Filimon, Arhip, Onisim, Apfia au fost ucenici  ai Apostolului Pavel și au ajutat la răspândirea adevăratei credinţei în Hristos, în locuri diferite: Sfinţii Arhip, Filimon şi Apfia lucrând în cetatea Colose din Frigia, iar fericitul Onisim la Roma, slujind adică Domnului, împreună cu Sfântul Apostol Pavel însuşi şi însoţindu-l pretutindeni. Pentru această slujire, Sfântul Arhip este cinstit de Sfântul Pavel cu numele de „împreună oştean cu noi”, precum stă scris în Epistola către Filimon, din Biblie (Filimon 2). În aceeaşi Epistolă, dregătorul Filimon este zugrăvit ca un fiu duhovnicesc şi prieten adus la credinţă de însuşi marele Apostol, în casa căruia era Biserica creştinilor din Colose şi este preţuit de Apostol ca „iubitul Filimon, împreună lucrător cu noi” (Filimon 1), iar Sfânta Apfia, soţia lui, este numită „sora Apfia” din cauza vredniciilor ei (Filimon2). La 15 şi 19 februarie din acest Prolog, stă scris cum, prin credinţa în Hristos, Sfântul Onisim, din sclav, ajunge Apostol al Domnului şi, din răufăcător, frate egal în vrednicie cu fostul său stăpân, Filimon. La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne spune cum toţi membrii acestei familii de ucenici ai Sfântului Apostol Pavel au fost sfinţiţi „episcopi călători” la sfârşitul vieţii marelui Apostol, în timp ce „sora Apfia” îşi sfinţea viaţa, slujind fraţilor de credinţă în Biserica din casa ei. În sfârşit, tot din Tradiţie ştim că, precum au slujit în locuri diferite, aşa au şi pătimit, pentru credinţă, în locuri diferite. Cei din Colose, împreună cu Sfânta Apfia, au pătimit pe vremea nebunului împărat Nero(54-68), fiind ucişi cu pietre de păgâni, la sărbătoarea Artemidei din Efes, pentru mărturisirea credinţei lor în Hristos, din cetate în cetate. Iar Sfântul episcop Onisim a fost prins, propovăduind împărăţia lui Hristos, din cetate în cetate, pe vremea prigoanei lui Domiţian(81-96), când, răbdând multe chinuri, i s-a tăiat capul. Şi aşa cu mucenicească moarte, au trecut Sfinţii către Dumnezeu.