Menu Home

O nouă cercetare asupra operei profesorului Traian Vulpescu (I)

În Artes. Revistă de muzicologie, părintele Daniel Mocanu, Arhid Asist Univ. Dr. la Universitatea Babeș Bolyai, a publicat articolul Traian Vulpescu și uniformizarea muzicii bisericești.

Întrucât acest mare profesor de muzică, frate cu celebrul artist liric și profesor Mihai Vulpescu, a fost căsătorit cu o fiică a părintelui Ilarion Fiera, primul preot al parohiei Plevna, am cerut îngăduința autorului, oferită cu deosebită larghețe, de a reproduce aici cercetările sfinției sale asupra unei personalități cu origini în comuna noastră. Articolul a fost publicat în sus numita revistă în numărul 22/2020.

 

1. Introducere

Datorită preocupărilor muzicale, didactice și editoriale pe care le-a avut, Traian Vulpescu a fost o figură marcantă a muzicii bisericești românești din spațiul transilvănean. Format într-o tradiție bisericească psaltică și beneficiind și de o pregătire muzicală academică, acesta a încercat să contribuie la implementarea unui stil muzical bisericesc unitar, în spațiul unei Românii întregite. Eforturile editoriale și didactice întreprinse în interiorul arcului intracarpatic au rămas, din păcate, prea puțin cunoscute și valorizate. De aceea, am considerat oportună reliefarea unor amănunte inedite legate de cercetările sale privind muzica de factură religioasă, contribuind astfel la o mai bună receptare a operei sale muzicale bisericești și, totodată, stârnind interesul muzicologilor și bizantinologilor.

Întâi de toate, ne vom referi succint la câteva aspecte din biografia sa, necesare pentru o mai bună înțelegere a contextului care a generat implicarea sa în dezvoltarea muzicii bisericești. De altfel, de-a lungul timpului, personalitatea lui Traian Vulpescu s-a aflat în atenția mai multor cercetători: aspecte din activitatea sa academică și publicistică au fost prezentate de George Breazul (1932), Ligia Zoicaș Toma (1984), Nicu Moldoveanu (1997), Gheorghe Ionescu (2003), Viorel Cosma (2006), iar preocupările pentru muzica bisericească au intrat în atenția Elenei Chircev (1999). Prezentul studiu are la bază documente inedite din Fondul de donații al Institutului „Arhiva de Folclor a Academiei Române” din Cluj-Napoca: acte personale, memorii, scrisori, fotografii și manuscrise. Studierea acestor documente mi-a permis să îmbogățesc cu noi amănunte biografia lui Traian Vulpescu, corectând inadvertențele sesizate în anumite lucrări, și, totodată, să conturez o imagine mai nuanțată a preocupărilor pe care le-a avut în domeniul muzicii bisericești. De asemenea, miza acestei lucrări este aceea de a evidenția aspectele legate de procesul de transcriere și de a prezenta viziunea particulară a lui Vulpescu asupra muzicii bisericești românești. Prin efortul său de uniformizare și transcriere, Traian Vulpescu a „românitˮ, într-un stil personal, o parte din repertoriul muzical bisericesc aferent Sfintei Liturghii, alăturându-se predecesorilor săi, Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, Ion Popescu-Pasărea, în amplul proces de conturare și dezvoltare a muzicii de tradiție românească.

2. Repere biografice Traian Vulpescu s-a născut „în luna ianuarie, ziua 23 spre 24, stil vechi/ 19 ianuarie 1884, stil nou, de religiune creștin ortodoxˮ, în comuna Lupșanul, raionul Lehliu, județul Ialomița, din părinții Vulpescu Marin, în vârstă de 32 de ani și Vulpescu Lița, în vârstă de 25 de ani. A murit la 84 de ani, în data de 19 decembrie 1968, la București. Tatăl său, Marin, a fost preot ortodox, fiind frate cu Preasfințitul Sofronie Vulpescu, episcop de Râmnic între anii 1900-1910. După terminarea gimnaziului, fiind crescut într-un mediu cu preocupări religioase, tânărul Traian și-a îndreptat pașii spre Seminarul Teologic Ortodox „Nifon” din București. Aici, pe lângă disciplinele teologice de specialitate pe care și le-a însușit, și-a descoperit pasiunea pentru studiul muzicii. Astfel, a studiat muzica psaltică cu renumitul profesor și compozitor Ion PopescuPasărea, iar muzica liniară și ansamblul coral cu Gheorghe Brătianu. După absolvirea Seminarului din București, Traian Vulpescu s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București, unde a obținut: certificatul de absolvire nr. 423, din 15 iunie 1907, a cursului de Teorie și Solfegiu al lui D. G. Kiriac, cu media 10 (zece); certificatul de absolvire nr. 452, din 28 august 1908, a cursului de Armonie al lui Alfonso Castaldi, cu media 8,25; certificatul de frecvență nr. 454, din 29 august, a clasei de Cânt Coral. A mai urmat cursurile de Contrapunct, Fugă și Instrumentații, cu Alfonso Castaldi. Totodată, pregătirea teologică și-a desăvârșit-o între anii 1909-1912, în cadrul Institutului Teologic din București, fiind licențiat în domeniul Teologie. După absolvirea Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din București, în urma examenului de capacitate, la care, cu media 9,08, se clasează pe locul al doilea din 39 de candidați, a fost numit titular la Catedra de Muzică din cadrul Liceului și Școlii Normale de Învățători din Buzău, cu ordinul nr. 57276, seria B, al Ministerului Instrucțiunii, la data de 1 septembrie 1909, ocupând acest post până în anul 1913. Pentru toată activitatea didactică desfășurată aici, a fost propus spre decorare. Insistăm asupra acestor amănunte pentru a corecta informațiile pe care Nicu Moldoveanu le menționează eronat, în articolul din Dicționarul de muzică bisericească românească, unde afirmă că Vulpescu: „A funcționat ca profesor de muzică la Buzău, între 1917-1919. În sprijinul acestei afirmaţii stă mărturia fratelui său Mihail, care, în 1930, în cartea Cântecul popular românesc…, la nota 1, zice despre un cântec: «auzit de la fratele meu – prof. Traian M. Vulpescu – pe când era profesor de muzică la Buzău, 1915». Iată ce spunea părintele Antofie Radu în Postfaţa la volumul Cântări bisericeşti şi populare, Buzău, 1987: «Dragostea mea de muzică, moştenită de la bunicul din partea tatălui, a fost sporită în timpul studiilor la Seminarul teologic din Buzău, de eminenţii profesori de muzică pe care i-am avut: Nicolae Severeanu, Traian Vulpescu şi Constantin Ţepuşi»ˮ. (Moldoveanu, N. & Necula, N. & Stanciu, V. et al. (coord.), 2013, pp. 862-863)

Potrivit Memoriului redactat de Traian Vulpescu, între anii 1909-1913, a funcționat ca profesor la Liceul și Școala Normală de Învățători din Buzău, iar nu la Seminarul Teologic, după cum reiese din biografia alcătuită de Nicu Moldoveanu. În perioada 1899-1921, Școala Normală din Buzău și-a desfășurat activitatea în clădirea Seminarului Teologic Ortodox, construită în anul 1838. Funcționând în aceeași locație, evident că profesorii ambelor instituții de învățământ le erau cunoscuți elevilor, de aceea Radu Antofie îl numără pe Vulpescu printre eminenții profesori de la care și-a cultivat dragostea de muzică, pe când era seminarist. După încheierea activității didactice de la Buzău, este numit, în anul 1913, sublocotenent în rezervă în Regimentul Infanterie 79, iar în anul 1916, este avansat la gradul de locotenent în rezervă în Regimentul Infanterie 36. Vulpescu mărturisea că: „am făcut amândouă campaniile din Primul Război Mondial la front, în 1913 și 1916-1918ˮ. (Vulpescu, Memoriu, p. 1) În tot acest interval (01.09.1909-01.09.1919), a figurat ca profesor la Liceul și Școala Normală de Învățători din Buzău, fiind remunerat corespunzător. După experiența de combatant pe front, imediat după Marea Unire, în anul 1919, asemenea altor profesori din Regat, Traian Vulpescu s-a stabilit la Cluj, pentru a contribui la cititorirea unor instituții academice românești. Din ordinul Consiliului Dirigent, în data de 19 octombrie 1919, ia ființă primul liceu românesc din Cluj, purtând numele marelui cărturar Gheorghe Bariț. Astfel, în anul 1919, Vulpescu a fost transferat la Cluj și a ocupat postul de profesor de muzică până în anul 1923. Petre Țuțea, elev al Liceului „Bariț” între anii 1922-1923, își amintește de Traian Vulpescu, care era „licenţiat în Teologie şi absolvent al Conservatorului din Bucureşti” (Ţuţea, 1993, p. XI). În amplul proces de modernizare a întregului învățământ românesc din Transilvania, început după Marea Unire, se înscrie și fondarea, în anul 1919, a Academiei de Muzică și Artă Dramatică, sub conducerea rectorului Gheorghe Dima. Începând cu anul 1923, Vulpescu a fost chemat să ocupe catedra de Teorie și Solfegii, Estetică, Pedagogie și Metodica predării muzicii, pe care le va servi până la pensionare, în anul 1947. Traian Vulpescu a murit în anul 1968, fiind înmormântat în cavoul familiei socrului său, preotul Fiera, din comuna Plevna, județul Ialomița. În ceea ce privește data morții reputatului profesor de muzică, sunt mai multe păreri. Bazându-se pe o însemnare făcută de soția acestuia pe un Liturghier aflat la Mănăstirea Viforâta, profesorul Nicu Moldoveanu afirmă că decesul a surevnit pe 17 decembrie: „Cu multă evlavie şi credinţă donez Sfintei Mănăstiri Viforâta din Dâmboviţa această lucrare în memoria decedatului meu soţ, Prof. Traian Vulpescu, decedat în anul 1968, 17 XII: Soţia Ecaterina”. (Nicu Moldoveanu, 2010, p. 139). Documentele găsite în cadrul „Institutului Arhiva de Folclor a Academiei Române” menționează că Traian Vulpescu a murit în data de 19 decembrie 1968. Părintele Nicu Moldoveanu îl caracterizează pe Traian Vulpescu drept „un teolog şi un muzician de mare valoare, care a jucat un rol deosebit în menţinerea conştiinţei de neam, prin faptul că şi-a făcut datoria pe deplin, ţinând aprinsă flacăra muzicii bizantine şi implicit a Ortodoxiei, în Transilvania, după Marea Unire, timp de 30 de aniˮ (Nicu Moldoveanu, 2010, p. 139). Cunoscând contextul și istoria muzicii bisericești din această regiune, considerăm că aceste afirmații necesită o nuanțare, altfel se poate deduce că în Transilvania nu s-a cântat muzică bizantină după Marea Unire. Atât înainte de Marea Unire, cât și după aceasta, flacăra muzicii bizantine nu s-a stins, ci ea a fost cea care a modelat și întreținut cântarea bisericească transilvăneană actuală, care, bineînțeles, sub toate presiunile exterioare, s-a dezvoltat într-un mod particular.

3. Activitatea științifică

Pentru conturarea unei imagini unitare a contribuțiilor muzicale pe care le-a avut Traian Vulpescu, redăm, în continuare, o listă completă a lucrărilor elaborate de acesta. Prezentarea activității științifice și editoriale, pe baza Memoriului inedit, se impune cu necesitate, întrucât nu am găsit nicio lucrare care să cuprindă întreaga sa activitate publicistică. Traian Vulpescu este autorul mai multor lucrări teoretice, a unor colecții de cântece și coruri școlare, a unor lucrări de folclor muzical, dar și de bizantinologie. Din prima categorie fac parte: Lectură muzicală pentru clasa I secundară, Editura I. Călinescu, Buzău, 1910; Lectură muzicală pentru clasa a II-a secundară, Editura I. Călinescu, Buzău, 1913; Teoria Muzicii. Curs, Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealulˮ, Cluj, 1923; Principiile muzicii pentru cunoașterea în orice grad de învățământ, Editura „Ramuriˮ, Craiova, 1927; Chestionar la principiile muzicii, litografie proprie, Cluj, 1927; Curs pentru clasa I secundară în 1918, prelucrat după Georges Pantillon (în manuscris); Curs complet de principiile muzicii pentru Conservator, an I-II, litografie proprie, Cluj, 1924-1926; Cunoștințe de bază ale teoriei muzicii pentru admiterea în Conservator, dactilografiat, cu referatul lui Dragoș Alexandrescu din partea Conservatorului de Muzică „C. Porumbescuˮ din București, cu propunere spre editare, 1962; Metodica solfegiului, litografie proprie, Cluj, 1927; Curs elementar de solfegii, partea I-II, manuscris, 1936; Curs de metodica solfegiului în școalele secundare, litografiat, Conservatorul de Muzică Cluj, 1943; Curs elementar de estetica muzicală, Conservatorul din Cluj, manuscris; Pregătirea și dirijarea corului, litografiat, Conservatorul din Cluj, Ediție proprie, 1928; Noțiuni elementare de cor pentru trebuințele învățătorilor, 1918; Notițe de curs complet de armonie a profesorului Alfonso Castaldi, Conservatorul din București în 1907, notate de către Traian Vulpescu ca student al acestuia, manuscris; Curs de teorie (în manuscris), 1915, neterminat, cuprinde: semnele de scriere, măsurile, scara și intervalele. Colecții de cântece și coruri școlare: Cântecele de curs primar împărțite pe divizii, 1914; 27 de coruri școlare (bărbătești), 1916; Coruri bărbătești pentru Moș Ajun, 1915; Noțiuni elementare de cor pentru trebuințele învățătorilor, 1918. Bizantinologie: Curs elementar de arta psaltică, manuscris; Studiu asupra consoanelor în muzica psaltică, manuscris; Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, troparele și irmoasele tradiționale, curățite, simplificate și refăcute, scrise pe notație liniară, Cluj, 1939, manuscris premiat de Patriarhia Română. Folclor muzical: Culegerea cu fonograful și apoi transcrierea a 130 melodii populare românești din județul Ialomița, manuscris, 1922; Folclor muzical din județul Ialomița, 270 melodii populare românești, manuscris, 1927; Culegere de 67 colinde din Muntenia, manuscris, 1928.

