După deschiderea noului an școlar și oficierea slujbei religioase pentru binecuvântarea ostenelilor tuturor celor implicați în procesul educativ: copii- cadre didactice- părinți, s-a rostit la Grădinița de copii din enorie o pareneză inspirată din scrierile hrisostomice asupra școlii părinților.
„Sufletele copiilor, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, sunt moi şi fragede; dacă învăţăturile bune sunt întipărite asupra lor încă de la început, nimeni nu o să le mai poată şterge, deoarece cu timpul ele se întăresc ca o pecete, aşa cum se întâmplă cu ceara. Un lucru moale ia orice contur, deoarece încă nu a căpătat o formă a sa statornică. Sufletele copiilor mai seamănă şi cu nişte planşe de pictură sau cu un material pentru sculptat. Este nevoie de multă atenţie şi sârguinţă din partea pictorilor pentru a realiza un tablou frumos. Sculptorii, de asemenea, îndepărtează cu multă răbdare ceea ce prisoseşte şi adaugă ceea ce este necesar, pentru a obţine opera pe care o doresc. Nu există un material mai minunat pentru a crea o operă de artă decât sufletele copiilor; tot ce trebuie e ca aceasta să se facă la timp. Astfel, părinţii făuresc nişte icoane însufleţite ale lui Dumnezeu, nişte statui vii.”
Formarea caracterului copilului stă în mâinile părinţilor. Este nevoie şi de mustrări, dar cu discernământ. Doar astfel poate copilul să-şi însuşească mustrările şi să dobândească structura lăuntrică necesară care va permite dezvoltarea şi întregirea personalităţii sale. „Părintele unui copil foarte răsfăţat care, dacă îi este bolnav copilul, îi dă dulciuri şi răcoritoare şi doar ce-l mulţumeşte pe copil, nimic însă din cele necesare bolii lui şi când apoi doctorul îl mustră, se apără spunând: „Ce pot să fac, nu-l pot vedea pe copilul meu plângând!”, [îşi merită soarta]: „Sărmane, şi nenorocite, şi trădătorule! Pentru că numai tată nu pot să îl numesc pe unul ca acesta; cu cât mai bine ar fi fost pentru tine, mâhnindu-l pe copil pentru puţin timp să-l faci sănătos pentru totdeauna, decât să faci din această scurtă mulţumire pricina unei tristeţi permanente”.
Satisfăcând copilului orice dorinţă facem din el un om egoist şi cu un asemenea caracter va fi nefericit în lume. Întăreşte Sfântul Ioan: „Ca nişte sculptori să depuneţi toată strădania, aşa încât să faceţi din copiii voştri minunate statui care să se asemene lui Dumnezeu. Vor deveni astfel, dacă scoateţi din ele orice lucru de prisos, dacă adăugaţi ceea ce trebuie, şi în fiecare zi le inspectaţi, ca să vedeţi ce defect firesc au, ca să îl ştergeţi”. Bunii pedagogi lucrează precum „agricultorii care taie unele ramuri ale plantelor, iar pe altele le lasă să crească. Uneori pedepsesc răutatea, încurajând şi promovând binele”. Primind observaţia şi dojana, copilul trebuie să înţeleagă că acela care-l dojeneşte o face cu dragoste, iar nu ca să-i provoace suferinţă. Atunci primeşte cuvintele, nu ca venind din furie, ci din grija unui părinte care se nelinişteşte pentru copilul lui. Iată cum îi sfătuieşte Sfântul pe părinţi: „Să îl îndrepţi (pe copil): uneori privindu-l cu o privire severă, alteori spunându-i cuvinte amare şi mustrătoare şi alteori prin cuvinte bune şi promisiuni… Să fie şi ameninţări, dar să nu le aplici. Copilul să nu înţeleagă că sunt simple ameninţări. Ameninţarea are efect doar atunci când copilul crede că se va şi aplica. Căci, dacă tânărul care a făcut o greşeală înţelege că îl ameninţi fără să îl şi pedepseşti, va rămâne indiferent. Să aştepte să fie pedepsit, fără însă a fi pedepsit, ca să nu piardă frica pedepsei”. „Tocmai aceasta este însuşirea pedagogului: să nu se grăbească să pedepsească, ci să aspire la îndreptare şi să fie prudent în a aplica pedeapsa”. Sfântul Ioan Gură de Aur socoteşte că e nepedagogic să îl educăm pe copil, aşa încât să-şi omoare şi să-şi refuze furia. Trebuie să îl învăţăm modurile prin care poate să-şi canalizeze în chip creator mânia. Spune părinţilor: „Să mergem la lucrarea sufletească cea mai dominantă, mânia. Mânia nici nu trebuie dezrădăcinată cu totul din copil, nici să îi permitem să o folosească fără discernământ. Trebuie să îi educăm pe tineri de la vârstă fragedă, aşa încât atunci când ei înşişi sunt nedreptăţiţi, să rabde şi să nu se mânie, când însă văd că altul este nedreptăţit să intervină curajos şi să îl apere prin mijloacele potrivite”. Trebuie să se exerseze copilul în a-şi stăpâni iritabilitatea, astfel încât să poată primi o anume dezamăgire sau zădărnicire a vreunei dorinţe a lui fără să se mânie. Când copilul învaţă să rabde micile pagube şi dezamăgiri, va putea mai târziu să rabde şi pe cele mai mari pe care le va îngădui Dumnezeu.
Este necesar ca oferim copilului distracţii inofensive şi amuzament, să îl conducem la oameni virtuoşi, să îi arătăm frumuseţile naturii şi ale artei şi să îi dăm o anumită libertate de mişcare, după ce i-am spus că priveliştile necuviincioase şi obscene nu au nici o valoare. „Când îi spunem toate acestea”, spune Sfântul nostru Părinte, „trebuie să îi dăm multe sărutări şi să îl strângem la piept, ca să îi arătăm marea noastră dragoste”.
Creşterea duhovnicească a copilului trebuie să fie grija principală a părinţilor. Nu trebuie să înveţe carte şi meşteşuguri doar pentru a câştiga bani, ci şi ca să crească „în învăţătura şi certarea Domnului”. Sfântul Ioan Gură de Aur întăreşte: „Nu îţi spun să ţii copilul necăsătorit şi să îl trimiţi în pustie sau să îl obligi să devină călugăr. Nu, nu îţi spun asta. Desigur, aş dori-o şi mă voi ruga ca toţi să primească a se face monahi. Dar pentru că pare greu, nu insist. Creşte, deci, un creștin şi învaţă-l să fie de mic evlavios şi ca om în lume” .
Despre valoarea exemplului personal al celor mari scrie multe pagini Sfântul Ioan Gură de Aur. „După cum e pământul în care va fi sădită planta, asemenea va fi şi fructul ei”. „Cum să îl poţi îndrepta pe fiul tău, să îi dai sfaturile trebuincioase altuia care este neglijent, de vreme ce tu însuţi, care te afli la o bătrâneţe înaintată, faci asemenea fapte rele? Astea le spun şi îi dojenesc pe vârstnici, nu pentru a disculpa de orice acuzaţie şi vină pe tineri, dar prin cei dintâi să îi păzesc pe cei de-al doilea” . „Cum poate, deci, tatăl să îi înveţe pe alţii să-şi înfrâneze patima, obrăznicia şi mânia, când el însuşi nu a învăţat să se înfrâneze”. „Mai degrabă noi avem nevoie de pedagog, nu aceia, adică copiii, de vreme ce greşelile lor nu pot fi mari, câtă vreme ale noastre sunt foarte mari”.
Categories: Articole