Preaiubiţilor, calea pe care găsim mântuirea este Iisus Hristos, preotul jertfei noastre, apărător și sprijin al slăbiciunii noastre.
Prin El, privim înălțimea cerurilor, prin El, noi contemplăm chipul preacurat și sublim al lui Dumnezeu, prin El, au fost deschiși ochii inimii noastre, prin El, înflorește în lumină mintea noastră insensibilă și întunecată, prin El, Domnul a voit să gustăm știința nemuritoare. EI, fiind strălucirea slavei lui Dumnezeu, este cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un nume mai deosebit decât ei (Evrei 1, 3-4).
Așadar, fraţilor, să luptăm cu toate forțele sub poruncile Sale sfinte și perfecte.
Să privim soldații care slujesc sub comandanții noștri, cu câtă disciplină, docilitate și supunere îndeplinesc ordinele primite! Nu toţi sunt comandanți supremi, sau comandanţi peste o mie, peste o sută sau peste cincizeci de soldați și așa mai departe. Însă fiecare în rangul său îndeplinește ceea ce este poruncit de rege și de comandanții superiori. Cei mari nu pot să stea fără cei mici, nici cei mici nu pot să stea fără cei mari. Unii se află amestecați cu ceilalți, de aici rezultă utilitatea reciprocă.
Ca exemplu să ne folosească trupul nostru. Capul nostru fără picioare nu este nimic, ca şi picioarele fără cap. Chiar și mădularele cele mai mici ale trupului nostru sunt necesare și folositoare pentru întregul organism. Ba, mai mult, toate se acordă și se supun aceluiași scop care este mântuirea întregului trup.
Tot ceea ce noi suntem în totalitatea trupului nostru rămânem în Iisus Hristos. Fiecare să fie supus aproapelui său, conform cu darul harului acordat lui.
Cel puternic să se îngrijească de cel slab, cel slab să-l respecte pe cel puternic. Cel bogat să-l ajute pe cel sărac, cel sărac să-l laude pe Dumnezeu, pentru că i-a acordat harul să existe cineva care vine în ajutorul lipsurilor sale. Cel înțelept să-și arate înțelepciunea sa nu prin cuvinte, ci prin fapte bune. Cel umil să nu dea mărturie despre sine însuși, ci să-i lase pe alţii să dea mărturie despre el. Cel care este curat cu trupul să nu se laude, ci să-i recunoască meritul celui care îi acordă darul stăpânirii de sine.
Așadar, fraților, să luăm în considerare din ce materie suntem făcuți, cine suntem și cu ce natură am intrat în lume. Cel care ne-a creat și plăsmuit ne-a introdus în lumea Sa, făcându-ne să ieșim dintr-o noapte lugubră. El ne-a înzestrat cu bunuri mari încă mai înainte de a ne naște.
Prin urmare, primind toate lucrurile de la el, trebuie să-i mulțumim pentru toate. Lui să-i fie glorie în vecii vecilor. (Sfântul Clement Romanul)
Categories: Articole