Menu Home

Parohia Plevna, comunitatea ce a rodit zece preoți

Prin punerea mâinilor de către Episcop, preotul a intrat în comuniune cu izvorul cel ceresc și veșnic al harului și cu puterea sfinților apostoli. Prin aceasta, preotul s-a făcut conlucrător al harului și împreună slujitor cu toți preoții ortodocși din timpurile apostolice și până în ziua de astăzi, cu marii ierarhi, cu nenumăratele șiruri de sfinți, mărturisitori, făcători de minuni, nevoitori și mucenici. Asupra lui se răsfrânge și podoaba demnității lor, dar el poartă și povara vredniciei lor, a exemplului lor și a mustrărilor lor.
O, fraților, mare și covârșitoare este slujirea păstorului turmei celei cuvântătoare a lui Hristos. El dator este a se ruga Domnului pentru toți și toți credincioșii au datoria să se roage înaintea lui Dumnezeu pentru el.
O, Stăpâne Doamne Arhiereule Ceresc, dăruiește tuturor ortodocșilor preoți putere, înțelepciune, curăție, râvnă, blândețe și toate virtuțile apostolice, prin harul Duhului Tău Celui Sfânt, Căci Ție se cuvine toată slava și mulțumita în veci. (Proloagele de la Ohrida)

Duminică, 27 februarie 2022, când Preasfințitul nostru Părinte Episcop Vincențiu a liturghisit în biserica din Lehliu Gară, a fost oficiată Taina Preoției pentru diaconul Constantin Cristian, fostul cântăreț bisericesc al comunității noastre. Astfel, prin punerea mâinilor preoției, el se numără ca al zecelea creștin cu rădăcini în satul Plevna, ce primește această mare și sfântă lucrare preoțească, alături de:

1. +Pr Iacob Mihail (paroh la Zimbru, Dragalina, Plevna),
2. +Pr Radu Dumitru (paroh la Valea Rusului, Făurei),
3. Pr Tănăsoiu Adrian (paroh Sf Pantelimon, Ilfov),

4. Pr Olteanu Alin Cristian (paroh Răzvani, Fiumicino, Italia),
5. Pr Toma Gabriel (paroh Plevna),
6. Pr Țiței Emil (paroh Independența, Vișini),
7. Pr Florescu Laurențiu (paroh Ștefănești),
8. Pr Radu Cristian (paroh Mihai Viteazul, Sf Anastasia, Călărași),
9. Pr Țițeică Florin (paroh Frăsinet, Sălcioara).

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut