Satana, prin Sfântul Botez, e scos afară din suflet. Dar i se îngăduie (…) să lucreze în el prin trup. Căci harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului, adică în minte. Pentru că toată slava fiicei împăratului, zice, e dinăuntru (Psalmul 44, 14), nearătată dracilor. De aceea, din adâncul inimii însăşi simţim oarecum izvorând dragostea dumnezeiască când ne gândim fierbinte la Dumnezeu. Iar duhurile rele de aici înainte se mută şi se încuibează în simţurile trupului, lucrând prin natura uşor de influenţat a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul. Astfel mintea noastră se bucură pururea, cum zice dumnezeiescul Apostol, de legea Duhului (Romani 7, 22), iar simţurile trupului sunt atrase de lunecuşul plăcerilor. De aceea harul lucrând prin simţirea minţii înveseleşte trupul celor ce sporesc în cunoştinţă cu o bucurie negrăită, iar dracii, lucrând prin simţurile trupului, robesc sufletul, îmbiindu-l, ucigaşii, cu sila spre cele ce nu vrea, mai ales când ne află umblând fără grijă şi cu nepăsare pe calea credinţei. Deci, Satana, fiindcă nu se poate încuiba în mintea celor ce se nevoiesc, ca mai înainte, dată fiind prezenţa harului, călăreşte pe mustul cărnii, ca unul ce e cuibărit în trup, ca prin firea uşor de mânuit a acestuia săvamăgească sufletul. De aceea, trebuie să uscăm trupul cu măsură, ca nu cumva prin mustul lui să se rostogolească mintea pe lunecuşul plăcerilor. (Diadoh al Foticeii)

Categories: Articole