Menu Home

Rechizite școlare în valoare de 1000 de lei pentru orfanii din parohie

Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor (Iacov 1, 27)

În Sfânta Scriptură sunt 48 de locuri în care grija față de orfan este este privită ca o faptă bună foarte bine primită înaintea Domnului, care este numit, în acest context, Părintele orfanilor (Ps 67, 5),  Care veghează asupra lor și răsplătește celor ce îi ajută sau îi nedreptățesc.

Sfânta Scriptură numește orfan pe copilul care și-a pierdut unul sau ambii părinți (Deut 10:18Os. 14, 3). Soarta orfanului, în antichitate, era dintre cele mai mizerabile. Dacă tatăl murea, orfanii rămâneau fără protecție și deveneau victime ale răutății altor oameni. Sf. Scriptură menționează asuprirea și chinuirea orfanilor (Ieș 22, 21), ridicarea mâinii contra lor (Iov 31, 21) sau chiar uciderea acestora (Ps 94, 6). Oamenii răi fură bunurile orfanilor (Iov 24, 3) sau le exploatează ogoarele (Prov 23, 10), iar judecătorii nu apără pricinile lor (Is 1, 23; Ier 5, 28). Însă Dumnezeu intervine, în îndurarea Lui, pentru a pune hotar abuzurilor de acest fel. El este „Părintele orfanilor” (Ps 67, 5), îi sprijinește (Ps 146, 9), le vine în ajutor (Ps 10, 14) și le face dreptate (Ps 10, 18), cere să nu fie maltratați (Ieș 22, 22), să nu se aducă atingere drepturilor lor (Deut 24, 17;  27,19) și pune la dispoziția orfanului cele necesare supraviețuirii sale (Deut 10, 18; Ps 146, 9). O dată la 3 ani, (în anul zeciuielii), se prelua de la copiii lui Israel, pe lângă zeciuiala anuală, zeciuiala de caritate care le revenea orfanilor și altor persoane lipsite de protecție (Deut 26, 12). În plus, orfanii, asemenea văduvelor și imigranților, aveau dreptul de a culege spice de pe urma secerătorilor; de asemenea, ei puteau mânca ceea ce rămânea în vii și livezi după culesul roadelor (Deut 24, 19-21). Cel ce pricinuia nedreptăți orfanului era blestemat (Deut 27, 19) și își asuma riscul judecății divine (Mal 3, 5). (Dicționar biblic)

Luând ca temei învățătura Sfântului Apostol Iacov, Comitetul Parohial al parohiei Plevna, sectorul filantropic, a hotărât ca pentru începerea anului școlar 2023- 2024, copiii orfani din parohie să beneficieze de un ajutor pentru buna începere a școlii. Astfel, cu suma de 1000 de lei au fost achiziționate ghiozdane și rechizite ce au fost oferite duminică, 3 septembrie 2023, după ce părintele s-a rugat pentru binecuvântarea învățăceilor la începerea și în desfășurarea activităților școlare.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut