Preotul este numit confratele lui Hristos, trebuind să continue opera Acestuia de mântuire a lumii. Și fiindcă preotul este, de fapt, el însuși un păcătos, i s-a dat o participare specială la această activitate răscumpărătoare a Mântuitorului, oricât de paradoxal ar putea părea aceasta. EI nu trebuie niciodată să uite faptul că aceasta se datorează nu mărturiei sale, ci misiunii la care a fost chemat de Dumnezeu, în ciuda nevredniciei sale. Dumnezeu doreşte să mântuiască omenirea prin fiinţe umane, bizuindu-Se şi făcând apel la resursele și cooperarea noastră. Părinţii au dezvoltat corect realitatea cooperării mutuale dintre divin și uman în conceptul teologic al sinergiei. Astfel, preotul realizează în cadrul slujirii sale, prin viaţa sacramentală, o operă mântuitoare. În cadrul acestei vieţi sacramental-liturgice are mai puţine „șanse” să altereze și să strice opera lui Hristos, cum ar putea, de pildă, prin predică, unde posibilităţile de îndrumare greșită și de amestec supărător al propriului său eu sunt mai mari. Aflăm consolare în siguranţa că eficacitatea Tainei nu este distrusă de nevrednicia noastră personală; însă, eficacitatea predicii poate fi atinsă cu ușurință prin prostia celui care o rostește. (Mitropolit Emilianos Timiadis)

Categories: Articole