Iată cât este de bine şi cât e de frumos să locuiască frații împreună! (Ps 132,1). Este bine şi plăcut ca fraţii să locuiască împreună, deoarece, atunci când locuiesc împreună, ei sunt uniţi în adunarea Bisericii; sunt chemaţi fraţi, pentru că sunt uniţi în iubirea care îi face să aibă o singură voinţă.
Citim că această mare poruncă a fost trăită la începutul predicării apostolilor, căci se spune: Mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet (Fap 4,32). De fapt, aşa trebuie să fie poporul lui Dumnezeu: să fie fraţi având un singur Tată, să fie una având un singur Duh, să trăiască în armonie în aceeaşi casă, să fie membrele unui singur trup.
Este plăcut şi bine ca fraţii să locuiască împreună. Această bunătate şi această plăcere profetul o prezintă printr-o comparaţie: Este ca mirul pe cap, care se coboarăc pe barbă, pe barba lui Aaron, care se prelinge pe marginea veşmintelor lui (Ps 132,2). Untdelemnul lui Aaron, folosit pentru consacrarea sa preoţească, a fost pregătit din diferite parfumuri. Dumnezeu a voit ca această consacrare să fie acordată mai întâi preotului Său; de asemenea, şi pe Domnul nostru a voit să-L ungă în mod nevăzut ca pe nimeni altul dintre semenii săi (Ps 44,8). Această ungere nu este pământească; El nu este uns cu uleiul din corn, aşa cum erau unşi regii, ci cu untdelemnul bucuriei (Ps 44,8). De aceea, după această ungere, Aaron a fost numit, după lege, „hristos”, adică uns.
După cum acest unguent, atunci când este vărsat asupra cuiva, îndepărtează gândurile necurate ale inimii, tot aşa, prin ungerea iubirii, noi răspândim armonia, lucru plăcut lui Dumnezeu, după cum spune Apostolul: Noi suntem mireasma plăcută a lui Hristos

(2Cor 2,15). Aşadar, după cum lui Dumnezeu I-a plăcut acea ungere care l-a consacrat preot pe Aron, tot la fel este bine şi plăcut ca fraţii să locuiască împreună.
Mirul coboară de pe creştet pe barbă. Barba este podoaba vârstei mature. De aceea nu se cuvine ca noi să fim copii în Hristos, decât doar pentru ceea ce s-a spus, adică să fim copii cât priveşte răutatea, dar nu şi cât priveşte mintea. Apostolul spune că toţi cei necredincioşi sunt copii, deoarece, neputând încă să mănânce hrană tare, au nevoie de lapte, după cum spune acelaşi Apostol: V-am dat să beţi lapte, nu hrană tare, pentru că încă nu o puteaţi primi, ba nici acum nu puteţi (1Cor 3,2). (Sfântul Ilarie)

Categories: Articole