Menu Home

Panegiricul Sfântului Ambrozie pentru copila muceniță Agnia (Agneza)

Este ziua de naștere pentru cer a unei fecioare: să o imităm în curăția ei.

Este ziua de naștere a unei martire: să oferim jertfa noastră.

Este ziua de naștere a sfintei Agnia (Agneza)! Conform tradiției, a suferit martiriul la vârsta de doisprezece ani. Cât este de detestabilă această cruzime, care nu a cruțat nici măcar o fetiță! Dar cu atât mai mare a fost puterea credinței, care a primit mărturia unei vieți atât de fragede.

Avea oare acest trup micuț atâta loc pentru răni? Și totuși, cea care nu avea loc pentru loviturile de sabie a avut cu ce să învingă sabia. La vârsta ei, fetițele nu pot suporta nici măcar privirile aspre ale părinților și, când se înțeapă cu un ac, plâng ca și cum ar fi fost rănite.

Agnia, în schimb, stă fără frică în mâinile sângeroase ale călăilor, rămâne neclintită la auzul zgomotului făcut delanțurile grele pe care le poartă și își oferă trupul sabiei soldatului furios. Nu știe încă ce este moartea, dar este pregătită să moară. Târâtă cu forța spre altarul zeilor, își întinde printre flăcări mâinile spre Hristos și, de pe acele altare sacrilege, face semnul care îl preamărește pe Domnul victorios. Își  așază gâtul și  ambele mâini în legăturile de fier, chiar dacă nici un lanț nu putea să strângă mădulare atât de fragede.

Un nou tip de martiriu? Încă nu este capabilă să sufere și este deja matură pentru victorie. Îi este greu să lupte, dar ușor să fie încoronată. Cea care avea handicapul vârstei fragede a dat o magistrală lecție de tărie. O mireasă nu s-ar fi îndreptat cu atâta grabă spre camera nupțială, așa cum această fecioară a înaintat, cu pas vioi, spre locul supliciului ei; capul ei era încoronat nu cu coroane, ci cu Hristos, nu era împodobit cu flori, ci cu virtuți.

Toți plâng, ea nu varsă o lacrimă. Cei mai mulți se minunează văzând-o că își dă cu atâta ușurință viața, pe care încă nu o gustase, și o dă ca și cum ar fi ajuns la capătul ei. Toți se miră că ea se arată ca martoră a divinității, în timp ce, din cauza vârstei, nu putea fi încă stăpână pe sine. În sfârșit, ea a făcut să i se creadă mărturia cu privire la Dumnezeu, ea, care nu ar fi fost crezută dacă ar fi dat mărturie cu privire la oameni. Căci ceea ce depășește natura vine de la Creatorul naturii.

Câte amenințări nu a folosit călăul ca să o înspăimânte, la ce lingușiri nu a recurs ca să o convingă și câte promisiuni nu i-a făcut ca să accepte să se mărite! Dar ea spune: „Ar însemna să-l ofensez pe Mirele meu, dacă îl voi aștepta pe cel care trebuie să mă placă. Mă va avea cel care m-a ales cel dintâi. De ce zăbovești, călăule? Să piară trupul care poate fi iubit cu ochii, dar pe care eu nu-l vreau”. S-a ridicat, s-a rugat, și-a plecat capul.

Să-l fi văzut pe călău tresărind, de parcă el era cel condamnat, cum îi tremura mâna dreaptă și cum fața îi devenea palidă de frica loviturii date altcuiva, în timp ce fetița nu se temea de nimic. Aveți, așadar, într-o singură victimă un dublu martiriu, cel al curăției și cel al credinței. Ea și-a păstrat fecioria și a dobândit martiriul.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut