri, pentru îndeletnicirile trebuincioase casei, vreme de lucru, vreme pentru convorbiri, vreme să mănânce și să bea, vreme de odihnă și de somn. Cum am putea, prin urmare, să ne rugăm neîncetat, altminteri decât printr-o deasă rugăciune? Iar o rugăciune ades făcută se schimbă într-o rugăciune neîncetată. Astfel îngrijește-te ca rugăciunea ta deasă, dar scurtă, să nu sporească prin cuvinte de prisos, așa cum învață și Sfinții Părinți despre aceasta. Sf. Teofilact, în tâlcuirea Evangheliei de la Matei, scrie: „nu se cuvine să lungim rugăciunile, ci mai bine este să ne rugăm puțin, dar des” (Cap. VI). Iar la Sf. Ioan Gură de Aur, în omiliile asupra epistolelor Sf. Pavel, stă scris astfel: „cine rostește lucruri de prisos în rugăciune, acela nu se roagă, ci grăiește în deșert.” (Sf. Ioan Gură de Aur, Ep. către Ef. VI omilia 24). Afară de aceasta, tot în tâlcuirea aceluiași loc din Evanghelie, Teofilact spune: „orice vorbă de prisos este grăire în deșert”. Precum a spus Apostolul: „mai bine vreau să rostesc cinci cuvinte cu înțelegere, decât zece mii într-o minte risipită” (I Cor. 14, 19). E mai bine deci să înalț către Dumnezeu o rugăciune scurtă, dar cu luare aminte, decât să rostesc nenumărate cuvinte la care nu iau seama și să umplu în zadar văzduhul cu vorbele și cu glasul meu.

Afară de aceasta, cuvintele Apostolului mai sus pomenite: „neîncetat vă rugați” (I Tes. 5, 17) trebuiesc tâlcuite în înțelesul rugăciunii celei săvârșite cu mintea, fiindcă mintea într-adevăr poate fi totdeauna îndreptată spre Dumnezeu și I se poate ruga Lui neîncetat.

Astfel începe acum, omule, să te îndeletnicești cu răgaz de învățătura ce ți s-a arătat în numele Domnului începe, potrivit îndemnului Apostolului care spune așa: „orice săvârșiți cu cuvântul sau cu lucrul, pe toate întru numele Domnului Iisus să le faceți” (Col. 3, 17). Aceasta este ca și cum s-ar spune: faceți totul în cuget bun și nu atât din dorința de a avea folos voi înșivă, chiar dacă acest folos ar fi el duhovnicesc, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca în toate cuvintele, faptele și gândurile voastre, numele Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul nostru să se proslăvească.

Dar mai întâi de toate, tu lămurește ție însuți printr-o scurtă tâlcuire: despre ce anume este această rugăciune?

Rugăciunea este suirea minții și a gândurilor Ia Dumnezeu. Să te rogi, înseamnă să te înfățișezi în duh înaintea lui Dumnezeu, să privești la El cu ochii minții fără abatere și de vorbă să stai cu El, într-o teamă plină de evlavie și încredere.

Adună-ți astfel toate gândurile și lepădând toată grija vieții celei din afară, îndreaptă mintea ta către Dumnezeu.

Categories: Articole

plevna