Menu Home

Profesorul Constantin Enăchescu a plecat la Domnul

Profesorul Constantin Enăchescu, urmaș al părintelui Ilarion Fiera (primul preot al parohiei Plevna) a fost un eminent om de știință. Doctor în psihologie și in medicină, medic primar psihiatru, a fost profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din Bucuresti. A predat psihanaliză și psihoterapie, psihosexologie, psihoigienă și sănătate mintală, psihopatologie și psihologie medicală. Lucrări publicate: Elemente de psihologie proiectivă (1973), Expresia plastică a personalității (1975), Psihologia activității patoplastice (1977), Socrate (1994), Neuropsihologie (1996), Tratat de igiena mintală (2004), Experiența vieții interioare și cunoașterea de sine. De la Socrate la Freud (1997), Tratat de psihanaliză și psihoterapie (2003), Tratat de psihosexologie ( 2003), Tratat de psihopatologie  (2005), Fenomenologia nebuniei (2003), Fenomenologia trupului (2005), Tratat de teoria cercetării științifice (2005), Da și nu. Dialectica comprehensivă a vieții sufletești (2006), Artă și nebunie (2006), Tratat de psihologie morala (2008), Homo demens. O redefinire a nebuniei (2008) și Psihosomatica (în colab.,2008).

 Atașat profund de valorile Ortodoxiei, domnul profesor cerceta întotdeauna biserica și săvârșea pomeniri pentru familia preotului Ilarion, ajuta financiar comunitatea în lucrările de intreținere a bisericii, fiind mereu binevoitor, încurajator și solidar față de inițiativele locale.

 

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut