Sfântul Ioanichie a trecut într-o zi pe lângă o mânăstire. Între multe monahii care se nevoiau în ea, se aflau și o maică cu fiica ei. Necuratele duhuri ale patimilor trupești o războiau cumplit pe tânără, atât de cumplit, încât ea se gândea în fiecare zi să părăsească mânăstirea și să se întoarcă în lume.
Zadarnic a încercat maica să o facă să vadă cumplita cădere către care se îndrepta. Dar ea l-a rugat cu lacrimi pe Sfântul Ioanichie ca să o sfătuiască pe fiica ei să nu se întoarcă la urâciunile lumii.
Atunci Sfântul a grăit către tânără și a zis: „Fiică, pune mâinile tale pe grumazul meu!” Tânăra a făcut așa. Atunci dumnezeiescul Părinte mult milostivul I-a cerut lui Dumnezeu ca patima fetei să treacă asupra lui, iar ea să rămână liberă de ea și curată. Precum s-a și întâmplat. Tânăra s-a vindecat cu desăvârșire de necurata patimă și a rămas mai departe liniștită în mânăstirea ei.
Avva Ioanichie și-a continuat drumul, dar fără veste a simțit în sine cumplitul război al trupului, atât de cumplit, încât ar fi preferat să moară mai curând decât să fie învins. Atunci el a văzut unul din șerpii cei mari și otrăvitori ai pustiei și s-a repezit la el, ca șarpele să îl muște și Avva să moară. Dar șarpele nu l-a mușcat. Avva atunci a lovit șarpele, ca acesta să muște, dar cum s-a atins de el, șarpele a murit. Atunci patima necurată a desfrâului a pierit de la el.

Categories: Articole