4. Colecția Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur

Pentru a înțelege concepția lui Traian Vulpescu despre muzica bisericească și problema uniformizării cântărilor psaltice, concepție care se reflectă, de altfel, și în metoda de lucru pe care a utilizat-o în alcătuirea colecției de cântări intitulate Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur: troparele și irmoasele, sărbătorilor de peste an, trebuie să descriem contextul care a generat apariția acestei lucrări. Colecția de cântări bisericești destinate Sfintei Liturghii „simplificate și curățite” este rezultatul participării lui Traian Vulpescu la un concurs de lucrări muzicale inițiat de Patriarhul Miron Cristea, cu scopul alcătuirii „unei colecțiuni de cântări liturgice tradiționale, în o singură voce și puse pe note liniare, după cântarea noastră curățită, simplificată și, pe cât se poate, inspirată din cele mai bune versiuni, cu adaos: troparele, irmoasele și pricesnele sărbătorilor de peste an” (Vulpescu, 1939, p. II). Ardelean la origine, absolvent al Academiei Teologice din Sibiu, Patriarhul Miron Cristea l-a avut ca profesor de cântări bisericești pe preotul Dimitrie Cunțanu. Fiind contemporan cu apariția primei lucrări de muzică bisericească din Transilvania, cunoștea foarte bine geneza, cuprinsul și importanța acesteia pentru românii ortodocși din această provincie. După evenimentul Marii Uniri și numirea sa în demnitatea de Patriarh al României, la 4 februarie 1925, având în minte modelul de pastorație misionar-culturală al Mitropolitului Andrei Șaguna (1847-1873), cu siguranță că Patriarhul Miron șia dorit, la rându-i, o unificare a muzicii bisericești în toate provinciile românești. Acest deziderat al unității de cântare liturgică se leagă în primul rând de numele Episcopului Melchisedec Ştefănescu, care, în anul 1881, a prezentat în faţa Sfântului Sinod un raport cu privire la situaţia muzicii bisericeşti din Principatele Române, impunând sintagma de muzică naţională, care ar deriva logic din aceea că „ea este foarte populară şi se identifică cu dorinţele şi năzuinţele religioase ale românilor” (Ştefănescu, 1882, pp. 11-47). În viziunea Episcopului Melchisedec, pentru a li se cultiva sentimentul apartenenţei la acelaşi popor, condus de aceleași idealuri, toţi românii ar trebui să cânte acelaşi repertoriu bisericesc, compus în limba română şi pe structurile muzicale ale ethosului românesc, de unde necesitatea ca melodiile cele mai reuşite, cele mai bune şi mai compatibile cu muzica noastră veche naţională, să fie cântate în variante monodice şi armonice. Totodată, statul însuşi era chemat să sprijine acest demers prin includerea muzicii bisericeşti în programele şcolare, prin finanţarea publicării şi difuzării în masă a tipăriturilor muzicale (Mocanu, 2016, p. 208). În perspectiva construirii naționalului și prin intermediul muzicii bisericești, Patriarhul Miron demarează concursul la care participă și Traian Vulpescu cu lucrarea sa. Scopul declarat al colecției alcătuite de Vulpescu era acela de a întocmi o singură ediție, care să devină oficială, de cântări „curate și simplificate”, în „sensul de a nu mai păstra nicio amintire a felului oriental de a se purta vocea de la un sunet la altul” (Vulpescu, 1939, p. II). În sprijinul acestei afirmații, autorul recurge la autoritatea Ieromonahului Macarie, care vorbește în prefața Irmologhionului de „amestecuri de pastefuri (…), alcătuiri turcești” (Macarie, 1823, p. X). Această concepție despre împrumuturile din muzica turcească prezente în lucrările lui Macarie Ieromonahul și Anton Pann, folosită de Traian Vulpescu ca argument metodologic, a fost deconstruită de muzicologul Costin Moisil, care, analizând conținuturile cântărilor românite de cei doi protopsalți, a demonstrat că: „tipăriturile muzicale românești nu au redus ornamentele și modulațiile, nu au scurtat cântările și nu au eliminat cratimile”, ci „scopul celor doi este să păstreze melodia originală, în limitele impuse de diferenţele de accent, număr de silabe şi topică dintre textul grecesc şi cel românesc. Nu există informaţii în aceste prefeţe care să justifice opinia că românirea ar fi însemnat (şi) adaptarea la sensibilitatea, spiritul ori folclorul românesc. Cei doi psalţi n-au intenţionat să elimine trăsăturile greceşti din cântarea de strană şi nici n-au făcut referiri la acest subiect, opoziţia lor nu se îndrepta către caracterul etnic, ci către spiritul laic, care pătrunsese în muzica bisericească” (Moisil, 2010, p. 151). Vulpescu afirmă, de asemenea, despre cântările cuprinse în colecție, „că ele s-au cântat și se cântă în bisericile noastre și se găsesc în tipăriturile românești mai vechi și în cele mai noiˮ (Vulpescu, 1939, p. II). Trebuie precizat faptul că, în anul 1939, când această colecție a fost tipărită, muzica bisericească ortodoxă avea o situație aparte în Transilvania. Trecând prin multiple transformări determinate de schimbările istorico-sociale, cântarea bisericească s-a enclavizat, s-a cristalizat în jurul unor centre, dezvoltând variante autohtone, mai mult sau mai puțin apropiate de muzica psaltică din Moldova și Țara Românească (Cristescu, 2011, p. 10). Muzica psaltică era prea puțin cunoscută în Transilvania, cu excepția câtorva centre mănăstirești și a Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, locuri în care se mai cânta, în anul 1939, după noua sistimă. Atât înainte de impunerea noii sistime, cât și după introducerea acesteia, în Transilvania, cântarea bisericească psaltică s-a dezvoltat și practicat prin intermediul şcolilor mânăstireşti existente la Bălgrad, Prislop, Sâmbăta de Sus, Moisei, Peri, Vad, Hodoş-Bodrog, Şemlacul Mic, Srediştea Mică, Caransebeş, Scorei, Apşa, Budeşti, Giuleşti, dar şi la bisericile din Streisângeorgiu, Feleacu etc., unde, alături de activităţi cultural-spirituale, se desfăşurau şi activităţi de învăţare a notaţiei muzicale bizantine (Mocanu, 2016, p. 183). Situaţia muzicii bisericeşti din Transilvania se schimbă radical după actul Uniaţiei, din anul 1701, când credincioşii ortodocşi sunt constrânși să recunoască autoritatea Bisericii Romano-Catolice. Încetarea legăturilor cu Ţările Române și Moldova, izolarea de restul creştinilor ortodocşi, distrugerea mânăstirilor şi a şcolilor de cântăreţi bisericeşti au avut drept consecinţă, în plan muzical, apariţia unor variante fundamentate pe tradiţia orală şi cristalizate în jurul principalelor centre culturale din provinciile aflate sub stăpânirea austro-ungară: Lugoj, Arad, Oradea, Blaj, Sibiu. În toate localitățile ortodoxe din Mitropolia Ardealului, s-a performat, după Marea Unire, muzica fixată în notație liniară de Dimitrie Cunțanu, pe care absolvenții Academiei Teologice Andreiene o învățaseră și, mai apoi, au promovat-o în parohiile lor. Colecția de cântări psaltice selectate și simplificate de Traian Vulpescu nu a avut niciun ecou în spațiul liturgic muzical din Transilvania. Cercetând revistele centrale bisericești din acea perioadă, am constatat că, în calitatea sa de profesor la Academia de Muzică, Vulpescu nu a avut nicio colaborare cu studenții Academiei Teologice din Cluj-Napoca, cărora muzica bisericească le era predată de profesorul Vasile Petrașcu, un fidel continuator al tradiției muzicale transilvănene, și nici cu Episcopia Vadului, Feleacului și Clujului. Astfel, neavând un cadru instituționalizat în care să-și difuzeze noile cântări și nefiind afiliat vreunei structuri ecleziale locale, colecția alcătuită de Vulpescu a rămas doar la stadiul de încercare de consemnare, în notație liniară, a unor variante psaltice. Din lipsa unei culturi muzicale psaltice unitare, efortul întreprins de Vulpescu a fost trecut cu vederea. (va urma)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut